Fabuloasa degradare a PSD

Umblă împleticit, e nespălat și duhnește de departe, lațele slinoase îi atârnă peste gu­lerul cenușiu al cămășii, pe fața buhăită și în ochii apoși nu se citește nimic, face gesturi obscene și sare iute la bătaie. Mulți îl ocolesc scâr­biți, întorc capul, trec strada. E încă tânăr, dar, doam­ne, în ce hal de de­gra­dare! Cam asta-i sen­zația în fața actualului PSD. O în­grozitoare prăbușire în ra­port cu el însuși. E drept, a fost mereu dezagreabil, cu un caracter prost, te min­țea în față și te lucra pe la spate, hoț din născare, fura la început cu sa­cul, apoi cu cisterna, bătăuș și cu apu­că­turi securistice. Dar una peste alta, de la un moment încolo a fost loc de bună ziua. Prin comparație cu perioada Năstase sau Geoană, PSD-ul epocii Dragnea a de­venit de-a dreptul nefrecventabil.

Ce s-a întâmplat, cum de a ajuns așa? În primul rând, vorbim despre dispariția com­pletă a profesioniștilor, a competenței și meritocrației, atâta câtă era. În perioada fe­senistă, de exemplu, liderii, miniștrii, se­cretarii de stat, chiar și parlamentarii, în­tr-o oarecare măsură, erau selectați din eșa­loanele doi-trei ale partidului comunist și Securității sau din cercul acesta de in­te­rese, urmărindu-se totuși o minimă com­pe­tență și experiență. Mai apoi, în pe­ri­oa­d­a Năstase și Geoană, selecția s-a orientat și spre activul de partid din teritoriu, spre așa-numiții baroni locali și spre noii afa­ceriști conectați la contracte cu statul care puteau aproviziona financiar partidul. In­tegrarea în NATO și aderarea la UE au im­pus niște minime standarde. O comparație între guvernele epocii Iliescu-Năstase și ce­le ale lui Dragnea sau Ponta arată pră­pastia. Ne place sau nu, tre­buie să acceptăm că între Văcăroiu-Stolojan-Năstase și Ponta-Grindeanu-Tudose este o diferență nu atât de calitate umană, cât una in­telectuală și profesională. Da­că mergem mai jos, la miniștri, discrepanța e și mai mare. Să luăm bu­nă­oa­ră economia și finanțele - Mircea Coșea, Mișu Negri­țo­iu, Florin Georgescu, Mihai Tănăsescu (gu­ver­nele Văcăroiu și Năstase) - și omologii lor din cele două guverne ale lui Dragnea - Viorel Ștefan, Ionuț Mișa, Gheorghe Și­mon sau Mihai Fifor. Comentariile sunt de pri­sos. E trist, dar până și contestata mi­nistră a Educației Ecaterina Andronescu a ajuns să trezească nostalgii prin raportare la Liviu Pop. Măcar nu era agramată. Ce să mai discutăm de Cultură, unde de la Răzvan Theodorescu s-a ajuns la Lucian Ro­mașcanu.

În epoca Dragnea ștacheta s-a prăbușit pe cascada Niagara și nu există nicio șansă să iasă la suprafață. Cea mai la îndemână ex­pli­cație este însuși șeful PSD, efectiv cel mai modest din toate punctele de vedere - intelectual, educațional și cultural - din­tre toți liderii pe care i-a avut partidul în cei 28 de ani de existență. Plus înclinațiile dictatoriale care ies din obișnuitul tipar al leadershipului pesedist. Selecția și acor­darea demnităților este făcută exclusiv de Dragnea, după chipul, asemănarea și in­teresele personale ale acestuia, dintre per­sonajele cele mai slugarnice, dispuse să pună în practică „proiectul său țara“. Rezultatul nu are de ce surprinde.

Cu toate acestea, degradarea PSD a în­ce­put cu mult înainte de Dragnea sau Ponta, ei doar au desăvârșit-o. A început în mo­mentul în care partidul și-a deschis larg porțile nu către „societate“, cum se tot cla­ma, ci către corupție. Sistemul de selec­ție, de accedere în partid și, mai departe, în funcții s-a schimbat atunci funda­men­tal. Partidul și liderii săi, de la centru sau din organizații, s-au orientat spre un anu­mit profil de individ: simpluț, șmecher, oportunist, amoral, arghirofil, pus pe că­pătuială cu orice preț, afacerist cu statul, cu educație precară, dar blindat de di­plo­me și doctorate obținute prin fraudă in­te­lectuală și morală, de preferat cu legături în zona serviciilor secrete. Nu au mai con­tat nici competența în vreun domeniu, nici nivelul de instrucție sau civilitate, nici măcar loialitatea față de partid, ca dovadă că traseiștii au ajuns la mare preț. A venit vremea „lupilor“ mai mult sau mai puțin tineri, obraznici, specialiști în învârteală, în datul din coate și gură, chi­vernisiți prin corupție, dispuși să execute fără obiecție ordinele șefului. Ponta este un exemplu, Dragnea altul, dar modelul s-a replicat. S-a ajuns astfel ca în câțiva ani structurile de conducere ale PSD să fie populate de nulități, de o clică înavuțită prin spolierea statului, îngrozitor de pri­mitivă. Mai mult, dacă în perioada Ili­es­cu-Năstase-Geoană, singurii care își per­miteau derapaje verbale erau șefii parti­du­lui - „Un prostănac“ (Iliescu despre Geoa­nă), „Să-mi numărați ouăle“ (Năstase că­tre jurnaliști) -, începând cu epoca Ponta dis­cursul public al PSD s-a degradat și el vizibil. Insulta groasă, calomnia, „mișt­oc­ă­reala“, înjurătura, grobianismul și agre­sivitatea au devenit loc comun și pașaport pentru succesul în politica mare.

Epoca Dragnea are însă unicitatea ei prin faptul că „proiectul de țară“ asumat este restaurația. Desigur, așa cum ar­gu­men­tează Alexandru Gussi, e vorba de cicluri „restaurație-revoluție“, deci, teoretic, putem fi optimiști. Este însă o restaurație aparte, cu mult mai periculoasă, care di­feră de cele din perioada Năstase, a USL sau a lui Ponta. Restaurația marca Dragnea se produce sub un PSD degradat sub toate aspectele, fără niciun fel de resorturi in­terioare de autoreglaj, eliberat până și de constrângerile exterioare, aflat la cher­e­mul unui autocrat primitiv, care re­pre­zintă exclusiv minoritatea celor îmbogățiți din funcții și contracte la stat, doritoare, ca și el, de impunitate. Un lider care vrea un singur lucru: un viitor nepenal și o Românie la cheremul lui.