Tudose spune că sunt bani suficienți şi nu există nicio problemă la plata pensiilor

E.b. | 03.09.2017

Premierul Mihai Tudose a declarat sâmbătă seara, la Năvodari, că există bani suficienți în bugetul de anul acesta pentru plata pensiilor.

Pe aceeași temă

 

"Sunt bani suficienți și nu există nicio problemă la plata pensiilor. Nicicum nu poate fi vorba să legați Legea pensiilor de bugetul pe anul acesta, fiindcă Legea pensiilor este în lucru și dacă intră în vigoare, intră de anul viitor, nu de anul acesta", a declarat Mihai Tudose în cadrul unei conferințe de presă la Năvodari, la finalul Comitetului Executiv Național al PSD, conform Agerpres.

 

În legătură cu Pilonul II de pensie, premierul a precizat că discuțiile pe acest subiect sunt legate de modul în care sunt administrați banii și urmează să se prezinte public rezultatele analizei realizate de Ministerul de Finanțe, Casa Națională de Pensii și ASF, în condițiile în care au fost descoperite "niște mici probleme", "niște comisioane luate mai mult decât trebuia".

 

"Tot ceea ce înseamnă discuție pe Pilonul II de pensii se face la nivel de Minister de Finanțe, Casa de Pensii. S-au descoperit acolo niște mici probleme, așa cum spunea domnul președinte Călin Popescu Tăriceanu, niște comisioane care au fost luate mai mult decât trebuia. Trebuiau luate în primul an, așa prevede legea, și au luat mai mult timp — aproape 10 ani. Analiza este în curs de finalizare, săptămâna viitoare cred că domnul ministru de Finanțe, împreună cu președintele Casei Naționale de Pensii, cu cei de ASF vor prezenta concluziile, public, să le afle tot românul: câți bani s-au încasat mai mult sau mai puțin pe drept. Dar închiderea pilonului de pensii ... nu se întâmplă așa ceva, nu există naționalizare, sub nicio formă. Toată discuția a fost și are loc, încă, având în vedere interesul suveran al cetățeanului: dacă banii din acest pilon sunt bine administrați", a precizat premierul Mihai Tudose. 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22