Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Interviu : Andreas Treichl: România a ratat o mulțime de șanse în ultimii zece ani, este timpul colaborării
Interviu realizat de LIDIA MOISE
2017-09-19
Interviu
0

În aceste zile, comemorăm declanşarea oficială a crizei financiare de proporţii epice, Marea Recesiune. În 15 septembrie 2008, banca de investiţii americană Lehman Brothers s-a prăbuşit şi acel episod a declanşat o criză fără precedent. Există acum, după atâţia ani, o imagine clară a resorturilor care au declanşat criza, ştim cine a greşit sau care au fost erorile cu potențial exploziv şi pentru viitor? Priviţi în urmă cu furie, atunci când vă gândiţi la cei care sunt vinovaţi de declanşarea crizei pentru care au plătit băncile, afacerile şi oamenii?

 

Nu cred că putem vorbi despre vinovați, punctual, perspectiva asupra crizei financiare globale este mult mai complicată. În definitiv, criza a fost declanșată de instituțiile financiare americane, care au creat și au vândut anumite produse financiare toxice care au distrus piața imobiliară din Statele Unite ale Americii. Cred că acum perspectiva este clară, criza a fost declanşată de intermediarii financiari, care au acţionat iraţional. Dar, dacă te uiţi la ce s-a întâmplat în Europa, observi că aici a existat o altă vulnerabilitate, evident, accentuată de criza declanşată peste Ocean. Desigur, băncile europene au suferit în urma şocului inițial produs de prăbuşirea Lehman Brothers. Dar slăbiciunea Europei era povara imensă a datoriilor suverane ale multor state.

 

Credeţi că această criză financiară globală a complicat lucrurile în Europa, unde, peste doi ani, Grecia avea probleme grave, apoi piaţa financiară din Cipru s-a prăbuşit?

În momentul în care criza americană a izbucnit, a devenit evident că sistemele politice şi cele financiare din Europa erau excesiv de îndatorate şi puternic interconectate. Doi ani mai târziu, criza s-a acutizat în zona euro, inflamată de deficitele mari şi de datoriile mari ale multor state. Faptul că datoria de stat, suverană, şi datoria bancară erau strâns legate era una dintre marile problemele ale Europei şi, din păcate, această vulnerabilitate persistă şi acum.

 

Cred că a fost un eșec sistemic și ar fi trebuit, probabil, să înţelegem că în această criză au fost multe părţi implicate, atât politicieni, cât și industria serviciilor financiare. Nu putem simplifica, nu putem vorbi doar de bănci, industria serviciilor financiare înseamnă toţi intermediarii produselor financiare, brokeri, fonduri de risc, fonduri mutuale, fonduri de pensii, investitori. Criza financiară a devoalat slăbiciunile şi greşelile tuturor actorilor implicaţi în economie. Eu cred că singura abordare pentru a ieşi din criză este ca toată această lume, politicieni, intermediari financiari şi investitori, să înţeleagă unde a greşit, să accepte că a fost o greşeală a tuturor. Eu nu cred că învinuirea reciprocă sau încercarea de a găsi un vinovat foloseşte la ceva. În plus, cred că politicienii şi industria financiară trebuie să se asigure că aşa ceva nu se va mai întâmpla, asta înseamnă să nu repeţi greşelile care au provocat criza.

 

Criza financiară a schimbat multe lucruri în Europa. A fost creată Uniunea Bancară, a apărut Mecanismul European de Stabilitate. Nicio ţară nu a părăsit zona euro şi economiile europene s-au recalibrat, şi-au revenit din criză. Credeţi că toate aceste schimbări ale arhitecturii instituţionale a Uniunii Europene asigură un viitor prosper şi ferit de crize?

Din păcate, nu sunt atât de sigur că toate schimbările sunt eficiente sau că vor asigura prosperitate infinită. Cred că s-au întâmplat multe lucruri bune în Uniunea Europeană și aș spune că reacția iniţială a sistemului politic a fost corectă. Măsura de a intensifica reglementările în sectorul financiar a fost un lucru bun. Noile reglementări au rezolvat unele probleme, dar nu au rezolvat toate problemele. Din nefericire, ceea ce s-a întâmplat, și încă se întâmplă, a fost impunerea prea multor reglementări. Sistemul politic, cel care a impus necesitatea reglementărilor, a lăsat controlul situaţiei în mâinile sistemului de reglementare şi a încetat să mai urmărească efectele, să vadă dacă reglementările sunt cele adecvate sau dacă nu cumva reglementările au mers prea departe. Dar asta se întâmplă frecvent în Europa, odată ce începem ceva, continuăm la infinit, nu ne mai oprim.

 

Vă referiţi la reglementări excesive ale sistemului bancar?

Da, în chestiunea reglementărilor totul devine incredibil de complicat, foarte dificil de înţeles. Scopul iniţial al politicienilor a fost corect, anume, de a reglementa sistemul financiar de aşa manieră, încât niciodată vreo bancă să nu mai fie salvată cu banii contribuabililor. Dar acum ne aflăm într-o situație în care din nou contribuabilii au plătit costurile crizei, nu pentru că ar fi dat banii direct către bănci. Contribuabilii au plătit costurile crizei deoarece banii economisiţi de ei în bănci au avut dobânzi extrem de scăzute, de pildă, şi asta este o factură a crizei. Dar, în ansamblu, trebuie să remarcăm îndeplinirea unei misiuni, aceea că industria serviciilor financiare a devenit mai sigură, mai solidă, mai stabilă. Însă pentru a evita o criză viitoare, cred că trebuie să ne asigurăm că suntem într-o situație în care politicienii încearcă să coopereze cu industria serviciilor financiare în beneficiul oamenilor, nu într-un scenariu în care aceştia încearcă să-și acopere greşelile proprii, aruncând răspunderea asupra sistemului financiar pentru chestiuni de care acesta nu este responsabil, dar de care sunt responsabili politicienii. Vom vedea cum vor sta lucrurile în viitor.

http://revista22.ro/files/news/manset/default/Andreas--Treichl-2.jpg

„În opinia mea, adoptarea monedei euro este o problemă absolut minoră și nu are mare importanţă dacă România și Ungaria aderă acum la zona euro, o vor face în 2018 sau în 2025, aceasta nu este o chestiune cu adevărat relevantă. (...) Ceea ce este în acest moment relevant este că noi decidem acum în ce măsură statele europene doresc să meargă împreună într-o anumită direcție sau nu. “

 

 

Economiile statelor din Uniunea Europeană s-au menţinut, în ultimii ani, pe o traiectorie de creştere, am putea deci spune că au depăşit cu succes criza financiară. Şi totuşi, în Italia s-a consumat recent un episod de criză, după un tipar bine cunoscut. Statul italian a intervenit şi a salvat două bănci, consumând pentru asta 17 miliarde de euro. Ce anume s-a întâmplat? Trăim oare doar cu iluzia că am depăşit criza financiară?

Cred că, dacă privim atent în Europa, perspectiva este extrem de diversă, nu este omogenă. Cred că putem spune că, în principiu, țările care au o economie mai puternică și un sistem bancar mai puternic au supraviețuit crizei mult mai bine decât cele care au o economie mai slabă. De altfel, şi în timpul crizei financiare, țările s-au comportat extrem de diferit. Să ne amintim că, la începutul crizei, Spania era într-o situație mai dificilă ca Italia, dar Spania a gestionat economia foarte bine și a ieșit din criză. Economia Spaniei a crescut cu 3,3% anul trecut, un ritm aproape similar cu cel din 2015, dar această evoluţie s-a datorat şi unor politici inteligente în timpul crizei. Spaniolii au făcut reforme în piaţa muncii, au evaluat la timp problemele sectorului bancar şi le-au rezolvat şi şi-au intensificat exporturile, cucerind pieţe noi. Ce s-a întâmplat în acest an în Italia s-a rezolvat în Spania în urmă cu mai mulți ani, printr-o foarte bună cooperare între politicieni, industria serviciilor financiare și instituţiile de reglementare.

 

Deci, italienii nu au luat măsuri la timp, au amânat reforme, cum ar fi, de pildă, reforma în piaţa muncii. S-au temut s-o facă sau instabilitatea politică nu a permis o reformă nepopulară?

În Italia, această colaborare între politicieni, industria financiară şi afaceri nu a funcționat, deoarece au fost ignorate efectele crizei asupra pieţei financiare, iar măsurile luate au fost insuficiente şi incomplete. Însă putem extinde această demonstraţie cu exemple din toată Europa. Să ne amintim situaţia complicată a Irlandei, care a avut nevoie de un acord de împrumut cu Fondul Monetar Internaţional pentru a depăşi faza acută a crizei. Irlanda se afla într-o situație teribilă și tocmai a ieșit foarte bine din criză. Această țară nu a intrat niciodată în criză. Ritmul de creştere al economiei italiene este inferior mediei europene, iar nivelul mare al datoriei sale publice este îngrijorător, dar nu putem spune că economia nu şi-a revenit din criză, putem doar constata că revirimentul este mai lent. Avem diferențe enorme în toată Europa şi din altă perspectivă. În țări precum Italia, Spania, statul a trebuit să investească o mulțime de bani pentru a salva industria serviciilor financiare. În țări ca Republica Cehă, Slovacia și România, statul nu a fost nevoit să investească vreun cent pentru a menține în viață industria serviciilor financiare. Nu cred că există cineva care să poată anticipa cu exactitate o criză. De fapt, ceea ce trebuie să înţelegem este că, deși avem o Uniune Europeană, am creat arhitectura uniunii bancare, situaţia economică, abilitatea de a depăşi crizele financiare depinde de stabilitatea pieţei financiare şi de cooperarea politicienilor cu industria financiară și cu mediul de afaceri.

 

Coloşi financiari ca Merrill Lynch, AIG, Royal Bank of Scotland, şi lista este lungă, au fost salvaţi cu banii contribuabililor. În România, statul nu a cheltuit niciun leu pentru a-şi susţine sistemul financiar. Şi totuşi, criza financiară a lovit puternic economia României şi băncile ei. Aţi fost unul dintre bancherii implicaţi în articularea Acordului de la Viena, care a avut cel puţin efectul de a opri o devalorizare brutală a leului, dar pe care puţini îl cunosc.

Acordul de la Viena nu s-a referit doar la România, ci a fost în esență un pact care a fost semnat între toate băncile care au poziții puternice în toată Europa Centrală și de Est. A existat un moment în care americanii ne-au spus că Europa Centrală este în declin, iar Europa de Est este un dezastru și ne sfătuiau să închidem afacerile de acolo. Dintr-o dată, Europa Centrală şi de Est devenise o regiune foarte riscantă pentru investitorii din întreaga lume. Noi, bancherii europeni prezenţi în Europa Centrală și de Est, am respins această recomandare, am spus că nu este adevărat. Noi am argumentat că avem încredere în Europa Centrală și de Est, deşi admitem și că unele evoluții politice în această regiune au fost absolut nefericite. Am spus că suntem aici pe termen lung şi că regiunea este una dintre cele mai importante părți ale Europei. Atunci credeam şi suntem şi acum de părere că regiunea este acea parte a Europei care poate susţine, în viitor, creşterea economică a Uniunii Europene, deoarece are un imens potențial. Am luat decizia de a merge în Europa Centrală și de Est și dorim să rămânem acolo. Am avut însă sentimentul că trebuie să ne asigurăm că ne-am angajat resursele, banii, capitalul nostru pentru a continua să ajutăm regiunea să crească și să ajungă din urmă restul Europei.

 

Şi-au îndeplinit acordurile de la Viena obiectivele? În fond, care a fost scopul acordului şi ce efect a avut acesta asupra economiei României?

Din fericire, unele dintre cele mai puternice bănci din Europa cu o prezență puternică în regiune au fost dispuse să continue să o finanțeze. Şi au susţinut financiar nu doar România, ci şi Republica Cehă, Slovacia și Ungaria. În fond, acesta este rolul băncilor. Băncile au şi rolul de a judeca bine modul în care poate fi susţinut un stat cu probleme financiare. O bancă trebuie să evalueze cum poate fi susţinută financiar o persoană sau o afacere cu dificultăţi. Cred că băncile mari europene şi-au îndeplinit cu succes obiectivul acordurilor de la Viena, acela de a susţine financiar statele din regiunea central şi est-europeană, însă, în acest exerciţiu, care a fost mai complex, depăşind de fapt cadrul acordurilor, am suportat şi costurile crizei. Nici România, nici alte state din regiune nu au plătit însă niciun ban pentru menţinerea stabilităţii financiare, însă pe noi, băncile, ne-au costat foarte mulţi bani.

 

Din păcate, memoria colectivă nu reţine complicatul exerciţiu de susţinere a stabilităţii financiare de către băncile străine. Există însă o retorică negativă la adresa băncilor în acest moment. Politicienii consideră că băncile nu plătesc suficiente impozite. Nu aveţi vreun sentiment de frustrare provocat de faptul că ajutorul dat în vremuri grele nu contează, nu vi se pare oarecum nedrept?

Această retorică nu poate fi privită ca o chestiune de corectitudine, din perspectiva un joc fair play. Și nu este un fenomen specific României. Ce se întâmplă acum în România se întâmplă în multe alte țări. Există şi țări în care sistemul financiar nu se comportă corect şi, în acele situaţii, probabil, tensiunea este justificată. În plus, toată lumea a făcut greșeli în timpul crizei și înainte de criză, atât băncile, cât şi politicienii. Dar trebuie să acceptăm că cei mai slabi caută întodeauna un vinovat, este o tendință naturală, care se manifestă fie în afaceri, fie în politică. Dacă nu reușești să accepţi că ai făcut o greșeală și nu-ți propui să faci lucrurile mai bine în viitor, să nu repeţi aceleaşi erori, atunci este aproape o reacţie normală să învinuieşti pe alcineva pentru propria ta greşeală. Cred însă că este o caracteristică firească a oamenilor. Da, am auzit această retorică negativă împotriva băncilor şi în România, dar ea apare în multe alte ţări... Nu cred că trebuie să dramatizăm.

 

Care va fi locul României şi, în general, al statelor din regiunea central şi est-europeană, care sunt acum oarecum rebele, în Uniunea Europeană? Recent, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, vorbea de un ministru de Finanţe al Europei care se va ocupa atât de zona euro, dar şi de aderarea statelor din afara zonei euro la moneda unică. România nu este membră a zonei euro, dar, alături de Bulgaria, nu este nici membră a spaţiului Schengen.

Este clar că, dacă ne gândim că Juncker va fi responsabilul pentru această redefinire a Europei, cred că trebuie să înţelegem că este un reprezentant al unui grup care, din păcate, a pierdut legătura cu oamenii și, în opinia mea, membrii acestuia sunt oarecum rămaşi în urmă. Problema pentru ţările din regiune în contextul viitorului Europei nu este apartenenţa la zona euro, nu moneda este un handicap. În opinia mea, adoptarea monedei euro este o problemă absolut minoră și nu are mare importanţă dacă România și Ungaria aderă acum la zona euro, o vor face în 2018 sau în 2025, aceasta nu este o chestiune cu adevărat relevantă.

 

Cu alte cuvinte, n-ar trebui să ne îngrijoreze faptul că nu suntem membri ai zonei euro, că, în eventualitatea unei Europe cu două viteze, bolidul este articulat în jurul monedei euro?

Ceea ce este în acest moment relevant este că noi decidem acum în ce măsură statele europene doresc să meargă împreună într-o anumită direcție sau nu. Chestiunile privind migrația și securitatea și apărarea europeană, în opinia mea, sunt mult mai importante decât a avea toţi aceeaşi monedă. Avem un exemplu foarte interesant în Europa Centrală și de Est. Avem două țări - una este Slovacia, care face parte din zona euro, iar alta este Republica Cehă, care nu face parte din zona euro și ambele țări se descurcă foarte bine. Acest exemplu ilustrează ipoteza că apartenenţa la zona euro nu poate fi o problemă.

 

Şi totuşi, n-ar fi mai bine să adoptăm moneda euro? Însuşi procesul de aderare la zona euro ar impune adoptarea unor reforme amânate.

Viitorul României nu se va schimba dacă va adera la zona euro sau nu. Viitorul României se poate schimba în bine numai dacă, la un moment dat, va dezvolta un sistem politic care se va gândi foarte atent la consolidarea ţării, întărirea economiei, la perspectivele ei și la ce loc ar trebui să aibă România în viitor în Europa.

 

http://revista22.ro/files/news/manset/default/Andreas--Treichl-3.jpg

„Decizia de a investi arată că oamenii cred că trăiesc într-o țară care are un viitor puternic, în care guvernul construiește drumuri, furnizând infrastructură, unde transportul feroviar se îmbunătățește, unde aprovizionarea cu energie electrică devine din ce în ce mai bună și direcţia în care se mişcă ţara este mereu în sus.“

 

România a ratat o mulțime de șanse în ultimii zece ani și este timpul ca politicienii români și instituțiile românești să colaboreze pentru a pune în valoare potențialul pe care îl are ţara. România are un potențial imens pentru a deveni o țară foarte prosperă, cu o economie fantastică, însă exact asta nu se întâmplă.

 

Întreaga Europă Centrală și de Est are acest imens potențial de dezvoltare. Din Polonia până în Bulgaria, avem o regiune cu peste 100 de milioane de oameni, care poate fi motorul de creștere al Europei pentru următorii 25 de ani. Unele țări fac o treabă foarte bună, altele nu. Din păcate, trebuie să spun că, pentru moment, România este una dintre țările care nu îşi valorifică acest potenţial. Trebuie doar să sperăm că acest lucru se va schimba foarte repede.

 

Mulţi politicieni găsesc argumente pentru majorarea cheltuielilor cu salariile în creşterea economică, extrem de vioaie. Deficitul bugetar se va rezolva, îl va rezolva chiar creşterea economiei, spun ei, iar cel de cont curent rămâne o noţiune abstractă pentru mulţi, deci este ignorat. Poate fi majorarea salariilor în spaţiul public un impuls decisiv pentru menţinerea creşterii economiei la un nivel înalt? Este consumul calea spre prosperitate?

Una dintre cele mai importante caracteristici ale unei țări prospere, al unei economii de succes este stabilitatea și predictibilitatea. Nu doar în România, ci în întreaga Europă Centrală și de Est prosperitatea va depinde foarte mult de climatul pe care politicienii îl pot crea pentru cetăţenii lor și pentru străini, aşa încât aceştia să investească, să construiască afaceri, să creeze locuri de muncă. Ne dăm seama câtă încredere are poporul român în viitorul său, atunci când oamenii sunt dispuși să creeze întreprinderi mici și mijlocii, în acel moment înţelegem că au încredere și caută un viitor luminos și prosper. Încrederea este o chestiune esenţială. Încrederea oamenilor în propriul sistem politic este de o importanță imensă. Iar încrederea unui sistem politic poate fi obţinută numai prin stabilitate, predictibilitate și prin politici care sunt gândite şi aplicate încontinuu în beneficiul oamenilor. Din păcate, acest lucru nu este valabil în România. Desigur, există și semnele unei lipse de încredere a politicienilor în populaţie şi ea se reflectă în intensitatea birocraţiei. Până la urmă, birocraţia este expresia neîncrederii autorităţilor în oameni, ceea ce e contraproductiv.

 

Majorarea salariilor sau reducerea taxelor nu compensează, în ochii oamenilor, absenţa predictibilităţii, de pildă? Nu sunt aceste măsuri, e drept, populiste, suficiente pentru a cuceri încrederea oamenilor?

Reducerea taxelor în valuri succesive, simultan cu majorarea unor salarii fără a avea banii pentru le plăti, extinzând astfel cheltuielile guvernamentale, amplificarea deficitului – toate acestea nu sunt elementele unei politici demne de încredere. Toată lumea știe în presă că aceste politici de expansiune a cheltuielilor statului au fost articulate în scop electoral, pentru a câștiga alegerile. România nu este un caz unic, istoria contemporană abundă în exemple de astfel de strategii economice construite pe raţiuni politice. Însă politicienii care se comportă așa nu câștigă încrederea oamenilor. Avem exemple extrem de interesante în aceeași regiune a unor țări în care există multă încredere în sistemul politic. Dacă vă uitați, de exemplu, la Republica Cehă, veţi observa că se petrec multe lucruri bizare în politica cehă, partidele se schimbă tot timpul, puterea se recalibrează, iar acest lucru s-a petrecut în ultimii 15-20 de ani. Însă, în ciuda unei vieţi politice agitate, lupta politică din Cehia nu s-a extins asupra economiei, politica economică a țării nu s-a schimbat.

 

A existat deci predictibilitate, transparenţă şi continuitate...

Da, iar efectul acestei predictibilităţi este că, la zece ani de la începutul crizei, nu mai există șomaj în țară. Moneda Cehiei este stabilă, ratele dobânzilor sunt perfect aliniate la cele ale monedei europene, iar salariile sunt mari, dar s-au majorat pe măsură ce creştea productivitatea. Iată o realitate ignorată de politicieni, aceea că oamenii nu fac mai mulți bani pentru că guvernul reduce impozitele şi taxele. Ei câştigă mai mulţi bani pentru că investesc și au încredere în viitor. Decizia de a investi arată că oamenii cred că trăiesc într-o țară care are un viitor puternic, în care guvernul construiește drumuri, furnizând infrastructură, unde transportul feroviar se îmbunătățește, unde aprovizionarea cu energie electrică devine din ce în ce mai bună și direcţia în care se mişcă ţara este mereu în sus. Să ne uităm însă la România. Unde sunt investițiile în infrastructură care fac România accesibilă? Unde sunt investițiile guvernului orientate către crearea de locuri de muncă reale pentru români? Cu aceste lucruri trebuie să lucrăm. În ce ne priveşte, noi suntem prezenţi în România pentru a susţine afaceri şi investiţii, suntem aici pentru a ajuta ca economia să devină mai puternică, pentru că numai așa putem deveni mai puternici.

 

Sunt analişti care prezic în acest moment că lumea este ameninţată de o nouă criză care ar apărea în viitorul apropiat, cel mai probabil creată de tensiunile geopolitice. Credeţi că există un focar de criză în lume cu potențial exploziv, capabil să contamineze piaţa financiară globală?

Sunt multe evenimente în Europa și în lume care ar trebui să ne îngrijoreze foarte mult. Politicile iraționale îi rănesc pe toți, indiferent de ţară, de poziţia acesteia în ierarhia mondială a puterii economice. Categoric, România nu este un focar de îngrijorare pentru moment. Punctele nevralgice din perspectiva potenţialului de a declanşa tensiuni şi crize sunt Marea Britanie, SUA, China și Coreea de Nord. Marea Britanie îngrijorează în contextul Brexit-ului, un exerciţiu periculos şi oarecum absurd, dacă ne gândim că ţara avea cel mai confortabil acord de aderare la Uniunea Europeană. Efectele Brexit-ului au potențial de risc atât pentru Marea Britanie, cât şi pentru Uniunea Europeană şi este o aventură intelectuală riscantă să spunem acum cine va pierde mai mult. În Statele Unite se manifestă tentaţia protecţionismului, care nu a adus niciodată în istorie prosperitate. Planează şi perspectiva reducerii taxelor, pentru a onora o promisiune electorală, deşi datoria publică a Statelor Unite este deja extrem de mare. Guvernele de la Washington desfăşoară în fiecare an ritualul obţinerii extinderii limitei de datorie publică. În China, creditul intern a avut o expansiune foarte rapidă, iar analiştii sunt îngrijoraţi de muntele de datorii pe care l-au ridicat în special administraţiile locale. Dar China are rezerve valutare imense, un element de confort pentru pieţele finaciare. Tensiunile create de Coreea de Nord sunt extrem de riscante, în special din perspectivă economică. Unii experţi consideră că resuscitarea inflaţiei ar putea avea un efect negativ, poate fără avea potenţialul de a declanşa o criză globală, aici însă eu cred că, dacă preţurile cresc moderat, economiile lumii nu vor fi afectate. Desigur, sunt riscuri chiar în miezul pieţei financiare globale, provocate de dificila şi lenta normalizare a dobânzilor-cheie ale marilor bănci centrale. Dobânzile mici nu au afectat doar veniturile băncilor, ci şi câştigurile deponenţilor. Multe lucruri care se întâmplă în lume ascund riscuri mari şi sunt destul de înfricoșătoare. Ele pot rezulta din nou într-o mare criză, poate nu o criză financiară, ci una diferită, dar care va afecta economiile lumii.

 

În cazul declanşării unei crize economice sau financiare, ce trebuie să facă România pentru a rezista?

Trebuie doar să vă asigurați că vă gândiți cu seriozitate la viitor, la voi înșivă și să vă asigurați că țara reduce decalajele dintre ea şi statele europene dezvoltate şi să vă întăriţi economia, aşa încât, dacă apare o criză, aceasta să vă găsească într-o formă mai bună. Iar întărirea economiei, eliminarea riscurilor, evitarea derapajelor şi o clară şi lucidă perspectivă a viitorului sunt elemente fundamentale pentru a rezista în faţa unei eventuale crize. Economia are logica ei, dar aceasta nu diferă mult de realităţile din jur. Un exemplu util este bilanţul distrugerilor pe care uraganul Irma le-a produs în Florida. Casele mai puţin rezistente, cu material de proastă calitate, au fost rase de uragan, sunt casele celor săraci care au fost distruse. Cei care au reușit să construiască fundații puternice au supraviețuit furtunii. Dar s-a mai petrecut ceva important în Florida: oamenii s-au ajutat, autorităţile au gestionat bine toată criza.

 

Și, în acest registru dramatic, dacă vine o furtună perfectă, cum i s-a mai spus crizei financiare, România ar avea nevoie de reconciliere între oameni, pentru a reclădi forţa de a rezista în faţa dezstrului. Din păcate, România continuă să fie o ţară în care oamenii se acuză reciproc de tot felul de lucruri rele, de corupţie şi, într-un final, nimeni nu mai are încredere în altcineva. Revin, într-un alt registru, tot la chestiunea esenţială a încrederii, care nu este o idee filosofică, în fond întreaga piaţă financiară este construită pe încredere şi dependentă de ea.

 

Pe mine nu mă îngrijorează că guvernul critică băncile sau dă vina pe ele. Ceea ce mă îngrijorează este că toţi se învinuiesc reciproc mereu. Din tot ce am văzut până acum în lume, România este una dintre ţările care-şi utilizează cel mai puţin potenţialul, are cea mai mare inerţie. Există atât de mult talent, atât de multă forţă suficiente pentru ca România să progreseze, dar pentru asta trebuie ca oamenii să înceapă să aibă încredere unii în alţii. Dacă încrederea nu se reclădeşte, atunci nu cred că este bine pentru România. Se deschid două drumuri pentru România şi românii trebuie să aleagă o cale. O direcţie este aceea în care ţara începe să construiască o fundaţie solidă, care să aducă prosperitatea fiecărui cetăţean, în care guvernul îşi face datoria, afacerile îşi fac treaba, iar industria financiară îşi face şi ea treaba, finanţând cele două lumi. Sau putem continua să ne învinuim reciproc pentru greşeli reale sau imaginare şi România ar deveni una dintre cele mai sărace ţări din Europa, în ciuda creşterii economice pe care a avut-o în ultimii ani. România ar trebui să devină una dintre cele mai bogate ţări din Europa, pentru că are potențialul ăsta.

 

Nimeni nu poate pune în valoare singur acest potențial imens, latent. Noi ne putem face treaba cu seriozitate, afacerile pot continua, birocrații își pot juca rolul, banca centrală își poate juca rolul, politicienii însă trebuie să își ia rolul în serios și să nu se mai ţină de jocuri.

 

Interviu realizat de LIDIA MOISE

TAGS : bnr china romania economie andreas treichl europa marea recesiune uniunea europeana europa centrala
Mai multe din Interviu
Comentarii
Total 0 comments.
4446
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22