Cititori mai inteligenți decât miniștrii: ”Cum poate emite un specialist asemenea aiureli?”

Dora Vulcan | 05.09.2017

Tudorel Toader a șocat din nou prin comentarii care nu au nimic de-a face nici cu vestita sa competență și chiar mai puțin cu postura de ministru, garant prin imparțialitate, al independenței treburilor Justiției. De astă dată, cu un comentariu care anticipa întâlnirea cu Hans Klemm, ambasadorul SUA.

Pe aceeași temă

 

 

 

Vizibil iritat de întrevederea pe care ambasadorul SUA i-a cerut-o după lansarea proiectului cu care va spulbera definitiv independența Justiției din România, Tudorel Toader și-a umflat mușchii la Antena 3, cu o seară în urmă, bravând și amestecând de-a valma noțiuni, minciuni și jumătăți de adevăr:

 

 

 "Poate ca este ingrijorat (Hans Klemm - n.red.) ca in proiectul de modificare a legilor justitiei nu am propus cel mai democratic sistem, care este cel american si care prevede ca procurorul general e numit de Senat. Ma gandesc si eu sa propun ca procurorul general sa fie numit de Senat."  

 

 

O replică spumoasă, precisă și inteligentă vine din partea lui Miron Damian, pe Facebook. Și ne-a fost servită de un cititor, comentator pe pagina de Facebook a revistei la articolul despre Tudorel Toader care se antepronunță cu privire la o decizie a CCR înainte chiar de sesizarea Curții:

 

 

”Cum poate un specialist să emită asemenea șir de aiureli? In State există 'Attorney General', nu e numit de Senat, ci de președinte, dar NU e echivalentul procurorului general de la noi. Nu există așa ceva, pur și simplu sistemul de justiție penală american e fundamental diferit, paralele de genul ăsta sunt ridicole. Și nu poți împrumuta pe bucăți un sistem. Înțeleg că dl Toader a îmbrăcat haina politică și se simte excelent în ea, dar chiar și așa, e o cerința in guvernul Tudose sa demonstrezi că ești cel puțin la fel de imbecil ca premierul, sau cum?”

 

 

 

 

 

 

 

Iar Adriana Stoian, comentează:

 

 

 

 

 

 

 

Background

 

  • Tudorel Toader se întâlnește cu ambasadorul SUA, la cererea celui din urmă. Toader, insinuant

 

 

Ministrul Tudorel Toader a confirmat luni seara, la Antena 3 că va avea o întânire solicitată de ambasador marți dimineață pentru discuții pe tema proiectului de modificare a legilor justitiei. 

 

 

 

"Poate ca este ingrijorat (Hans Klemm - n.red.) ca in proiectul de modificare a legilor justitiei nu am propus cel mai democratic sistem, care este cel american si care prevede ca procurorul general e numit de Senat. Ma gandesc si eu sa propun ca procurorul general sa fie numit de Senat”, a spus, insinuant, Tudorel Toader vizibil iritat de criticile formulate de ambasada SUA cu privire la propunerile sale de modificare a legilor Justiției.

 

Ambasada SUA a criticat săptămâna trecută proiectul lui Toader într-o formulare fără precedent care exprimă nemulțumirea administrației SUA și nu doar a ambasadei:

 

 

 

  • SUA au luat cunoștință de propunerile MJ, cu îngrijorare pentru independența Justiției

 

"Statele Unite au luat cunostinta de propunerile Ministerului Justitiei din 23 august cu ingrijorare pentru independenta sistemului judiciar", arata Ambasada SUA la Bucuresti, intr-un comunicat emis pe 29 august, ca reactie la propunerile de modificare a legilor justitiei prezentate de ministrul Tudorel Toader. 

 

 

"Indemnam toti actorii executivi, legislativi si judiciari din Romania sa colaboreze pentru a continua lupta tarii impotriva coruptiei si pentru a asigura credibilitatea institutiilor sale", se mai arata in comunicat.

 

 

Declaratia Ambasadei SUA la Bucuresti privind propunerile de modificare a legilor justitiei:

 

 

Parteneriatul Strategic dintre Statele Unite ale Americii si Romania se bazeaza pe angajamentul fata de valorile democratice, buna guvernare si consolidarea statului de drept intrucat acestea sunt fundamentul pentru cresterea securitatii si prosperitatii noastre comune. Instaurarea ferma a statului de drept are nevoie de un sistem judiciar puternic si independent, precum si de procurori independenti care pot urmari activitatile infractionale fara imixtiuni politice sau limitari ale actului legal de justitie.

 

 

Statele Unite au luat cunostinta de propunerile Ministerului Justitiei din 23 august cu ingrijorare pentru independenta sistemului judiciar. Indemnam toti actorii executivi, legislativi si judiciari din Romania sa colaboreze pentru a continua lupta tarii impotriva coruptiei si pentru a asigura credibilitatea institutiilor sale.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22