„TragiComedy” de Gigi Căciuleanu, în cadrul Festivalului George Enescu

Fara Autor | 04.09.2017

2017 / 09 / 08

Pe aceeași temă

Opera Naţională Bucureşti, în parteneriat cu „Gigi Căciuleanu Romania Dance Company”, prezintă în cadrul Festivalului George Enescu, spectacolul de balet TragiComedy. Spectacolul va avea loc pe 8 septembrie, ora 19.00, pe scena Operei Naţionale şi va fi dedicat memoriei marei balerine Maya Pliseţkaya, pe muzica lui Rodion Şcedrin, soţul şi marea ei iubire, cel căruia i-a servit drept muză.

 

„Dintotdeauna am perceput muzica lui Rodion Şcedrin - şi nu vorbesc numai de ale sale balete sau opere, ci chiar şi de piesele sale instrumentale - ca fiind impregnată de o foarte intensă şi interesantă teatralitate. Ascultând-o, resimt din partea compozitorului o adâncă înţelegere a universului inimii şi a sufletului. Forţa acestei muzici, împreună cu fineţea nuanţelor sale, întotdeauna mi-a plăcut şi m-a inspirat.

Prin noua mea creaţie, TragiComedy, îmi propun să explorez coregrafic atât o serie de situaţii şi conflicte care se pot ivi între personaje, cât şi o gamă de trăiri sau frământari intime, la care mă «duce» muzica lui Rodion Şcedrin. Pe de altă parte, dansul inegalatei Mayei Pliseţkaya, în afară de academismul mondialmente cunoscut al artistei purtând titlul de  «ballerina assoluta», a fost întotdeauna impregnat de un dramatism, de o teatralitate, ieşite din comun. De unde ideea de a dedica TragiComedy acestei figuri excepţionale a culturii universale.” (Gigi Căciuleanu)

 

Sub direcţia artistică a maestrului Gigi Căciuleanu vor evolua pe scenă balerini ai Operei Naţionale Bucureşti alături de soprana Oana Berbec. Matei Dersidan (Les Ateliers Nomad) a creat scenografia şi mapping-ul video, light design-ul poartă semnăturile lui Cristian Simon şi Andrei Florea. Costumele îi aparţin Corinei Boboc, iar Lelia Marcu Vladu este asistent de coregrafie al spectacolului.

 

Biletele se pot achiziţiona de la casa de bilete a Operei Naţionale Bucureşti sau online, la http://tickets.operanb.ro/.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22