Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Opțiuni și iar opțiuni
2017-09-05
1
Rețeaua complexă a opțiunilor de zi cu zi constituie în fond haina noastră socială și spirituală. Chiar materială. În toate ne oglindim. Dacă ne-am privi viața ca pe o sumă a opțiunilor proprii, am deveni cu siguranță mai sensibili la ideea unui bilanț din acest punct de vedere și am opera probabil mai grijuliu.

 

Optăm zi de zi, ceas de ceas. Dis-de-di­mineață, începând cu formula micului de­jun și combinația vestimentară aleasă pen­tru a ieși din casă, ne aflăm pentru 24 de ore în fața unui șir de op­țiuni. Pentru a economisi energie, nu dramatizăm, evi­dent, fiecare moment când suntem în situația de a o lua pe o cale sau alta. Dar e un fapt că starea de răscruce e permanentă în viața noastră, conferindu-i misterul. Dacă nu am avea de ales și între ce alege, nu am avea nici de ce și nici cum trăi. Libertatea însăși ar fi lipsită de noimă. În funcție de palier, ne implicăm mai mult sau mai puțin în actul alegerii. Nivelul pragmatic pare cel mai simplu de gestionat, deși nu e întotdeauna așa, pen­tru că o opțiune „evidentă“ din punct de vedere practic nu e neapărat oportună pe un plan mai elevat: social, moral, spi­ri­tual. În principiu, cele mai dificile opțiuni sunt cele care implică termenul lung și foarte lung. Paradoxal, însă, tindem să nu punem lucrurile în această ecuație. Să re­nunțăm la viziune. Asemenea unor copii, timpul avut la dispoziție ne pare infinit, deci ne permitem să ne jucăm cu el de-a v-ați ascunselea, lăsând vigilența pro­iec­tu­lui existențial să cadă în adormire.

 

Facultatea de a opta este un dat on­tologic (indiferent că îi atribuim conștient această notă filosofică sau nu) deoarece suntem creați pentru a fi și a rămâne liberi. O ale­gere majoră se află, cum știm, la baza raportului cu Dumnezeu sau a absenței lui. În orice caz, această deschidere „op­tativă“ ar putea fi o permanentă sursă de bucurie, fiindcă, teoretic cel puțin, ne ofe­ră ocazia de a ameliora, de a comite încă un pas către un țel. Din cauza vitezei, nu suntem întotdeauna conștienți nici când, nici că avem de optat. Uităm sau neglijăm că putem alege - un comportament, o ati­tudine, o exprimare, o faptă sau chiar o do­rință. Trăim adesea cu impresia că nu am avut de ales, când, de fapt, sub o formă sau alta, mai mult sau mai puțin, avem întotdeauna această posibilitate la îndemână. Fie și ascunsă ochiului. Inse­si­zabilă la prima vedere. Rețeaua com­plexă a opțiunilor de zi cu zi constituie în fond haina noastră socială și spirituală. Chiar materială. În toate ne oglindim. Dacă ne-am privi viața ca pe o sumă a opțiunilor pro­prii, am deveni cu siguranță mai sensibili la ideea unui bilanț din acest punct de vedere și am opera probabil mai grijuliu. Sub presiunea Veacului Grăbit, tot mai pu­țin ne preocupă memoria existenței noas­tre, dincolo de aceea strict culturală, de pan­teon, să-i zicem. De fapt, orice per­soa­nă, unică fiind, are toate motivele să pre­vadă „chipul“ trecerii sale pe pământ, ne­ignorând pragul definitiv, când instru­men­tul alegerii dispare. Într-un asemenea ta­blou integral ar intra deopotrivă patri­mo­niul lăsat moștenire și emblema sim­bolică atașată lui. Ambele, ca roade ale op­țiuni­lor de o viață, realizate prin efortul con­ju­gat - intelectual, sufletesc și trupesc al fie­căruia. Orizontul în care ne situăm op­țiu­nile face diferența. Atât timp cât suntem încă stăpâni pe vehicolul ființei noas­tre bio­logice, ne regăsim cotidian în fața unei game pestrițe: opțiuni cu efect imediat sau de perspectivă; opțiuni prac­tice și spi­ri­tu­al-morale; opțiuni opor­tu­niste sau ju­di­ci­oase; egoiste sau altruiste; personale sau co­lective; am­ple sau mes­chine. Peste toa­te, ale­ge­rea fundamentală pri­veș­te cred situarea spi­rituală. În(tr-o) credință, în ate­ism, în ag­nosticism, în ra­țio­nalism. În sacru sau în profan.

 

E întristătoare ideea mul­tora că pentru creștin, bu­năoară, nu prea rămâne ni­mic de ales. Totul fiind dat, dictat, preluat, propagat în virtutea... spi­ritului de turmă. E injustă ideea că el, creș­tinul, nu gândește, nu are păreri, nu își exercită inteligența și simțul critic. Pre­misa mi se pare cel puțin pri­pi­tă. Chiar da­că uneori se ajunge la o ase­menea stare nefastă de lucruri (din terțe mo­tive), ea nu definește viața creștină, ba­za­tă pe alia­jul unic între credință și li­ber­tate. Falsa opoziție între a crede și a gân­di este ins­trumentul superficial la în­de­mâ­na celor pe­ntru care religia nu e mai mult decât o for­mă de sclavie anacronică. Pu­țină aten­ție e însă suficientă pentru a în­țe­lege spe­ci­ficul opțiunilor pe fundal spiri­tual creș­tin, situate în orizontul mântuirii, care interpelează continuu. Devenind o bu­solă. Opțiunea tip „mutare de șah“ (ca­re an­ti­cipează, construiește în avans) îl fa­ce pe creștin să nu aleagă acum și aici ce­va ca­re nu concordă cu certitudinea sa că di­men­siunea veșnică e o realitate, pe care cre­dința i-o insuflă, dar i-o și explică. Im­pli­cit, îl face să pună preț pe deliberarea interioară, pe mecanica fină opțiunii tai­nice care, sub o aparență uneori laconică, poate avea efecte nebănuite. O simplă nu­anță duhovnicească asumată într-un anu­me context poate reconfigura ceea ce, cu doar câteva clipe înainte, părea rătăcit în non­sens. Deraiat. Din acest punct de ve­de­re, pentru omul religios în general, creștin în special, nu există opțiuni de mâna a do­ua, de lăsat la întâmplare, fiindcă nicio po­si­bilă consecință nu este neglijabilă, atât timp cât e vorba de existența ire­pe­ta­bilă pe care o avem în dar. Mai mult, cre­din­cio­sul creștin știe să nu dea uitării ni­mic, niciun păcat, reciclându-l prin căință și măr­turisire. Pentru el, totul se trans­for­mă, nimic din memoria lăuntrică nu mer­ge la gunoi, așa cum se întâmplă facil sub reflectoarele ordinii seculare. Cel care in­te­grează „din toată inima, din tot su­fle­tul și din tot cugetul“ oferta transcendentă este prin definiție mai atent, mai temei­nic, mai conștient. Împlinirea către care creș­ti­nul tinde toată viața are la bază iu­birea - ca poruncă, deziderat și criteriu. Din nou paradoxal, în perspectiva mân­tui­rii, frica și iubirea merg de mână. Me­ta­fo­ra turmei și a Păstorului, greșit citită une­ori ca ascultare oarbă, decerebrată, ilus­trea­ză de fapt principiul iubirii, ca ele­ment fondator al relației biunivoce între Dumnezeu și om, dar și între Învățător și în­vățăcei.

 

Revenind la presupusa lipsă de al­ternativă a credinciosului su­pus, vezi Doamne, orbește, dog­me­lor: una este Adevărul în ca­re el crede plenar, iar altceva es­te manifestarea liberă a discernământului său, având ca scop tocmai decantarea bi­nelui de rău, protejarea și aprofundarea acestui Adevăr. Mulți spun că acela care crede în Dumnezeu își anulează dreptul de a judeca, de a critica. Nimic mai greșit. Îndemnul rămâne de a face acest lucru cons­tructiv, în „duhul blândeții“. De alt­fel, Evanghelia ne îndeamnă, din plecare, la cea mai dificilă performanță - aceea de a ne privi critic în primul rând pe noi în­și­ne, prin actul căinței. Opțiune care, sin­cer vorbind, în spațiul laico-civic, nu prea e luată în seamă. Prioritatea căinței nu are însă rolul de a anihila inteligența, ci de a în­cu­raja justețea și smerenia. Este oricând dovedit că un decident din viața publică, un conducător cu viață spirituală au­ten­tică, punându-se pe sine în discuție îna­in­te de orice, va avea o șansă în plus de a lua decizii spre binele comun. În vreme ce altul, rupt de această filieră de valori, ris­că să fie imprevizibil sau nociv. Exemplele abundă. Criteriile creștine aplicate vieții pu­blice se fac întotdeauna simțite, iar con­secințele lor indirecte apar, culmea, și în plin secularism. Insist: doar când racor­da­rea la aceste criterii nu e mistificată, mi­mată. Așa cum se mai întâmplă...

 

Ce facem atunci?! - se întreabă firesc o mlă­diță care pot fi chiar eu, în fața unor si­tuații tulburi din sânul Bisericii sale. Tă­cem? Înghițim? Ne lăsăm împachetați în pre­dici sau comunicate seci, fără drept la întrebări lămuritoare? Sau încercăm să in­teracționăm unii cu alții, pentru găsirea ce­lui mai înțelept răspuns și a merge demn mai departe?

 

Personal, nu cred că monologul e soluția în Biserica lui Hristos. În schimb, sub dublul semn al co­municării în comuniune, lu­cru­rile capătă alt contur. Pe această cale, ne vin în ajutor mari mărturisitori, precum Sfântul Varsanufie (sec. VI) care, într-una din Scrisorile duhovnicești, spu­ne: „Nu putem să nu judecăm ca ne­cu­venită fapta însăși care e necuvenită. Căci altfel cum putem scăpa de vă­tă­ma­rea pe care ne-o aduce ea? (...) Dar pe cel ce o săvârșește nu trebuie să îl osân­dim...“. Altfel spus de către Sfântul Siluan Athonitul (sec XX): „Duhul Sfânt învață sufletul să iubească pe vrășmași, să se roa­ge pentru ei ca și ei să se mân­tu­ias­că“, dar „dacă îi judecăm după faptele lor sunt vrednici de osândă“. (apud J.C. Larchet, Dumnezeu este iubire, Ed. Sofia, p. 67).

 

Delicata, cruciala frontieră între iu­bire și dreptate ne interpelează constant, sub mii de forme, în răscrucile noastre. Pe lângă rugăciune și studiu, efortul lăuntric este de real folos. În multe situații, o op­țiu­ne co­rectă ne poate ajuta să renaștem din pro­pria cenușă.

TAGS : libertate optiuni dumnezeu crestin spirit religie
Recomandari
Comentarii
julius001 2017-09-13
1.."„Nu putem să nu judecăm ca necuvenită fapta însăși care e necuvenită. Căci altfel cum putem scăpa de vătămarea pe care ne-o aduce ea?".....o zicere de o geniala banalitate..bietul varsanufie ..a trebuit sa descopere beneficiile logicii formale ca sa scape de vatamare altfel decat prin mistica iubirii de aproape...
2.."Tăcem? Înghițim? Ne lăsăm împachetați în predici sau comunicate seci, fără drept la întrebări lămuritoare?"...Va sa zica asta era!..Mita vrea scandal!...pana la urma trebuie sa tacem si sa inghitim...treburile astea sunt decand lumea si se schimba greu..ce lamuriri vrem ?!...daca stii mai multe te crucesti mai tare....
2..."Optăm zi de zi, ceas de ceas.".....cand te apuca bolile sau batranetile alegerile au un farmec aparte - ce sa faci !? sa te tarai pana la WC sau sa-ti dai drumul in pampersi...
Total 1 comments.
2872
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22