Rotirea cadrelor: Sevil Shhaideh, numită consilier de stat. Rovana Plumb, şefă de comisie

E.b. | 13.10.2017

Sevil Shhaideh a fost numită în funcția de consilier de stat în cadrul aparatului guvernamental, a anunțat vineri premierul Mihai Tudose, la finalul ședinței Comitetului Executiv Național al PSD.

Pe aceeași temă

 

 

 "La ora asta cred că a devenit (consilier de stat — n.r.) deja. Actele au fost semnate în cursul dimineții", a declarat Tudose.

 

Despre faptul că o păstrează în Executiv, deși la momentul anunțului privind remanierea a invocat probleme penale în cazul lui Shhaideh, el a precizat: "Eu am spus că sunt probleme care, din cauza naturii penale invocate, nu că sunt doamnele vinovate (Shhaideh și Plumb — n.r.), pot aduce atingere activității lor în relația cu Bruxelles-ul".

 

"Ca și consilier domnia sa ne va ajuta foarte mult pe ceea ce are experiență și cred că e cea mai bună din țară în această zonă în ceea ce înseamnă dezvoltarea regională, reforma administrativă", a susținut prim-ministrul, citat de Agerpres.

 

Întrebat dacă și fostul ministru al Transporturilor Răzvan Cuc va fi păstrat într-o funcție în Guvern, premierul a răspuns: "Este parlamentar". 

 

******************

 

Ministrul demisionar al Fondurilor Europene, Rovana Plumb, va prelua postul de preşedinte al Comisiei de afaceri europene din Camera Deputaţilor, care era vacant, iar postul de chestor al Senatului, care rămâne liber după plecarea lui Paul Stănescu, va fi ocupat de Adrian Ţuţuianu, a anunţat liderul PSD, Liviu Dragnea, la finalul şedinţei Comitetului Executiv al PSD. De asemenea, vicepremierul demisionar Sevil Shhaideh a fost numită deja consilier de stat.

 

Am propus în CEx, pentru postul de preşedinte la Comisia de afaceri europene, care era vacant, pe doamna Rovana Plumb, iar pentru postul de chestor la Senat, care rămâne liber după plecarea lui Paul Stănescu, pe Adrian Ţuţuianu”, a anunţat Dragnea.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22