Marea grațiere mascată a corupților

„Forța motrice a intereselor din ori­ce stat (sau corporație, la o adică) este persoana de la vârf - liderul. Cal­culele și acțiunile în interes per­so­nal ale con­du­că­to­ri­lor constituie motorul întregii politici“ este ideea de la care pleacă Bruce Bueno de Mes­quita și Alastair Smith în Manualul dic­ta­to­rului. Interesele per­so­nale ale lui Dragnea și ale echipei sale au fost clare încă de la pre­lua­rea puterii: subordonarea justiției, cu accent pe desființarea DNA și scă­pa­rea corupților, cumpărarea elec­to­ra­tului prin măsuri populiste - măririle de salarii și pensii - și jefuirea ba­nu­lui public. Cu ceva mai multă inte­li­gență, toate acestea puteau fi făcute fără a arunca țara în haos și fără a-i periclita viitorul. În fond, de fiecare dată când a ajuns la putere PSD a ur­mărit cam aceleași obiective, dar par­că niciodată în istoria partidului mij­loacele nu au fost atât de primitive, de lipsite de coerență și nepr­ofe­sio­niste. Calitatea actului de guvernare și exercițiul puterii în general au scă­zut sub nivelul din cele mai proaste perioade ale partidului. Începând din epoca Ponta, PSD s-a degradat pro­gresiv, pentru ca în epoca Dragnea să ajungă la fundul prăpastiei. PSD e acum captivul unuia dintre cei mai slabi și mai incompetenți autocrați din istoria sa, obsedat doar să-și sca­pe pielea din ghearele justiției. Par­ti­dul e vidat de profesioniști, de oa­meni a căror coloană vertebrală să nu se arcuiască spre picioarele lide­ru­lui suprem Dragnea.

Haosul general este re­zul­tatul direct al acestei te­ri­bile degradări, iar zona în care este cel mai vizibil e economia. După ce suc­ce­sivele guverne Dragnea au făcut praf toate promisiunile din programul de guvernare, punctul de avarie a fost atins săptămâna trecută prin amâ­na­rea Legii pensiilor până la o dată in­certă, probabil până în ajunul vii­toa­relor alegeri. Mulți analiști consideră că pentru Dragnea falimentarul pro­gram de guvernare nu mai e o prio­ri­tate și că se va concentra în viitor doar pe masacrarea legilor justiției în parlament. Nu cred. Dacă economia o ia complet pe arătură și nu va mai fi capabil să pună în practică fie și o mică parte din promisiuni, va fi sfâr­șitul PSD, nu doar al său ca lider. De alt­fel, vedem că mașinăria de pro­pa­gandă lucrează la turație maximă pen­tru a edulcora situația și manipula publicul.

Evident că justiția nu va fi scăpată din chingi, că este, ca întotdeauna, o prioritate și mai mult ca sigur că pâ­nă la finalul acestei sesiuni Dragnea va forța rezolvarea acestei chestiuni dureroase pentru ei toți. Dar riscul protestelor pe această temă com­bi­na­te cu unele pe considerente salariale este extrem de ridicat. Și, oricum, coa­liția lucrează pe mai multe planuri în atingerea scopului: scăparea, prin orice mi­jloace, a co­rup­ților.

Ultimul episod, marea eliberare din pușcării, face parte din această strategie. După ce pro­fesorul universitar Tu­dorel Toader s-a mi­rat ca proasta în târg că după primul lot de 529 eliberați mai ur­mează încă unul de 3.350, a devenit limpede că nu a exis­tat niciun studiu care să aver­ti­ze­ze asupra di­men­siunilor și con­se­cin­țelor legii, deși de la decizia-pilot a CEDO au trecut şase luni.

Atacat pe bu­nă dreptate din toate părțile, Toader pa­sează acum respon­sa­bi­li­ta­tea la parlament, spunând că legea a ajuns acolo în ia­nuarie 2017. Să în­țe­legem că de atunci ministrul nu a ca­tadicsit să le tri­mită parlamentarilor, mai ne­știu­tori de felul lor, un studiu de impact, să știe oamenii ce ur­mea­ză. Nu intra în atribuțiile lui s-o fa­că? Nu a spus nimic nici măcar atunci când aleșii au modificat legea în câteva puncte cru­ciale. De ce? Pen­tru că Toader e un biet executant la cheremul tan­demului Dragnea-Tă­ri­ceanu și pentru că marea eliberare din pușcării face parte dintr-o strategie care urmărea cu totul alt­ceva. E din alt film decât cel pe care îl vedem rulând zilele a­stea.

De fapt, „marea eliberare“ este o gra­țiere mascată a corupților. Asta pen­tru că ea se aplică tuturor deținuţilor găzduiți în „condiții necores­pun­zătoare“, indiferent de fapta pentru care au fost condamnați. Legea nu se referă la fapte, ci la condițiile din puș­cării. Așa încât, pe lângă hoți, tâl­hari, violatori și criminali (chiar și în serie), vor ieși aproape automat din puș­cărie și corupții. Cum legea se aplică retroactiv din 2012, în curând mulți dintre cei condamnați pentru fapte de corupție sau asimilate lor vor fi liberi. „Dacă la un act de gra­țiere normală unele categorii erau excluse - deținuți care săvârșiseră infracțiuni cu violență, care să­vâr­șiseră fapte de corupție sau fapte re­probabile -, acum nu se mai în­tâm­plă acest lucru“, spune Sorin Du­mi­trașcu, liderul Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Pe­ni­tenciarelor (FSANP). Marea găselniță a legii botezate inofensiv „recursul com­pensatoriu“ este înlocuirea sin­tagmei „cazarea într-un spațiu mai mic sau egal cu 4 metri“ cu „ca­za­rea unei persoane în oricare centru de detenţie din România care a avut lipsuri la condiţiile impuse de stan­dardele europene“. E vreo pușcărie în România care respectă la virgulă aceste standarde? Altă întrebare.

Același Sorin Dumitrașcu atrage aten­ția că șmecheria cu „condițiile im­proprii“ la nivel de penitenciar, și nu de cameră, este făcută special pentru „deținuții protejați care stăteau în condiții bune“. Adică pentru de­ți­nuții de lux, politicieni, demnitari, afa­ceriști, magistrați etc. „Gândiți-vă la orice om politic sau om de afaceri care e acum în închisoare, au fost condamnați la trei-patru ani, au stat șapte-opt luni în arest la domiciliu, li se aplică 6 zile la 30 de zile de stat în penitenciar și uite așa au făcut termenul, au intrat în comisie și au plecat acasă. Discret, fără să îi știe nimeni, ascunși în marea masă a găinarilor, tâlharilor, corupților, criminalilor și vio­la­to­rilor“, spune Sorin Dumitrașcu.

Trebuie să admitem că for­mu­la găsită de PSD este într-un fel mai eficientă pentru corupții aflați în pușcării de­cât Legea grațierii. N-a bă­tut la ochi, n-a generat proteste cum s-a întâmplat cu grațierea pe care au vrut s-o dea cu OUG 13 și mai e ce­rută, vezi doamne, de CEDO. În schimb, într-o lege a grațierii PSD ar fi fost obligat să se raporteze la fapte, deci ar fi trebuit să extragă omo­ru­rile, violurile, tâlhăriile cu violență și... corupția, că altfel se trezea cu lu­mea în stradă și ambasadorii pe cap. Desigur, pentru viitor, pentru corup­ții care urmează să fie condamnați și să înfunde pușcăria ar fi necesară o altă lege. Una după modelul celei pe ca­re au vrut s-o promoveze Șerban Nicolae și Traian Băsescu în martie, prin care se grațiau fapte de corupție, inclusiv luarea/darea de mită, și care a trecut de Senat. Timpul nu e însă pierdut, acum, că legile justiției ajung în parlament. Marea grațiere mascată a corupților a fost doar un pas. Unul prin care, s-o recunoaștem, PSD își dovedește competența în du­plicitate și determinarea urmăririi țintei. E unica sa competență reală. Acesta este și motivul pentru care sfârșitul i se va trage de la falimentul programului de guvernare și haosul economic.