Ionuţ Mişa: Valoarea arieratelor nerecuperabile din TVA - 7,1 miliarde de lei

E.b. | 23.10.2017

Ionuţ Mişa, ministrul Finanţelor, a declarat, în plenul Camerei Deputaţilor, că, la 30 septembrie, valoarea arieratelor nerecuperabile din TVA reprezenta 7,1 miliarde de lei .

Pe aceeași temă

 
 

El susţine că plata defalcată a taxei va pune pe picior de egalitate contribuabilii, prin combaterea concurenţei neloiale.

 

Ionuţ Mişa a prezentat o serie de date privind încasarea TVA pentru a susţine necesitatea introducerii plăţii defalcate a taxei.

 

Diferenţa de TVA în anul 2014 pentru România reprezintă 7 miliarde de euro. Ce ar însemna aceşti bani? Autostrada Piteşti-Craiova costă 900 milioane euro, un spital regional costă 150 milioane de euro, totalul alocaţiilor de stat este aproximativ 900 milioane de euro, autostrada Piteşti-Sibiu atât de necesară e 1,9 milioane de euro sau aceşti 7 miliarde de euro reprezintă bugetul de asigurări de sănătate într-un an de zile”, a spus ministrul, citat de News.ro.

 

El a precizat că această sumă reprezintă atât în diferenţa între TVA declarat şi neplătit de agenţii economici, cât şi estimarea pierderii de venituri din TVA ca urmare a fraudei şi evaziunii, falimentului, insolvenţei, optimizărilor fiscale, precum şi a unor calcule eronate.

 

Ministrul Finanţelor a afirmat că, la nivelul UE, există un proces continuu de a simplifica TVA şi a identifica cele mai bune măsuri contra evaziunii fiscale şi pentru creşterea gradului de conformare a agenţilor economici, dar statele membre trebuie să implementeze şi la nivel naţional măsuri eficiente de combatere a fenomenului evazionist în domeniul TVA şi de îmbunătăţire a colectării.

 

Mişa a menţionat că, în România, TVA reprezintă cea mai importantă sursă la nivelul bugetului de stat, respectiv 24,4% în anul 2015 şi 23,1% în anul 2016.

 

”Deşi România a implementat mai multe măsuri de combatere a evaziunii fiscale (...), ne confruntăm cu un nivel de neîncasare la nivelul TVA foarte mare, cel mai mare la nivel comunitar”, a adăugat el. Potrivit acestuia, în anul 2014 s-au încasat doar 81,78% din TVA declarat, în 2015 - 81,05%, 2016 - 82,35%, adică 53 miliarde de lei din 64.

 

În acest context e necesară implementarea unei măsuri de creştere a gradului de colectare a taxei şi de combatere a evaziunii (...) Prin încasarea defalcată, vor fi stopate fraudele”, a susţinut ministrul Finanţelor.

 

Ionuţ Mişa a precizat că volumul total al arieratelor nerecuperabile reprezentând TVA, la 30 septembrie, era de 7,1 miliarde de lei, pentru contribuabili aflaţi în procedura de insolvenţă (7.239), în reorganizare (1.513) şi în faliment (20.968).

 

Contribuabilii care în prezent îşi achită datoriile de TVA vor fi avantajaţi, prin eliminarea sau reducerea semnificativă a concurenţei neloiale din partea contribuabililor care nu-şi plătesc datoriile (...), se va realiza de fapt o aducere pe picior de egalitate a contribuabililor”, a mai susţinut ministrul.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22