Dragnea, nervos atunci cand a fost intrebat de petrecere in ziua comemorarii #Colectiv

E.b. | 31.10.2017

Desi ziua lui a fost sambata, liderii PSD s-au adunat sa il serbeze pe Liviu Dragnea aseara, intr-un club din Bucuresti, parca uitand ca pe 30 octombrie se implinesc doi ani de la tragedie din Colectiv, alt club din Capitala.

Pe aceeași temă

 
  

Colegii de grup din Camera Deputatilor s-au dus la un club din Floreasca, unde au fost intrebati de presa daca nu li se pare deplasat sa petreaca in aceasta zi de comemorare.

 

"Suntem cu totii, membrii grupului PSD din Camera, invitati alaturi de domnul presedinte la o intalnire prilejuita de ziua domniei sale, fapt care ne da posiblitatea sa-i spunem direct La Multi Ani!, daca prin alte mijloace am facut-o fiecare (...) Nu vom merge acolo sa dantuim in vreo hora. Putem sa ne intalnim si cu sobrietatea necesara momentului respectiv", a explicat presedintele Comisiei de Munca din Camera Deputatilor, Adrian Solomon, citat de Mediafax.

La randul sau, fostul ministru al Justitiei, Florin Iordache (supranumit "Alta Intrebare") a spus la Antena3 ca "asta e viata", iar comemorarea si petrecerea "sunt doua lucruri diferite".

 

In schimb, colegul de coalitie al lui Liviu Dragnea, Calin Popescu Tariceanu, nu a fost invitat: "Eu nu stiu de nicio petrecere a domnului Dragnea. Eu am venit cu o singura agenda. Sedinta coalitiei", transmite liderul ALDE, citat de Stiri pe Surse.

 

De fapt, in timp ce pesedistii se strangeau in Floreasca, atat Liviu Dragnea, cat si Calin Popescu Tariceanu se aflau la Vila Lac 1, unde a avut loc o sedinta a coalitiei despre bugetul pe 2018.

 

La iesire, Liviu Dragnea a sustinut ca reuniunea din club "n-a fost data in cinstea zilei mele de nastere, ziua mea a fost sambata. M-am nascut si eu o data, pe 28 octombrie".

 

Altul ar fi fost scopul intalnirii din club, potrivit lui Dragnea: "In fiecare luni, colegii deputati si senatori se vad pentru socializare undeva la Floreasca. Au fost si astazi. Ai acum dupa 2 ani de zile mai sunt unii care se folosesc de moartea acelor copii".

 

Intrebat ce spune, totusi, despre coincidenta ca reuniunea PSD din club este fix la 2 ani de la tragedia din Colectiv, Liviu Dragnea s-a enervat: "Nu vreau sa comentez asta. Imi dati voie sa merg acasa? Daca am dreptul asta... sau certati-ma si pentru asta".

Intrebat daca restaurantul respectiv are autorizatie de securitate la incendiu, liderul PSD a raspuns sec si a plecat: "Nu, nu stiu, nu lucrez la ISU".

 

 

Afland de aceasta petrecere, comunitatea Coruptia ucide a organizat pe Facebook un eveniment inedit intitulat Hai sa ii spunem La multi ani lui Dragnea! Cu executare!

 

"In timp ce familiile celor de la Colectiv isi plang mortii, Dragnea face petrecere.
Hai cu noi sa ii spunem La multi ani si sa ii aratam ce credem despre felul in care sfideaza tragedia celor 65 de morti si sute de raniti!

 

Ne intalnim in fata Clubului Floreasca. Daca ai la indemana un banner sau poti printa o foaie cu mesajul "Coruptia ucide", e perfect. Daca nu, orice alt mesaj crezi de cuviinta", este mesajul de pe pagina evenimentului.

 

 Atunci cand au aflat ca Liviu Dragnea nu vin in club, internautii au adaugat: "Dragnea a renuntat la petrecere. Nu stim daca s-a speriat de reactii sau i-a venit gandul bun si si-a dat seama cat de nepotrivit ar fi fost un astfel de eveniment exact in seara comemorarii pentru Colectiv. Cu toata sinceritatea, speram ca a fost a doua varianta, pentru ca asta ar insemna ca i-a mai ramas un pic de umanitate", scrie pe pagina de Facebook Coruptia ucide.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22