Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Ucigaşul lui Rasputin
Codrut Constantinescu - - - -
2017-10-31
Cultura
2

Avea privirea grea şi pătrunzătoare, în acelaşi timp, şi se putea simţi în ea puterea sa ocultă, supranaturală.“ (Prinţul Felix Iusupov despre Rasputin)

 

Din când în când, expediţiile în podul ca­sei îmi relevă surprize bibliofile dintre cele mai neaşteptate. Ultima oară am re­găsit într-un morman de cărţi „re­tro­gra­date“ din biblioteca prin­ci­pală, într-o cutie expediată fără menajamente în pod, volumul La fin de Ras­pou­tine, mărturia originală a prinţului Iusupov, unul din­tre conspiratorii şi asasinii celebrului călugăr. Cartea, care a cunoscut în epocă un mare succes, având în ve­dere aura pe care a în­cercat prinţul Felix Iusupov să şi-o construiască, reprezintă versiunea sa asupra evenimentelor, una destul de bine fardată, dar demnă de luat în con­siderare, având în vedere implicaţiile pe care le-a presupus gestul lui extrem.

 

Născut în anul 1887 la Sankt Pe­tersburg, Felix Iusupov făcea par­te din înalta nobilime rusă. Mama sa, Zinaida Iusupova, avea origini tătare din Crimeea, fiind extrem de bogată. Tatăl său, contele Felix Sumarokov-Elston, a acceptat să fie „promovat“ la rangul de prinţ, preluând numele soţiei sale. Familia sa era cea mai bogată din Rusia, având patru palate la Sankt Petersburg, trei la Moscova şi 37 de moşii în diverse părţi ale Imperiului Rus, mine de fier, patru mori şi câmpuri pe­trolifere în Caucaz, iar, după ce fratele i-a murit în urma unui duel, Felix a devenit singurul moştenitor al imperiului fi­nan­ciar al familiei. În 1909 a plecat la studii la Oxford, unde ar fi studiat la University College, dar alte surse indică faptul că mai mult şi-a ocupat timpul petrecând, fu­mând haşiş, luând parte la curse, fiind şi proprietarul a trei cai de rasă, învârtindu-se în cercuri boeme. A revenit în Rusia în 1912 şi a fost obligat să se cuminţească, că­sătorindu-se cu prinţesa Irina, singura nepoată a ţarului, înrudindu-se practic cu tot clanul Romanovilor. Soţii princiari au fost surprinşi de război la Berlin, „ares­taţi“, ar fi evadat în mod miraculos (scrie el), ajungând la Copenhaga şi de aici în Finlanda (de fapt, au părăsit Germania în urma unor intervenţii la nivel înalt, pe ca­re le-a făcut prinţesa Irina la prinţesa Cecilia a Prusiei, cu care se înrudea). În 1915 s-a născut singurul copil al cuplului, o fată. În timpul Primului Război Mondial, Felix Iusupov şi-a folosit imensele resurse financiare pentru diverse acte caritabile, transformând chiar o aripă a Palatului Moi­ka în spital. El a preferat să nu ia par­te la carnagiu, chiar dacă în carte afirmă că urma o şcoală de ofiţeri. Oricum, nu ar fi cu­noscut ororile războiului de tranşee, ci ar fi poposit în vreun cartier general.

http://revista22.ro/files/news/manset/default/carte-codrut-1439.jpg

Felix Iusupov
Grigori Rasputin
FELIX IUSUPOV - La fin de Raspoutine (Librairie Plon, Paris, 192

Iu­supov l-ar fi întâlnit pentru prima oară pe Rasputin în 1909 într-un salon no­bi­liar. „Era de talie medie, musculos, mai degrabă slab. Braţele sale aveau o lun­gime neobişnuită. Pe frunte se vedea o ci­catrice lungă, urma unor tâlhării din Siberia, după cum am aflat-o mai târziu. Avea ochii mici, înfundaţi în orbite, de la distanţă nici nu-i vedeai, foarte apro­piaţi unul de altul. Avea privirea grea şi pătrunzătoare, în acelaşi timp, şi se pu­tea simţi în ea puterea sa ocultă, su­pra­na­turală.“ Peste ani, observând, ase­me­nea întregii Rusii, imensa influenţă pe ca­re Rasputin o avea asupra ţarului şi, mai ales a ţarinei, Iusupov îşi arogă or­ga­ni­za­rea complotului pentru uciderea lui Ras­putin, cu asentimentul marelui duce Di­mitri, dar şi al altor complici. Pentru a uşu­ra lovitura, Iusupov a în­cercat să-i câştige în­cre­derea, participând la alte în­tâlniri cu Rasputin, care era interesat de Iusupov şi pentru că era foarte bogat. I-a făcut dese vizite, ob­ser­vând cum trăia, aproape ca un prinţ, având şi o cameră unde acorda, în felul său unic, audienţe. Câştigându-i încrederea, prinţul l-a in­vi­tat pe Rasputin în palatul său, care, chiar dacă se afla în renovare, avea subsolul trans­format într-un luxos apartament. În biroul prinţului se aflau ceilalţi complotişti care aşteptau cu nerăbdare finalul „afa­ce­rii“. Rasputin a mâncat două prăjituri în care fusese presărat praf de cianură şi ar fi băut mai multe pahare de vin care, de asemenea, conţinea aceeaşi otravă, fără ca aceasta să-şi facă efectul. Îngrozit, prinţul a urcat în birou, unde marele duce Di­mi­tri i-ar fi dat revolverul pentru a-l îm­puş­ca pe încăpăţânatul stareţ mistic. Întors în subsol, prinţul descrie destul de me­lodramatic cum l-a împuşcat, chipurile, în inimă pe Rasputin, care s-a prăbuşit, aparent mort. Părăsind camera pentru câ­teva minute, mare i-a fost mirarea lui Iu­su­pov când nu a regăsit cadavrul în po­zi­ţia în care-l lăsase, Rasputin ridicându-se şi atacându-l, încercând să-şi croiască dru­mul spre curtea interioară a palatului. Reuşind să iasă din palat, pe urmele lui s-a repezit Purişkevici, deputat în Duma Im­perială, care ar fi tras în direcţia lui alte pa­tru sau cinci focuri de armă, două nimerindu-l pe Rasputin şi ucigându-l. Pentru a fi sigur că l-a ucis, Purişkevici l-ar fi lovit şi cu un obiect greu peste faţă. Cadavrul îngheţat a fost aruncat în Neva, dar de picioare conspiratorii, panicaţi, nu s-au gândit să ataşeze un bolovan, astfel încât cadavrul lui Rasputin a fost des­co­perit şi scos din Neva în dimineaţa zilei de 19 decembrie 1916. Autopsia realizată în aceeaşi zi la Academia Militară a dovedit că Rasputin nu a murit nici din cauza otră­vii, nici a gloanţelor sau comoţiilor pro­vocate de loviturile asasinilor, ci din cauza pătrunderii apei în plămâni, el fiind încă în viaţă atunci când a fost aruncat în Neva. La solicitarea împărătesei, la 4 ia­nua­rie 1917, corpul său a fost înhumat în­tr-o capelă aflată în construcţie la Ţars­ko­ie Selo. În martie, Guvernul Provizoriu a hotărât exhumarea cadavrului şi aducerea lui la Sankt Petersburg, unde a fost in­ci­ne­rat, iar cenuşa aruncată într-o pădure.

 

Pe­trogradul cunoştea încă di­na­inte de ziua 16 decembrie 1916 că ceva se pregătea îm­po­triva că­lugărului siberian, chiar şi aces­ta ar fi fost avertizat. Altfel nu se explică de ce, înainte de a da curs invitaţiei lui Iu­supov, Rasputin ar fi pe­tre­cut orele amie­zei arzându-şi cores­pon­denţa şi depunând sume mari de bani în conturile fiicei sale, care era logodită cu un ofiţer rus. O altă dimensiune a întregii „afaceri“ se învârte în jurul homo­se­xua­li­tăţii multora dintre cei care au făcut parte din conjuraţie. Prinţul Iusupov însuşi, chiar dacă recent căsătorit, era homo­se­xual sau bisexual, alături de alţi doi mari duci ruşi, cei pe care-i menţionează cu multă afecţiune chiar în cartea sa, Dimitri Pavlovici şi Nikolai Mihailovici. „Rasputin devenise tot mai prezent în cercurile de ho­mosexuali din înalta societate. Îi plă­cea să se culce şi cu bărbaţi, nu doar cu femei. Iusupov îl abordase după căsă­to­rie, în speranţa că Rasputin l-ar fi putut vindeca de boala lui sexuală. Rasputin însă a încercat în schimb să-l seducă“, scrie Orlando Figes în Revoluţia rusă 1891-1924. Tragedia unui popor. Evident că Iusupov nu avea cum să mărturisească în carte această perspectivă. Chiar dacă în carte Iusupov încearcă să-i martirizeze pe conspiratori şi pe sine însuşi, adevărul este că datorită originii lor sus-puse, nu li s-a întâmplat nimic. Marele duce Dimitri a fost exilat în Persia, Purişkevici oricum se îndrepta spre frontul din Moldova, iar prinţul a fost trimis în arest la domiciliu, pe una dintre moşiile sale din oblastul Bel­gorod.

 

Având în vedere traseul ulterior al lui Iu­supov şi faptul că-şi pierduse nenumărate proprietăţi confiscate de bolşevici, nu este de mirare că volumul este, în acelaşi timp, şi o condamnare fără drept de apel a bolşevismului, văzut ca un demn con­tinuator al rasputinismului, un aver­tis­ment dur adresat ţărilor lumii (în 1927): „Popoarele şi guvernele lor par să nu în­ţeleagă faptul că bolşevismul reprezintă mai mult decât o organizare de stat care se limitează la regimul sovietelor; nu-şi dau seama că este înainte de toate un fe­nomen de ordin moral, un rău care dis­tru­ge conştiinţa, pudoarea, sentimentul ele­mentar de datorie şi onoare, care pa­ralizează şi reduce la neant tot ceea ce fi­in­ţa umană a acumulat de-a lungul se­co­lelor şi-l transformă pe om, încetul cu în­cetul, în animal dotat cu cele mai jos­nice instincte, ucigând în el orice aspi­raţie mai înaltă“ sau „bolşevismul a fina­lizat ce­ea ce a început rasputismul şi îmi e greu să-mi dau seama care dintre cele două este mai responsabil pentru cu­tre­murul care a zguduit pământul Sfintei Rusii“.

 

Cuplul princiar a avut destul timp după revoluţia din februarie 1917 să revină la Sankt Pe­ters­burg pentru a-şi recupera biju­teriile şi tablourile (avea şi câ­teva pânze semnate de Rembrandt), ple­când apoi în Crimeea, unde avea alte pro­prietăţi, stabilind-se după pierderea răz­bo­iului civil de către tabăra albilor la Paris, unde fa­milia a trăit confortabil, vânzând din când în când câte un tablou sau o bi­juterie. Interesant este şi că, în anul 1932, prinţul a dat în judecată compania MGM în legătură cu filmul Rasputin şi Împără­teasa, acuzând că a fost calomniat, în film sugerându-se că soţia sa, Irina, ar fi fost se­dusă de Rasputin! În 1934, familia prin­ciară a câştigat procesul, primind daune în valoare de 25.000 de lire (o sumă uriaşă în acel timp), iar menţiunea de la finalul tuturor filmelor produse de companii ame­ricane prin care se specifică faptul că su­biectul este unul ficţional, toate asemă­nă­rile cu persoane reale fiind întâmplătoare a apărut tocmai ca urmare a acestui pro­ces celebru în epocă. 

TAGS : Felix Iusupov Grigori Rasputin Felix Iusupov raspoutine paris franta oxford sankt petersburg caucaz primul razboi mondial
Mai multe din Cultura
Comentarii
B. 2017-11-03
Asta era acum o suta de ani : azi doar arabii si congolezii mai vor sa scrie in franceza! Terminati-o o data o cretinismul asta francofon, societatea aia de tafnosi, aroganti si cretini provinciali Giga-contra (impotriva americanilor, cu rusii, cu arabii, cu chinezii, da si nu cu germanii etc). Franta si franceza nu are ce oferi Romaniei, nu asta e viitorul, desteptati-va o data! Inteleg ca Ceauaescu a permis pe langa rusa si franceza si prin anii 1970 cand creseteau telectualii noatri babaci de acum au mai citit niste carti frantuzesti, schimburi etc. Dar astazi Franta nu reprezinta mai mult pentru Romania decat Portugalia sau cine stie, e o tara de rahat chiar daca a privatizat Tariceanu "dealer Citroen autorizat" Dacia la Renault....nu asta e modelul pentru Romania viitorului, nu politic, nu economic si nu cultural!
Eu 2017-11-02
Mda...oricum altceva decat memorii si jurnale, cateva carti clasice, dar pe bucatele nu complete, reeditate din anii 70 comunisti ori niste mici cartulii depasite, pe care le numeri pe degete, nu se mai publica in Romania....mai e un pic si ne afundam cu totul in trecut, ca Romania de azi n-are viitor - asta e mesajul subliminal!....inca o dovada a ramanerii in urma si a disperarii si a inculturii!
Total 2 comments.
2838
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22