Un distrugător american a intrat într-un vas comercial la est de Singapore. 10 dispăruți

Dora Vulcan | 21.08.2017

Distrugătorul USS John S. McCain al marinei militare americane s-a ciocnit luni cu nava comercială Alnic MC la est de Singapore, transmite Reuters.

Pe aceeași temă

 

 

 

 Zece marinari sunt dați dispăruți de la bordul distrugătorului, iar alți cinci sunt răniți. USS John S. McCain se îndreaptă spre port cu ajutorul propriilor mijloace de propulsie, a precizat marina militară a SUA, transmite Reuters preluat de Agerpres.

 

 

Incidentul a avut loc în timp ce distrugătorul se îndrepta către portul Singapore, pentru o escală de rutină. "Rapoartele inițiale arată că John S. McCain a suferit avarii în zona babord pupa", adaugă comunicatul US Navy.

 

 

În zonă o misiune de căutare și salvare la care participă elicoptere și nave din Singapore — inclusiv remorchere — și o aeronavă a marinei militare americane. În regiunea respectivă, traficul maritim este unul din cele mai aglomerate din lume, iar volumul de mărfuri și petrol transportat reprezintă aproximativ un sfert din totalul mondial.

 

 

Distrugătorul din clasa Arleigh Burke, înarmat cu rachete teleghidate, face parte din Flota a 7-a americană și are baza la Yokosuka, în Japonia. Numele său este dat de doi amirali din US Navy (marina militară a Statelor Unite) — tatăl și bunicul senatorului John McCain, fost candidat la președinția SUA. Senatorul a difuzat în rețeaua Twitter un mesaj în care arată că el și soția sa, Cindy, se roagă pentru marinarii de pe distrugător.

 

 

Alnic MC, sub pavilion liberian, este un petrolier care poate transporta și chimicale, cu o lungime de 183 de metri și o capacitate de 50.760 tone deadweight. Datele comerciale arată că naviga cu balast, nefiind încărcat la capacitate cu petrol, iar după coliziune s-a oprit la 10-20 de kilometri de coasta de est a peninsulei Pengerang din Malaezia.

 

 

În iunie, un alt distrugător marinei militare americane, USS Fitzgerald, din aceeași clasă ca și John S. McCain, s-a ciocnit cu un vas comercial. Incidentul s-a soldat cu moartea a șapte marinari, iar după o anchetă, comandantul, secundul și șeful de echipaj al distrugătorului au fost eliberați din funcții săptămâna trecută.

 

 

 

 Donald Trump este alături de marinarii de pe USS John S. McCain cu "gândurile și rugăciunile sale"

 

 

Președintele american Donald Trump a declarat luni că este alături cu gândurile și rugăciunile sale de marinarii de pe distrugătorul USS John S. McCain, avariat în urma unei coliziuni luni cu un petrolier, relatează DPA.

 

 

"Gândurile și rugăciunile mele sunt cu marinarii noștri de la bordul USS John S. McCain, în timp ce eforturile de căutare și salvare sunt în plină desfășurare", a scris președintele american într-o postare pe Twitter.

 

 

 

"Este regretabil", a declarat Donald Trump, într-o primă reacție făcută presei în contextul acestui accident, la revenirea sa din vacanță la Casa Albă, în Washington, relatează AFP.

 

Zece marinari americani sunt dați dispăruți și alți cinci răniți în urma unei coliziuni luni între distrugătorul USS John S. McCain și un petrolier în largul Singapore, acesta fiind al doilea accident implicând o navă de război americană în ultimul timp.

 

Distrugătorul de rachete s-a ciocnit cu nava comercială Alnic MC, în apropiere de strâmtoarea Malacca, în primele ore ale dimineții, a afirmat marina americană într-un comunicat.

 

"Primele rapoarte indică faptul că USS John S. McCain a suferit daune la babord. În prezent,10 marinari sunt dați dispăruți și cinci au fost răniți. Operațiunile de căutare sunt în curs de desfășurare în coordonare cu autoritățile locale", precizează comunicatul.

 

"Incidentul va face obiectul unei investigații", se mai spune în comunicat, care indică faptul că este pe cale să fie evaluate prejudiciile aduse navei și personalului.

 

Distrugătorul se îndrepta spre portul din Singapore în momentul coliziunii produse luni în jurul orei locale 05:42 (21:24 GMT duminică), în apele malaeziene, potrivit marinei americane.

 

Remorchere, un elicopter și nave de coastă sunt implicate în efortul de căutare a marinarilor dispăruți, la operațiune participând și avioane SUA.

 

Cealaltă navă implicată în coliziune este un petrolier care naviga sub pavilionul Liberiei, folosit pentru transportul de petrol și produse chimice și cântărind peste 30.000 de tone, potrivit site-ului internet specializat în industria traficului maritim.

 

Aceasta este a doua coliziune din ultimul timp între o navă de război americană și un vas civil.

 

La 17 iunie, șapte marinari americani și-au pierdut viața în urma coliziunii între distrugătorul USS Fitzgerald și o navă container, care naviga sub pavilion filipinez, în largul orașului japonez Yokosuka, unde tranzitează numeroase nave containere spre porturile din Tokyo și Yokohama. Distrugătorul american a fost grav avariat la tribord în urma unei ciocniri violente cu ACX Crystal, mult mai masiv. Coliziunea a provocat inundații în sala mașinilor, sala radio și în spațiile de dormit, unde scafandrii au găsit corpurile marinarilor, cu vârste cuprinse între 19 și 37 de ani.  

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22