Vişegrad, o anti-Uniune Europeană

Până zilele trecute, Europa respira uşurată că pericolul imploziei a trecut după ce ex­trema dreaptă a fost învinsă în Franţa şi Olanda şi după ce Angela Merkel a obţinut un nou mandat în Ger­ma­nia. Bucuria a fost pre­ma­tu­ră. Veştile proaste vin acum de pe frontul Europei Cen­trale. Alegerile prin ca­re au trecut în ultimele săp­tă­mâni Cehia şi Austria au adus la putere forţe la fel de populiste şi eurosceptice precum cele din Polonia şi Ungaria. Partidele cu cele mai bune rezultate la urne au fost cele care se opun imigraţiei şi cen­tralizării autorităţii UE, care îşi doresc graniţe închise şi relaţii mai strânse cu Ru­sia. În plus, atât în Austria, cât şi în Cehia se prefigurează alianţe de guvernare între populişti şi extrema dreaptă. Odată cu ale­ge­­rile din aceste state, fragmentarea UE ac­celerează brusc. Grupul de la Vişegrad de­vi­ne oficial etalon în materie de antiimi­gra­ţie, populism şi euroscepticism.

În Cehia, partidele anti-establishment (în primul rând ANO – populiştii con­tro­ver­satului miliardar Andrej Babiš, apoi ex­tre­ma dreaptă şi Partidul Piraţilor) au obţi­nut 60% din voturile exprimate! Marşând pe tema imigraţiei şi pe poziţii dure faţă de UE, cele trei au reuşit să scoată din joc partidele mainstream.

Alegerile ceheşti au fost pline de para­do­xuri. Principalul cal de bătaie din cam­panie a fost imigraţia, deşi fenomenul e cvasiinexistent: Cehia nu a acceptat imi­granţi şi nici teritoriu de tranzit nu a fost. Dar teama de un posibil aflux de refugiaţi pe fondul euroscepticismului în creştere a făcut ca tema să prindă foarte bine şi să fie speculată la maximum de politicieni abili. Babiš a explicat la o con­fe­rinţă recentă din Pra­ga că, dacă Eurozona va for­ţa no­ta, „Cehia se va ţine de­parte, întrucât nu îşi do­reşte mai multă inte­grare“ şi că „Europa ne de­za­mă­geşte în materie de se­cu­ritate“ (asociind ast­fel, ca ori­ce populist care se res­pec­tă, fenomenul imi­gra­ţiei cu cel al tero­ris­mului).

Un alt paradox face ca adoptarea monedei unice să le pară cehilor un pericol uriaş, în timp ce un viitor premier-mogul pus sub acuzare pentru corupţie şi fraudă cu fonduri europene şi acuzat de colaborare cu fosta Securitate – nu.

Un alt paradox greu de înţeles e că Babiš şi-a înfiinţat partidul în 2011 ca platformă de luptă împotriva corupţiei şi a promis să abolească imunitatea parlamentară. Apoi, ca ministru de Finanţe, a achiziţionat două dintre cele mai importante ziare şi a redirecţionat către propriile afaceri fon­duri europene menite să ajute micii în­treprinzători. În mai anul trecut a fost de­mis din funcţia de ministru de Finanţe pe fondul acuzaţiilor de evaziune fiscală. Iar luna trecută parlamentul a votat pentru ridicarea imunităţii sale, imunitate de care va beneficia din nou... ca premier. Vii­torul şef al Executivului de la Praga con­centrează în mâna sa putere mediatică, economică şi politică. În plus, îşi doreşte desfiinţarea Camerei Superioare, ceea ce ar spori puterea executivă. Tot atâtea pe­ricole la adresa democraţiei liberale şi un semnal că Cehia va intra în conflict cu Bru­xellesul pentru încălcarea statului de drept.

Praga e, aşadar, tot mai departe de entu­ziasmul anilor ’90 şi idealurile promovate de politicianul-simbol al anticomunis­mu­lui Václav Havel. Fostul disident şi ulterior preşedinte ceh pleda ca statele central-eu­ropene să se reîntoarcă în marea casă eu­ropeană după deceniile petrecute în sfera de influenţă sovietică. Ca o ironie crân­ce­nă, după ce Europa le-a cerut democraţie electorală şi politici independente, mem­brele Grupului de la Vişegrad exact asta au făcut, numai că nu în sensul înţeles de Vest. Există acum o suspiciune tot mai mare faţă de UE, mergând până la refuzul de a accepta politici comune (fără a refuza totuşi fondurile europene!) şi o opoziţie tot mai vehementă faţă de hardcore-ul fran­co-german.

Nici în Austria lucrurile nu stau mai bine. Popularii (ÖVP) conduşi de tânărul Se­bas­tian Kurz au obţinut 31% din voturi, în timp ce extrema dreaptă (FPÖ) a luat 26%. Şi aici, criza a împins preferinţele politice mult spre extrema dreaptă.

Kurz a reuşit să surclaseze extrema dreap­tă furându-i retorica şi plusând pe tema imi­graţiei: s-a prezentat drept ministrul care a închis ruta migraţionistă dinspre Bal­cani. Imediat după rezultat, Kurz a in­dicat că poartă deja negocieri cu FPÖ, cu ca­re are „teren comun“. O asemenea coa­liţie va însemna o schimbare radicală a po­li­ticilor austriece, în sensul îndepărtării de Bruxelles şi apropierii de reticenţa V4.

Mai mult, liderul FPÖ, Heinz-Christian Strache, insistă chiar că Austria ar trebui să devină membru cu drepturi depline al Grupului de la Vişegrad. Se conturează Eu­ropa Bruxellesului contra Europa Bu­da­pestei şi o revenire la statul-naţiune.

Între timp, cel mai mare pericol la adresa blocului comunitar nu mai pare a fi nici criza financiară, nici criza demografică, ci propriii politicieni şi cetăţeni.