De același autor
Pe 21 august, America a avut parte de prima eclipsă totală de soare din ultimii 99 de ani, vizibilă în Statele Unite pe o consistentă fâșie care se întinde destul de uniform de la est la vest. Fenomenul a fost deja intitulat „Marea eclipsă americană“ și, firește, nu a scăpat de încărcătura simbolică pe care un asemenea eveniment astronomic o poate suscita. Ne amintim deja de emoția care a cuprins și România în august 1999, la marea „noastră“ eclipsă.
Statele Unite sunt în mod indubitabil sub o ciudată incidență a premierelor secolului. Una mult mai puțin benignă s-a consumat cu manifestațiile neonaziste de la Charlottesville, din 11 august (urmate de replica violentă a contramanifestațiilor). Grupuri de neonaziști defilând cu torțe au strigat pe străzi „Evreii nu ne vor înlocui“. Violența a izbucnit apoi de ambele părți, iar scenele de la jumătatea lui august 2017, petrecute în statul american Virginia, au făcut înconjurul lumii.
Erau oameni „foarte bine“ de ambele părți, a spus președintele american Trump despre confruntările de stradă de acolo. Declarația președintelui a stârnit un val de reacții negative. Promoția 1985 de la Yale, unde a absolvit unul dintre cei mai proeminenți membri evrei ai administrației americane, secretarul de stat la Trezorerie Steven Mnuchin, i-a trimis acestuia o scrisoare deschisă în care îl invită să-și dea demisia. Prezența lui alături de Trump, se spune în textul respectiv, nu face decât să cauționeze o atitudine incompatibilă cu valorile americane democratice fundamentale. Mnuchin a răspuns în week-end cu un tweet considerat „neconvingător“, în care sugerează, printre altele, că prezența unor oameni valoroși în echipa Trump este mai degrabă de natură să liniștească spiritele decât să indigneze.
Sunt, din păcate, vremuri când extremismul își croiește cu ușurință drum în spațiul public și când soluțiile liberale par să pălească în fața forței de pătrundere a agresiunii brute și a urii. De cealaltă parte a Atlanticului, Europa e din nou lovită, în Spania de această dată, și pare din ce în ce mai depășită de valurile succesive de agresiune aleatorie care se revarsă din laboratoarele fundamentalismului islamic.
După fiecare episod de acest fel, un val de întrebări legate de capacitatea statelor de a-și proteja cetățenii crește proporțional cu nesiguranța, cu stupoarea și cu resentimentele. Ceea ce face, în mod limpede, parte din planul general al organizațiilor teroriste, al căror scop fundamental este tocmai demontarea încrederii în formele de organizare politică democratică pe care, cu toate neajunsurile, s-a clădit Europa așa cum o avem acum.
Europa este fragilizată actualmente, din perspectiva construcției instituționale, de consecințele insuficient cunoscute ale Brexit-ului. Nici proiectul politic democratic nu stă foarte bine, dacă ne uităm la ce se întâmplă în Ungaria și Polonia, devenite membri problemă ai Uniunii Europene. Neîncrederea în capacitatea statelor democratice de a gestiona noile stări de fapt este, așadar, săpată din două direcții: pe de o parte, e parte a planului general al ISIS, care urmărește distrugerea modelului occidental al toleranței democratice, iar pe de altă parte, este acțiunea deopotrivă de perversă a forțelor politice iliberale din interiorul UE, care propun revenirea la modele politice și de societate în esență nedemocratice, menite, în retorica lor, să pună capăt terorii. Toleranța, deschiderea granițelor, libera circulație - spun liderii unguri sau polonezi și nu numai ei - nu au creat pe termen lung decât neplăceri. Soluția este închiderea, suprareglementarea, sporirea controlului asupra populației, prin diverse linii legislative din ce în ce mai îngrijorătoare. Nici nu e greu de realizat, pe de o parte, pentru că tehnologia permite, iar pe de altă parte, pentru că teama, nesiguranța, lipsa de perspective, senzația tot mai acută a neputinței și a incompetenței clasei politice îi transformă pe cetățenii multor state europene în victime sigure ale discursurilor izolaționiste, iliberale. Dezamăgirea uriașă, lipsa de speranțe în capacitatea liderilor politici de a fi interesați în mod real de identificarea unor soluții transformă categorii întregi de populații în masă de manevră pentru extremiștii de tot felul sau pentru avocații reîntoarcerii la societatea închisă, tradiționalistă.
Revirimentul grupărilor extremiste peste tot în lume și mai cu seamă în societățile democratice nu mai poate fi considerat drept un fenomen izolat. E un fenomen comparabil, ca impact pe termen lung, cu terorismul, pentru că împărtășește, în fond, aceleași obiective: folosirea fricii ca instrument de dominare și control. Metodele sunt diferite, uneori mai insidioase decât cele folosite de neonaziștii din Charlottesville, dar fac apel la construcții mentale ori sociale comune, ca ideologie, cu adepții extremismelor de tot felul. Intoleranța, ura împotriva minorităților de tot felul, mitul purității rasiale sau ideologice, glorificarea unui anumit tip de proiecție a modelului familial în contextul controlului și stigmatizării diferenței: acesta este terenul comun al adepților societății închise. Optimiștii spun că Europa va găsi resursele să-și fabrice vaccinul pentru propria apărare. Va dori - sau va putea - ea oare să-l și administreze, cu atâta antivaccinism în peisaj?
