Cum poate supraviețui Hidra lui Dragnea

Cristian Campeanu | 17.10.2017

De peste zece ani, rețeaua lui Dragnea a măturat totul în marșul ei de acaparare a țării și nu a întâmpinat practic nicio opoziție serioasă, nici măcar din interiorul PSD.

Pe aceeași temă

 

Nota din 2011 a serviciului secret al Mi­nis­terului de Interne, DGIPI, privind „cli­ma­tul socio-economic“ din Județul Tele­or­man, publicată de RISE Project și ne­gată cu multă tărie atât de Dragnea, cât și de ministrul Carmen Dan, vorbește în mod explicit despre o „rețea infrac­țio­nală compusă din persoane cu putere de decizie în județ“ condusă de Liviu Drag­nea, pe care acesta a început să o cons­truiască încă din anii 2005-2006. În cei peste zece ani care au trecut de atunci, Dragnea a reușit să dezvolte „re­țeaua de la Teleorman“ într-o for­mi­da­bi­lă structură politico-administrativă na­țio­nală care a pus stăpânire mai întâi pe PSD și apoi pe statul român sub privirile neputincioase și/sau complice ale SRI și DNA, cu care a ajuns să se lupte de la egal la egal. Atât de copleșitoare a părut întinderea și forța acestei rețele, încât i-au căzut pradă rând pe rând o mulțime de instituții care au decis că rezistența este inutilă și neproductivă, inclusiv părți im­portante ale justiției și, spre oroarea tu­turor, Curtea Constituțională. Dragnea și-a plasat oameni de mare încredere, mulți proveniți de la Teleorman, în po­ziții-cheie din guvern, dar și în instituții și companii de stat cu mare impact po­litic și lucrativ, de la Interne și Finanțe la Drumuri și până la Apele Române. Mo­delul de constituire a rețelei naționale es­te similar cu acela testat deja de-a lun­gul anilor la Teleorman. Era, deci, firesc ca oamenii plasați în „nodurile“ rețelei să fie în general aceiași cu care a lucrat Dragnea în trecut.

 

http://revista22.ro/files/news/manset/default/foto-dosarasdas-2.jpg

Mihai Tudose, premierul României

 

De peste zece ani, rețeaua lui Dragnea a măturat totul în marșul ei de acaparare a țării și nu a întâmpinat practic nicio opo­ziție serioasă, nici măcar din interiorul PSD, unde a zdrobit camarila Ponta-Ghiță cu o ușurință dezarmantă. Asta până săptămâna trecută, când a în­registrat prima mare înfrângere din exis­tența ei în momentul în care prim-mi­nistrul Mihai Tudose a forțat eliminarea lui Sevil Shhaideh din guvern. Tudose s-a folosit de arma demisiei, devenită re­dutabilă după episodul Grindeanu și im­batabilă după avertismentul președintelui Iohannis. Sevil Shhaideh nu avea și nu are valoare politică în sine, dar era ines­timabilă în calitate de interfață prin in­termediul căreia Dragnea controla actul de guvernare. Ca și Grindeanu înaintea lui, Tudose a realizat că nu poate gu­ver­na în condițiile în care d-na Shhaideh dis­punea de resursele bugetare, de oa­meni și de programe exact așa cum îi or­dona Dragnea. Oamenii „din aparat“ știau foarte bine cine este Șeful, în po­fida cocoșelilor ridicole ale lui Tudose de la televizor, și, ca atare, mergeau să primească ordine direct de la sursa de pu­tere autentică, nu de la Palatul Vic­to­ria. Eliminarea lui Shhaideh a repre­zen­tat, așadar, eliminarea celui mai puternic nod al rețelei și de aceea reprezintă o lovitură grea primită de Dragnea. Pre­mierul a reușit pentru prima oară să taie unul dintre capetele monstrului creat de Dragnea și a zdrobit aura de invin­ci­bi­li­ta­te din jurul autocratului de Alexandria. La fel ca în cazul tuturor dictatorilor, o mare parte a puterii lui Dragnea provine din imaginea de ființă intangibilă pe care și-a creat-o și este suficient ca această imagine să fie spartă, iar cei din jurul lui să vadă că este vulnerabil și că poate sân­gera ca oricare altul dintre ei ca să declanșeze atacul. Dragnea însuși știe că este vulnerabil și de aceea trebuie să se replieze rapid și să arate tuturor că, deși un cap a fost retezat, alte două vor creș­te în locul lui, la fel ca monstrului din antichitate.

 

Prima mutare a fost înlocuirea lui Shhai­deh cu Paul Stănescu pentru a opri sân­ge­rarea. Bătrânul baron de Olt nu este exact marioneta perfectă care era Shhai­deh, dar pe cei doi îi leagă multe in­te­rese comune politice și de afaceri bine unse de cureaua Darius Vâlcov, astfel în­cât alegerea lui pare cea mai sigură mă­sură de siguranță. Stănescu poate trăda însă la fel ca Tudose și de aceea Dragnea are nevoie rapid să facă alte mutări care să convingă partidul că încă deține con­tro­lul total și că nimic nu s-a schimbat. Pentru asta, va încerca să îl izoleze pe Tudose în interiorul Palatului Victoria și să guverneze cu ajutorul armatei pe ca­re a plasat-o în poziții-cheie. Are oa­meni în toate ministerele și, mai ales, le are pe Carmen Dan și pe Olguța Va­si­les­cu de partea sa, după cum dispune și de un nucleu puternic la Finanțe. De aceea va trebui să ne așteptăm în perioada ur­mătoare la trecerea unor legi de răz­bu­na­re precum Legile justiției, dar și la o serie de legi populiste cu impact bugetar masiv, eventual nesustenabil, precum Legea pensiilor.

 

Nu sugerăm, ducând metafora mai de­par­te, că Tudose ar fi vreun Heracles an­gajat într-o luptă pe viață și pe moarte cu Hidra lui Dragnea, dar am auzit, în schimb, că este un excelent jucător de șah. Spre binele lui, nu putem spera decât că și-a gândit bine mutările în avans. 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22