Si procesul lui Dragnea pentru instigare la abuz în serviciu va fi reluat de la zero

E.b. | 05.09.2017

Procesul în care Liviu Dragnea, liderul PSD, este judecat pentru instigare la abuz în serviciu, alături de fosta sa soţie şi de foşti angajaţi ai DGASPC Teleorman, va fi reluat de la zero. Acelasi lucru s-a intimplat si cu procesul lui Tariceanu. Motivul? Pensionarea judecatoarei Anamaria Dascalu.

Pe aceeași temă

Decizia aparţine magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

 

Hotărârea a fost luată în condiţiile în care judecătoarea Anamaria Dascălu se va pensiona şi nu va mai face parte din acest complet, fiind înlocuită de Constantin Epure.Judecatoarea Dascalu face parte din  Completul de 3 judecatori de la Inalta  Curte.

 

Astfel, a fost invocată o decizie a CEDO, fiind pusă în discuţie din oficiu reluarea procesului. Avocaţii au fost de acord cu reluarea procesului, astfel că instanţa supremă a stabilit un nou termen pentru data de 3 octombrie.

 

Primul termen pe fond al acestui proces a fost în 31 ianuarie.

 

O decizie similară a fost luată, marţi, de instanţa supremă şi în procesul în care preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, este judecat pentru mărturie mincionoasă. Magistraţii au decis reluarea procesului de la zero, iar un nou termen în acest dosar a fost stabilit tot pentru 3 octombrie.   

 

Alte procese care  a putea fi reluate de la zero

 

Pensionarea judecatoarei Ana Maria Dascalu de la Inalta Curte, care a condus la reluarea de la zero a proceselor liderilor PSD si ALDE, Liviu Dragnea si Calin Popescu Tariceanu, ar putea antrena decizii similare intr-o serie de dosare in care figureaza nume grele. Printre ele: Gabriel Oprea si Dan Sova, scrie HotNews.ro



La completul de judecatori de la Inalta format din Cristina Geanina Arghir, Ana Maria Dascalu si Stefan Pistol se afla unele dintre dosarele deschise pe numele lui Gabriel Oprea, Dan Sova si Sebastian Ghita. Acest complet este cel care l-a condamnat pe Adrian Severin.




Judecatorii au invocat doua decizii ale CEDO, respectiv cazurile Cutean vs Romania si Beraru vs Romania.



In decizia Cutean vs Romania, pronuntata in 2014, Curtea Europeana pentru Drepturile Omului a stabilit ca, "potrivit principiului nemijlocirii, într-un proces penal hotărârea trebuie luată de judecătorii care au fost prezenţi la procedură şi la procesul de administrare a probelor [a se vedea Mellors împotriva Regatului Unit (dec.), nr. 57.836/00, 30 ianuarie 2003]".



Totuşi, subliniaza Curtea, "nu se poate considera că aceasta constituie o interdicţie a schimbării compunerii completului de judecată în timpul unui proces (RK. împotriva Finlandei, citată anterior)", in conditiile in care "pot apărea factori administrativi sau procedurali foarte evidenţi care să facă imposibilă participarea în continuare a unui judecător într-un proces".



"De asemenea, pot fi luate măsuri pentru a se asigura că judecătorii care continuă să judece cauza au înţeles în mod corespunzător probele şi argumentele, de pildă, prin asigurarea disponibilităţii în formă scrisă a declaraţiilor, în cazul în care credibilitatea martorilor în chestiune nu este pusă la îndoială, sau prin noi ascultări ale argumentelor relevante sau ale martorilor importanţi înaintea completului nou-format (a se vedea Cauza Mellors, citată anterior, şi P.K. împotriva Finlandei, citată anterior)", se mai arata in decizia CEDO.

 

 

Bomboica este si ea acuzată de abuz în serviciu

 

Potrivit procurorilor, în perioada iulie 2006 - decembrie 2012, Liviu Dragnea, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, respectiv de preşedinte al PSD Teleorman, a determinat-o pe Floarea Alesu, la acea vreme director executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, să îşi încalce atribuţiile de serviciu prin menţinerea în funcţie şi implicit plata drepturilor salariale pentru două angajate ale aceleiaşi instituţii. "În realitate, cele două persoane şi-au desfăşurat activitatea la sediul organizaţiei judeţene Teleorman a partidului politic al cărui preşedinte era inculpatul Dragnea Nicolae Liviu, aspect cunoscut de acesta din urmă", susţine DNA.

 

Fosta soţie a lui Dragnea, Bombonica Prodana, este acuzată de abuz în serviciu, alături de foşti şefii din Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman. Bombonica Prodana a fost pusă sub acuzare pentru că, în perioadele 3 martie - 1 august 2008 şi 3 iulie 2009 - 1 august 2010, nu a sancţionat două subordonate încadrate în funcţia de referent la instituţiile pe care le conducea, deşi ştia că nu s-au prezentat la serviciu şi nu au respectat prevederile contractului individual de muncă şi fişa postului.

 

La cererea Bombonicăi Prodana, care a invocat o excepţie de neconstituţionali instanţa supremă a sesizat Curtea Constituţională în privinţa definiţiei abuzului în serviciu. CCR a decis că impunerea unui prag valoric în ceea ce priveşte abuzul în serviciu este de competenţa Parlamentului, precizând că reglementarea valorii pagubei şi gravitatea vătămării rezultate din comiterea faptei de abuz în serviciu este necesară pentru delimitarea răspunderii penale de celelalte forme de răspundere juridică. Ministerul Justiţiei a anunţat că, urmare a deciziei CCR, infracţiune a de abuz în serviciu urmează să fie redefinită, inclusiv prin instituirea unui prag valoric.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22