Din înţelepciunea lui Tudose: În Guvern nu toţi supravieţuiesc, mai sunt remanieri

E.b. | 15.09.2017

Premierul Mihai Tudose a participat, vineri, la ceremonia de încheiere a programului de Internship, ediţia 2017, unde a invitat doi dintre absolvenţii ale căror proiecte urmează să fie implementate să se alăture echipei guvernamentale.

Pe aceeași temă

 

Tudose le-a mulţumit tinerilor pentru că i-au ajutat pe angajaţii din structurile guvernamentale să „înţeleagă că e şi o altă abordare asupra problemelor cu care ne confruntăm zilnic”.

 

Felicitări că aţi supravieţuit. În Guvern nu toţi supravieţuiesc, din când în când mai sunt remanieri, se mai întâmplă câte un necaz. Eu sunt un pic trist fiindcă cât aţi fost dumneavoastră aici Guvernul era mai vesel că tot umblaţi, mă întâlneam cu echipe de tineri. Era mai vesel, după ce plecaţi dumneavoastră o să rămân tot cu vechii colegi. Asta e viaţa. Aşteptăm cu drag anul viitor”, le-a spus premierul absolvenţilor programului de internship.

 

Mihai Tudose a invitat doi dintre absolvenţi să se alăture echipei guvernamentale, unul acceptând imediat propunerea premierului.

 

Am găsit şi azi pe scaun două proiecte făcute de doi dintre dumneavoastră şi vreau să le mulţumesc pentru acest lucru. Vă asigur că proiectele vor fi implementate şi celor doi colegi le-aş face o ofertă de angajare la Guvern să le şi implementeze”, a spus şeful Executivului.

 

Absolvenţii programului au fost muţumiţi de experienţă, unii dintre ei susţinând că şi-ar dori să lucreze în structurile guvernamentale.

 

„Miercuri am trecut prin Guvern legea internshipului, un cadru mai consistent al acestei activităţi. (...) Lângă promoţia de anul viitor aş fi onorat să fiţi câţi mai mulţi dintre dumneavoastră. După aceste luni în care aţi intrat în contact cu realitatea guvernamentală îmi place să cred că nu e un capitol închis şi că nu ne uitaţi pe cei noi din clădirea Guvernului. Vă mulţumesc că aţi ales să vă petreceţi vacanţa de vară ajuntându-ne pe noi să înţâlegem că e şi o altă abordare asupra problemelor cu care ne confruntăm zilnic”, a conchis Tudose.

 

Guvernul a aprobat, miercuri, un proiect de Lege privind programele de internship, astfel că tinerii în vârstă de cel puţin 16 ani vor putea participa la programe de internship plătite la firme private sau instituţii publice, pe perioade de cel mult şase luniâ. Persoanele juridice pot cere statului la finalizarea programului de internship o primă de promovare a angajării echivalentă cu 4.586 lei pe angajat. Proiectul urmează să fie transmis către Parlament cu solicitarea de a fi dezbătut şi aprobat în procedură de urgenţă.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22