Orchestra Naţională Radio, concert dedicat Zilei Radioului

Fara Autor | 02.11.2017

2017 / 11 / 03

Pe aceeași temă

Vineri, 3 noiembrie, de la ora 19.00, Orchestra Naţională Radio dedică un concert special aniversării a 89 de ani de la înfiinţarea radioului public. Momentul este cu atât mai semnificativ cu cât coincide cu aniversarea a tot atâţia ani de la primul concert, sub bagheta dirijorului Mihail Jora, al Orchestrei Simfonice Radio, cea care avea să devină peste ani Orchestra Naţională Radio.

 

Invitaţii şi programul serii vor fi pe măsura evenimentului: la pupitrul dirijoral se va afla Cristian Oroşanu, un muzician cu o reputaţie profesională de înaltă ţinută, cu o predilecţie pentru muzica de operă, portofoliul său numărând peste 40 de lucrări de operă dirijate de-a lungul carierei, profesor la Academia de Muzică din Iaşi şi fondator al cunoscutei orchestre de cameră Kamerata Kronstadt.

Surpriza concertului aniversar o reprezintă întâlnirea cu violoncelistul Alexander Buzlov, unul dintre cei mai apreciaţi muzicieni ruşi ai momentului, câştigător al Marelui Premiu la prestigiosul concurs Emanuel Feuermann din Berlin şi asistent al celebrei violonceliste Natalia Gutman.

Dacă se va deschide cu o lucrare reprezentativă pentru evoluţia muzicii clasice româneşti din prima jumătate a secolului trecut – Trei dansuri româneşti, semnate de compozitorul român de origine poloneză Th. Rogalski, seara va continua cu două piese de rezistenţă ale repertoriului clasic internaţional: Concertul în mi minor pentru violoncel şi orchestră, op. 85, de Ed. Elgar, şi Simfonia nr. 3 în mi bemol major, op. 55 – Eroica, de L. van Beethoven.

 

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22