Fostul preşedinte al CJ Teleorman, la care a fost transferată insula Belina, audiat la DNA

Dora Vulcan | 11.10.2017

Fostul președinte al Consiliului Județean Teleorman Adrian Gâdea s-a prezentat miercuri la Direcția Națională Anticorupție.

Pe aceeași temă

 

 

 Surse judiciare au declarat, pentru Agerpres. că Adrian Gâdea ar urma să ia parte la acte procedurale efectuate de anchetatori în dosarul "Belina" în care acesta ar fi urmărit penal pentru abuz în serviciu.

 

La sosirea la DNA, fostul președinte al CJ Teleorman a susținut că nu știe motivul pentru care a fost chemat, precizând însă că a fost citat de anchetatori pentru ora 14,00.

 

 

 

Context

 

  • Dosarul Belina, stadiul în care se află la DNA

 

 

Vicepremierul Sevil Shhaideh, pusă sub urmărire penală de DNA în dosarul Belina. Rovana Plumb a fost salvată în Parlament de urmărirea penală cu mobilizarea coaliţiei

 

 

Pe 22 septembrie, viceprim-ministrul Sevil Shhaideh a declarat, la ieșirea din sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA), că a fost chemată pentru a i se comunica faptul că are calitatea de suspect într-un dosar de corupție.

 

 

"Am fost informată asupra calității procesuale pe care o am în acest dosar. Am calitatea de suspect și mai multe nu vă pot declara, fiind o anchetă penală în curs. În acest moment mi s-a adus la cunoștință această calitate. Mă prevalez de toate drepturile pe care le am și o să analizez împreună cu avocatul documentele", a afirmat Shhaideh.

 

Dosarul vizeaza trecerea ilegala a unor "parti din Insula Belina si Bratul Pavel (cu suprafata de 278,78 ha, respectiv 45 ha), situate in albia minora a Dunarii, din proprietatea statului in proprietatea judetului Teleorman si in administrarea Consiliului Judetean Teleorman, pentru ca, doar la cateva zile, sa fie inchiriate tot ilegal unei firme private", in anul 2013, "prin actiunea concertata a unor persoane cu functii publice".

 

 

 

COMUNICATUL DNA

 

 

”In anul 2013, prin actiunea concertata a unor persoane cu functii publice, parti din Insula Belina si Bratul Pavel (cu suprafata de 278,78 ha, respectiv 45 ha), situate in albia minora a Dunarii, au trecut ilegal din proprietatea statului in proprietatea judetului Teleorman si in administrarea Consiliului Judetean Teleorman, pentru ca, doar la cateva zile, sa fie inchiriate tot ilegal unei firme private.

Pentru realizarea transferului de proprietate au fost adoptate H.G. 943/2013 act cu caracter individual si HG 858/2013 act cu caracter normativ, acte prin care au fost incalcate prevederi din:
- Constitutiei Romaniei, 
- Legea apelor 107/1996, 
- Legea 213/1998 privind bunurile proprietate publica,
- O.U.G. 107/2002 privind infiintarea Administratiei Nationale "Apele Romane"
- Legea 115/1999 a responsabilitatii ministeriale
- Legea 24/2000 privind normele de tehnica legislativa. 

Prin aceste fapte a fost prejudiciat patrimoniul statului si au fost vatamate interesele Administratiei Nationale "Apele Romane".

Totodata, au fost efectuate notari in cartile funciare ale celor doua imobile (insula Belina si bratul Pavel) cu incalcarea dispozitiilor din Codul Civil, pentru a ascunde titularul dreptului de inchiriere si pentru a facilita adoptarea hotararilor de guvern mentionate.

In sustinerea acestor demersuri, persoane cu functii de decizie din Ministerul Mediului si Schimbarilor Climatice, Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice, precum si din Oficiul de Cadastru Teleorman, Biroul de Cadastru Alexandria, Administratia Nationala "Apele Romane" si Consiliul Judetean Teleorman au servit intereselor unei societati particulare, incalcand dispozitii prevazute in mai multe legi.

 

 

 

Concret,


Fiind situate in albia minora a Dunarii, Insula Belina si Bratul Pavel fac parte din domeniul public al statului prin efectul legii si al Constitutiei, prin urmare nu puteau fi trecute in proprietatea vreunui consiliu judetean prin hotarare de guvern, ci doar prin lege.

Sub pretextul realizarii Complexului turistic, sportiv si de agrement "Dunare-Belina-Seaca", la data de 26 iulie 2013, Consiliul Judetean Teleorman a inaintat Ministerului Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice (M.D.R.A.P), o nota de fundamentare privind trecerea unor bunuri din proprietatea publica a statului si din administrarea Ministerului Mediului si Schimbarilor Climatice - Administratia Nationala "APELE ROMANE", in proprietatea publica a judetului Teleorman si administrarea Consiliului judetean Teleorman.

 

La primul proiect de hotarare de guvern, doua ministere implicate in avizare, Ministerul Justitiei si Ministerul Finantelor Publice au atras atentia ca scoaterea din domeniul public al statului si din administrarea "Apelor Romane" a celor doua obiective nu poate fi facuta decat prin lege, nu prin hotarare de guvern.

In aceste conditii,a aparut necesitatea unui demers menit sa creeze aparenta ca Insula Belina si Bratul Pavel nu ar face parte dintre bunurile care apartin domeniului public al statului aflate in administrarea "Apelor Romane", astfel incat transferul dreptului de proprietate sa se poata realiza prin hotarare de guvern.

 

Astfel, in sedinta de guvern din data de 6 noiembrie 2013, s-a adoptat H.G. 858/2013 prin care se modificau codurile de clasificatie ale Insulei Belina si Bratului Pavel, in sensul ca, pe hartie, se elimina apartenenta acestora la bazinul hidrografic al Dunarii, creand aparenta ca trecerea lor in proprietatea si administrarea Consiliului Judetean Teleorman nu mai impune adoptarea unei legi, ci este posibila doar printr-o hotarare de guvern.

 

Modalitatea de adoptare a H.G. 858/2013, act cu caracter normativ, s-a abatut de la prescriptiile normelor legislative, inclusiv prin aceea ca proiectul de hotarare nu a avut, la momentul adoptarii, avizele Ministerului Justitiei si al Ministerului Finantelor Publice.

 

Din probele administrate, a rezultat banuiala rezonabila ca numita Rovana Plumb, in calitate de ministru al Ministerului Mediului si Schimbarilor Climatice, cu intentie, a initiat si promovat H.G. 858/2013 (proces care a durat numai 17 ore), cu incalcarea procedurii de la nivelul Guvernului pentru elaborarea, avizarea si prezentarea proiectelor de acte normative.

 

La data de 27 noiembrie 2013, deoarece aparent impedimentele fusesera inlaturate, s-a adoptat H.G. 943/2013 prin care Insula Belina si Bratul Pavel au fost trecute din domeniul public al statului si din administrarea Administratiei Nationale "APELE ROMANE", in domeniul public al judetului Teleorman si in administrarea Consiliului Judetean Teleorman.

 

Prin modalitatea de adoptare a acestei hotarari de guvern au fost incalcate prevederile Constitutiei Romaniei, cele ale Legii organice 213/1998, ale Legii 107/1996 si cu O.U.G. 107/2002, avand in vedere ca insula Belina si Bratul Pavel fac parte din albia minora a Dunarii, astfel incat nu puteau constitui obiect al unui transfer de proprietate publica. De asemenea, au fost incalcate o serie de dispozitii ce reglementeaza normele de tehnica legislativa, aspect semnalat in repetate randuri de Ministerul Finantelor Publice si Ministerul Justitiei, in perioada premergatoare adoptarii hotararii.

 

Adoptarea hotararii de guvern a fost posibila in conditiile in care, in calitate de secretar de stat in cadrul M.D.R.A.P, prin semnare, suspecta Sevil Shhaideh si-a insusit in totalitate continutul notei de fundamentare si a proiectului de hotarare de guvern, a initiat si a promovat H.G. 943/2013 prin care se consfintea transmiterea unor parti din imobilele Insula Belina si Bratul Pavel, cu incalcarea flagranta a dispozitiilor legale care reglementeaza normele de tehnica legislativa ce nu permiteau un astfel de transfer, aspect semnalat in repetate randuri de catre Ministerul Finantelor Publice si Ministerul Justitiei.

 

La randul sau, suspecta Ionela Vasile Stoian, in calitate de director la M.D.R.A.P. -Directia Juridica, Relatia cu Parlamentul si Relatii Internationale, a sprijinit demersurile nelegale prin aceea ca nu a intocmit note referitoare la observatiile pe care le-au facut cele doua ministere avizatoare (ministerul Justitiei si cel al Finantelor Publice), nu a respectat reglementarile privind circuitul de avizare, a contribuit la crearea unei reprezentari false M.F.P. si M.J. referitor la contactele de inchiriere deja existente.

 

De mentionat ca, anterior acestor demersuri, suprafete din Insula Belina si Bratul Pavel fusesera inchiriate prin contracte unei firme private.

 

Pentru a nu atrage atentia administratiei publice centrale cu privire la existenta unor interese ale acelei firme private referitor la insula Belina si bratul Pavel, s-a dorit obtinerea unor extrase de carte funciara curate, in care sa nu apara contractele de inchiriere avand ca parti Administratia Apele Romane si aceasta societate comerciala.


Astfel, sub pretextul indreptarii unei erori materiale, suspectele Gheorghiu Mariana Sanda cu complicitatea suspectelor Gusa Rodica si Diaconu Alexandrina Anduta, in calitate de registratori, cu incalcarea legii, respectiv a unor prevederi din Codul civil, au actionat astfel incat sa fie radiate notarile privind incheierea contractelor de inchiriere cu acea firma privata.

Faptele descrise mai sus au determinat obtinerea unui avantaj patrimonial de catre Consiliul Judetean Teleorman, respectiv dreptul de proprietate si dreptul de administrare asupra unei parti din Insula Belina si Bratul Pavel.

Totodata a fost cauzat un prejudiciu statului roman, precum si o vatamare a drepturilor si intereselor legitime ale A.N.A.R. prin lipsirea de dreptul de administrare asupra celor doua bunuri.

 

Un aspect relevant este ca, prin forma finala a HG 943/2013 se renunta la exprimarea "pentru realizarea Complexului, turistic, sportiv si de agrement "Dunare-Belina-Seaca", ceea ce reprezenta motivul initial invocat pentru trecerea catre Consiliul Judetean Teleorman a celor 2 obiective.

Apare in schimb o sintagma mai generala si anume "in vederea reabilitarii si valorificarii cadrului natural al zonei Dunarii - Belina -Bratul Pavel".
 
Din probele administrate, a rezultat banuiala rezonabila ca numita Rovana Plumb, in calitate de ministru al Ministerului Mediului si Schimbarilor Climatice, cu intentie a ajutat la savarsirea faptei penale retinute in sarcina suspectei Sevil Shhaideh, respectiv a initiat si promovat H.G. 858/2013 in decurs de 17 ore, in perioada 5.11.2013 - 6.11.2013, cu incalcarea procedurii de la nivelul Guvernului pentru elaborarea, avizarea si prezentarea proiectelor de acte normative. Prin efectele acestei hotarari de guvern s-a urmarit crearea unei aparente de legalitate a trecerii Insulei Belina si a Bratului Pavel, prin proiectul de hotarare de guvern ce va purta nr. 943/2013, contrar aspectelor semnalate in repetate randuri de Ministerul Finantelor Publice si Ministerul Justitiei cu privire la forta juridica a actului normativ”

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22