Tudose le spune românilor plecaţi să se întoarcă. El crede că aici va curge lapte şi miere

E.b. | 13.08.2017

Premierul Mihai Tudose i-a răspuns unei româncă plecată la muncă în străinătate. Ea întraba dacă ar avea perspective de angajare, în cazul în care s-ar întoarce în ţară.

Pe aceeași temă

 
 

Premierul Mihai Tudose susţine, pe pagina sa de Facebook, faptul că românii plecaţi peste hotare au de ce să se întoarcă. În opina sa, şomajul este la un minim istoric şi firme străine investesc în ţară. Totodată,  el vorbeşte despre investiţiile pe care mari companii străine ar urma să le facă în România.

 

Doamna Maria Palliu are o întrebare foarte bună și cred că interesează pe mulți români care au ales sau au fost nevoiți să muncească în străinătate, scrie Mihai Tudose pe pagina sa de Facebook

 

Mă întreabă "Daca eu si sotul meu dorim sa ne intoarcem in tara, putem gasi loc de munca bine platit? In Bucuresti? Eu in domeniul sanatatii si sotul meu ca jurist? Unde lucram castigam bine, dar sufletul ne este tot acasa, tot cu tara noastra in suflet traim pe aici. Imi doresc sa stiu daca chiar se fac pasi spre a se oferi locuri de munca bine platite ca sa ne putem intoarce? Multumesc pentru raspunsul dvs. Presupun ca il voi si primi. Maria si Ion Palliu..."

 

Știu că este greu în străinătate și nu de bine ați plecat din țară, dar mă bucur că sufletul și gândul vă sunt tot în România. Tot timpul avem nevoie de oameni bine pregătiți în toate domeniile, dar mai ales în domeniul sănătății, unde am demarat o amplă campanie pentru a remedia problemele sistemice, inclusiv în ceea ce privește remunerația cadrelor (de la începutul anului, salariile au crescut cu 15% și vrem să continuăm să le creștem - Legea salarizarii unitare prevede creșteri salariale semnificative).

 

În ceea ce privește domeniul juridic, acesta este unul foarte dinamic, iar oportunitățile sunt numeroase, atât în mediul public, cât și în cel privat, iar românii bine pregătiți în domeniul juridic sunt esențiali.

 

Ne dorim și facem zilnic eforturi pentru a avea o Românie atractivă pentru investitori. O mare firmă americană a început demersurile pentru afaceri aici. Este pentru prima dată în istoria acestei firme când mută spații de producție de la societatea-mamă din SUA în altă țară și au ales România. Vor să facă investiții colosale în țara noastră (discutăm despre investiții de aproape 10 miliarde de euro în următorii ani), să înființăm o societate mixtă și un transfer tehnologic de anvergură.

 

Mai mult, acum două săptămâni, o firmă recunoscută la nivel mondial a demarat o investiție de jumătate de miliard de euro în România. Vorbim de locuri de muncă plătite mai bine decât media europeană.

 

România pe care vrem să le-o oferim familiilor și copiilor noștri este una într-o continuă dezvoltare economică și socială, iar lucrurile merg într-o direcție bună (rata șomajului este la un minim istoric, puterea de cumpărare a câștigului salarial mediu crește, exporturile sunt la maxime istorice).

 

Am convingerea că românii aflați la muncă peste granițe au de ce să se întoarcă acasă, iar experiența și cunoștințele acumulate în străinate sunt bine primite în domeniile dumneavoastră. Vă așteptăm cu drag înapoi acasă și avem încredere că împreună putem contribui la o Românie mai bună!

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22