Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Pledoarie împotriva uniformizărilor
2017-10-17
3
Încorporarea statelor postcomuniste din Europa de Est ridică probleme de coor­do­nare pentru funcționarea UE. Unele țări – adesea felicitate în trecut pentru con­sis­tența și ritmul reformelor – par să abdice de la imperativul solidarității europene.

La capitolul democrație și stat de drept, câți­va dintre noii membri au performanțe sub așteptări, unii au sisteme politice corup­te, alții construiesc democrații iliberale.

 

Asemenea enunțuri fac parte din discursul Bruxelles-centric discret, dar tot mai pu­ternic, în ultimii ani. O mare parte a eli­te­lor politice din democrațiile consolidate îl împărtășesc. Este mai puțin comentat de­cât cel apărut în Est – corect ar fi să fo­lo­sim, aici, pluralul. Nu există prea multă omogenitate în exprimarea nemulțumirilor apărute în țările postcomuniste, iar aten­ția acordată formelor mai radicale de tip maghiar sau polonez nu trebuie să pună în umbră alte eforturi. Nemulțumirile „Ves­tului“ și cele ale „Estului“ sunt la fel de importante în discuția despre clivajul „Bruxelles – noua Europă“.

 

Foarte probabil, nu vom descoperi un cli­vaj bine conturat: peisajul este mai com­plicat, există arii de politică publică în ca­re se cooperează mai bine, dovezi clare de convergență nu doar în plan normativ, ci și al practicii politice. De multe ori, nu po­liticianul este cel care stabilește locul și pon­derea temei pe agendă. Crizele, spre exem­plu, sunt cele mai ferme instrumente de ierarhizare. Controverse între Bruxelles și diverse state est-europene ar fi existat oricum, dar e greu să scoatem din ecuație criza migranților și efectele ei asupra so­li­darității europene.

 

Rândurile de mai înainte reprezintă, în esen­ță, o pledoarie împotriva unifor­mi­ză­rilor și omogenizărilor prea curajoase, ade­sea artificiale. În cele ce urmează, voi în­cerca să ofer două argumente, bazate, pâ­nă la un punct, pe evidențierea carac­te­risticilor comune ale sistemelor politice din noile state membre.

 

Primul pornește de la dezbaterile purtate în anii 1990 – începutul anilor 2000 în teo­ria democrației și politica comparată, în particular în aria studiilor asupra demo­cra­tizării. Se observă, pe bună dreptate, că intervalul relativ scurt al tranziției de­mocratice presupune plasarea accentului pe schimbarea instituțională, urmând ca noul regim să se „consolideze“ în timp și să atingă cote rezonabile de performanță. În această fază târzie, Estul postcomunist avea să se apropie de „politica normală“, în sensul că dezbaterile și controversele despre substanță aveau să le înlocuiască pe cele despre proceduri. Procedurile (ins­ti­tuțiile) ar fi cunoscute, rezultatele (po­li­ticile) ar fi mereu incerte, pentru că ar fi co­nsecinţele voinței cetățenilor. Integrarea – faza de aderare, dar și primii ani de par­ti­ci­pare, în care s-a văzut că adaptarea ins­ti­tuțională trebuie să continue – nu a per­mis competiției politice să se concentreze suficient de mult asupra unor teme cărora cetățenii le acordau importanță. Mai mult, chiar dacă participarea la UE favoriza în mod clar atingerea unor obiective dezi­ra­bile (iar fondurile europene urmau să sus­țină eforturile respective), publicul nu a că­pătat în suficientă măsură convingerea că el este cel care redactează agenda poli­ti­că și arbitrează jocul politic. „Euro­pe­ni­za­rea“ (cu prioritatea sa asupra factorului ex­tern) a pus în umbră preocupările ori­en­tate pre­ponderent către interior – desigur, fără a ig­nora integrarea europeană – ale cer­­ce­tă­rilor privind „calitatea demo­cra­ției“.

 

Al doilea pornește de la observații din spa­țiul relațiilor internaționale și are în ve­de­re modul în care democrațiile în tranziție din Europa de Est s-au raportat la exer­ci­ta­rea suveranității și la gestionarea pre­siu­nilor din sistemul internațional. Anii 1990 și începutul anilor 2000 au însemnat asu­marea unui nou statut, de actor cu ade­vă­rat capabil de opțiuni în problematica in­ternațională. Apropierea treptată de UE și NATO, în mod clar susținută de o ma­jo­ri­tate a populației, a limitat semnificativ dez­baterile interne despre interesul na­țio­nal și prioritățile statului în materie de po­litică externă, dar și despre multiplele ti­pare de cooperare internațională. Odată in­trate în interiorul UE, unele dintre sta­te­le postcomuniste au găsit greu resursele – atât la nivel guvernamental, cât și societal – să joace cu răbdare partida compromisului și a succeselor parțiale și au resimțit mult mai dur presiunea sistemică exercitată din­spre Bruxelles.

 

Lista proceselor care pot contribui la expli­carea diferențelor și a clivajului între Vest (Bruxelles) și Est e, desigur, mult mai lun­gă. Sigur că liderii politici au un rol im­por­tant, în sensul în care ne putem întreba de ce un tânăr și cosmopolit militant an­ti­comunist precum Viktor Orbán sau un vechi militant al Solidarității precum Ja­rosław Kaczyński au devenit ceea ce sunt astăzi. Dar viața politică e modelată în primul rând de instituții și acolo ar trebui să ne concentrăm eforturile.

TAGS : europa postcomunism Ja­rosław Kaczyński Bruxelles Est NATO solidaritate
Recomandari
Comentarii
Student 2017-10-26
Azi cercetarea e hands-on, un job : Romania n-are profesori universitari care fac cercetare ci profesori de liceu, n-are cercetatori ci niste institute fantoma care aproape ca nu fac nimic (politizate, nepotizate, fara iesire in public si dezbatere, nu atrag si nu le stie nimeni), in fine n-are think-tankuri si ONG-uri cu oameni care sa urmareasca si sa analizeze chestiuni...E consecinta unui simptom mai general : in Romania treburile se fac dupa ureche si rutina ori imitatie, cunoasterea si stiinta nu este pusa in serviciul public, nu schimba societatea sau politicile publice sau firmele ori oamenii, de asta nici nu e produsa sau valorizati cei capabili...
Paul 2017-10-25
In romania nu exista traditie intelectuala, in sensul atat material cat si spiritual. Ca o natiune si intelectualii sai sa produca sens, trebuie sanlucreze pe niste idei, documente, carti, sa le improspateze, dezvolte, critice, aduca la zi si imbine cu altele noi. La noi nu exista pur si simplu, daca te duci la majoritatea facultatilor romanesti de stiinte sociale o bibliografie standard. Nu exista spatiul asta pedagogic real, carti extrem de putine, nu se discuta direct, public, relaxat, sincer si dur, nu exista traditia de critica a cartii in periodice, cum e in Vest, de pilda, cu atat mai putin exista un spatiu de productie intelectuala real, care presupune baza materiala, cercetare pe teren, circuit de intalniri si schimb de idei, plus recompense simbolice si materiale. La noi se vantura niste idei generale, niste institute parazitare si ineficace de care nu stie nimeni si care nu fac nimic si nu impreaioneaza, si mai e cate un mohican asa, de regula din generatia veche, care are un statut aproape cultic si isi spune o parere, face el un bilant general, tot o generalitate.
Eu 2017-10-24
Romania e prea infantila intelectual ca sa discute probleme de politica internationala sau de politica, in sensul larg inclusiv economice, interne. Ignor faptul ca suntem printre ultimii din Europa la persoane cu facultate si si asa facultatile romanesti, chiar si alea care nu sunt fabrici de diplome, sunt penibile, si remarc doar un paradox : se diacuta la noi despre China, dar nu exista - presupunand ca elita mai si citeste - o carte despre istoria ei, despre economia ei sau despre politica ei. La fel, pe cele despre UE le numeri pe degete. Nimic despre Franta de la charles de Gaulle incoace, despre Germania de la razboi etc Chiar vine asa inspiratia din necunoscut? Sau ne multumim cu cititul unei jumatati de pagina pe net, analiza altora facuta pentru altii, si oricum nu cea mai de calitate.
Total 3 comments.
2071
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22