Austria: Conservatorii, învingători. Extrema-dreaptă și social-democrații își dispută locul doi

Dora Vulcan | 15.10.2017

Au apărut deja două exit polluri, care indică o victorie a dreptei şi alegerea celui mai tânăr cancelar din istoria ţării, Sebastian Kurz după zece ani de social-democrație.

Pe aceeași temă

 

 

 

UPDATE -  Partidul Popular austriac (OeVP, conservator), condus de ministrul de externe Sebastian Kurz, a câștigat cu circa 30,2% din voturi alegerile legislative desfășurate duminică în Austria, arată rezultatele parțiale, pe locul doi plasându-se Partidul Libertății (FPOe, de extremă dreapta) cu aproape 26,8% din voturi, urmat de Partidul Social-Democrat (SPOe) cu 26,3%, relatează agențiile internaționale de presă, citate de Agerpres.

 

Rezultatele au fost date publicității după numărarea a 42% din buletinele de vot.

 

Rezultatul preliminar confirmă posibilitatea unei viitoare coaliții între conservatori și extrema-dreaptă, idee avansată în timpul campaniei electorale ce a fost dominată de tema imigrației.

 

Atât Sebastian Kurz cât și liderul FPOe, Heinz Christian Strache, au pledat pentru o abordare mai restrictivă față de imigrația ilegală, după ce peste 130.000 de de migranți au cerut azil în Austria în anii 2015 și 2016.

 

Dar finalul campaniei a fost marcat și de scandalul pornit de la dezvăluirile conform cărora un fost consilier al campaniei cancelarului social-democrat Christian Kern, israelianul Tal Silberstein (om de afaceri care a fost de-a lungul timpului și consilier de imagine sau consilier politic al unor politicieni români n.red) a creat site-uri paravan cu scopul de a-l defăima pe Kurz și formațiunea sa. Cancelarul austriac a declarat că nu a fost informat în legătură cu aceste tactici și i-a acuzat la rândul său pe conservatori că sunt implicați în aceste dezvăluiri.

 

Coaliția anterioară, formată din conservatori și social-democrați, s-a destrămat în luna mai, când popularul ministru de externe Sebastian Kurz, în vârstă de 31 de ani, a devenit liderul OeVP.

 

***

 

Secţiile de vot s-au descis la ora 8, ora României, 7 ora locală. 

Aproape 6,4 milioane de cetăţeni cu drept de vot sunt aşteptaţi azi la urne în Austria, pentru a-şi alege deputaţii după modelul de scrutin proporţional.  

Legislativele din Austria  ar putea face din conservatorul Sebastian Kurz, 31 de ani, cel mai tânăr lider din Europa. S-ar  deschide astfel calea revenirii extremei drepte la guvernare. Sondajele de până acum arată că Austria se va întoarce către dreapta, după un deceniu în care social-democraţii s-au aflat la putere, transmite TVR. 

Partidul Popular este primul în preferinţele de vot, cu 33 la sută, iar tânărul său lider, ministrul de Externe Sebastian Kurz, în vârstă de doar 31 de ani, are cele mai mari şanse să devină cancelar.

 

Austriecii au drept de vot de la 16 ani.

 

 Austria se va întoarce către dreapta, după un deceniu în care social-democraţii s-au aflat la putere. Partidul Popular este primul în preferinţele de vot, cu 33 la sută, iar tânărul său lider, ministrul de Externe Sebastian Kurz, în vârstă de doar 31 de ani, are cele mai mari şanse să devină cancelar. El a reuşit să revigoreze Partidul Popular şi să-l ducă pe primul loc, cu peste 30 la sută, după o mutare bruscă spre dreapta. A avut discursuri împotriva imigranţilor, a promis să închidă grădiniţele islamice şi să taie ajutoarele sociale pentru străini, transmite Digi 24.

 

„Vă promit că vom tot ce putem că să încheiem abuzurile din sistemul de asigurări sociale, astfel încât cei care au cu adevărat nevoie să poată beneficia de el. Vă mai promit că vom opri migraţia ilegală ca să obţinem mai mult ordine şi securitate în Austria”, a spus el în campania electorală.

 

Pe locul al doilea se clasează extremiştii de dreapta din Partidul Libertăţii, preferat de circa un sfert din electorat. Cel mai probabil, aceste două formaţiuni vor face şi următorul guvern de la Viena. Liderul partidului, printre altele, vrea ca Austria să intre în grupul eurosceptic de la Vişegrad şi cere UE să ridice sancţiunile impuse Rusiei

 

„Islamul nu este parte a Austriei şi nu vrem niciun fel de islamizare în patria noastră!”, a spus el.

 

Cu imaginea stirbita de un scandal din timpul campaniei, social-democratii condusi de actualul cancelar Christian Kern se lupta pentru locul doi cu Partidul Libertatii, de extrema dreapta, conform sondajelor.

 

Campania electorala din Austria a fost dominata de tema imigratiei, Partidul Libertatii sustinand inchiderea anumitor sectoare ale economiei pentru muncitorii din afara Uniunii Europene si expulzarea condamnatilor straini.

 

Multi alegatori cred ca tara lor a fost coplesita de criza imigratiei din 2015.

 

"Sunt pro-imigratie, insa la un moment dat trebuie sa spui stop", spune o femeie, care il sustine pe ministrul de Externe Sebastian Kurz, liderul Partidului Poporului (consevator), marele favorit in alegeri, transmite ziare.com.

 

Atât Partidul Popular, cât şi Partidul Libertăţii au atacat în campania electorală imigranţii, musulmanii şi străinii. Austria a fost pe traseul valului de imigranţi din 2015, iar zeci de mii au rămas în ţară, ceea ce a creat tensiuni.

 

Prima oară când cele două formațiuni au fost la guvernare împreună, în 1999, Austria s-a ales cu sancţiuni din partea a 14 state europene, deoarece extremiştii erau consideraţi o ameninţare pentru democraţie.

 

Analiştii austrieci consideră că Viena ar putea deveni un partener dificil pentru Bruxelles, cu un guvern în care sunt şi extremişti. Sebastian Kurz nu susţine planurile franco-germane de reformă ale UE iar ideile sale sunt aproape diametral opuse de cele ale lui Emmanuel Macron şi ale Angelei Merkel.

 

Şi asta în contextul în care Austria va deţine preşedinţia rotativă a Uniunii chiar înaintea României, în ultima etapă a negocierilor pentru Brexit.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22