USR: Internele dau lege anti-proteste. PSD trimite oamenii să demonstreze în câmp

Dora Vulcan | 03.11.2017

Uniunea Salvati Romania atrage atentia ca propunerile de modificare a Statutului Politistilor, promovate de Ministerul Administratiei si Internelor, au fost create cu un scop si urmaresc sa transforme Romania intr-un stat politienesc si sa intimideze cetatenii care participa la proteste.

Pe aceeași temă

 

 

 

 "Noul statut ofera puteri discretionare politistilor, care vor avea dreptul sa legitimeze si sa conduca la sediul politiei orice persoana, nu doar pe acelea care sunt suspectate de savarsirea unor fapte ilegale. Cateva dintre modificari stabilesc contraventii si infractiuni pentru situatii care in mod evident au legatura cu protestele, desi acest lucru nu este specificat in mod explicit", arata parlamentarii USR Florina Presada si Adrian Prisnel intr-un comunicat.

 

Intr-adevar, in initiativa legislativa prezentata joi si aflata in dezbatere publica, la art. 31, alin. 1, care detaliaza drepturile si obligatiile politistului, se mentioneaza ca acesta poate sa "sa legitimeze si sa stabileasca identitatea persoanelor".

 

In proiectul de lege se arata ca va creste amenda pentru cei care refuza sa se legitimeze si se detaliaza conditiile de conducere la sectie. Astfel, pot fi dusi la sectie nu doar cei care pericliteaza, prin actiunile lor, "viata persoanelor, ordinea publica sau alte valori sociale" sau cei suspectati de savarsirea unor fapte ilegale.

 

In plus, in initiativa prezentata joi de ministrul de Interne Carmen Dan se face referire la forta fizica pe care o pot folosi organele de ordine.

 

Apoi, in acelasi proiect se arata ca devin infractiuni fapte prin care se "tulbura folosinta locuintei locatarilor dintr-un imobil", acestea putand fi pedepsite cu inchisoarea de la 3 luni la 2 ani. O astfel de situatie poate fi un protest la Piata Victoriei, de exemplu, unde exista si blocuri.

 

La fel, "tulburarea, fara drept, a linistii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigate sau larma". Aceste aparate la care se face referire pot fi bormasini, dar si vuvuzele, iar strigatele sau larma pot fi prilejuite de o petrecere, dar si de un miting.

 

"PSD trimite protestarii sa demonstreze in camp, sub amenintarea amenzii contraventionale. Scandarile si folosirea unor obiecte care produc zgomote, vuvuzelele de exemplu, ori a unor instrumente muzicale, in vecinatatea imobilelor de locuit, devin contraventii. Locuinte sunt si in Piata Universitatii si in Piata Victoriei si cam oriunde in Bucuresti. Orice persoana care impiedica politia sa constate aceasta contraventie poate face inchisoare", a explicat Adrian Prisnel.

 

Cei doi parlamentari anunta ca USR va trimite un punct de vedere MAI, in care va cere eliminarea acestor articole.

 

"Puterea e vizibil deranjata de protestele cetatenilor impotriva derapajelor pe care le comite Coalitia PSD/ALDE. Au inceput cu OUG13, continua cu niste legi aberante de aservire a justitiei si o serie de experimente fiscale. Incapabili sa-si sustina initiativele prin existenta unui interes public in toate aceste demersuri, prefera sa adopte legi care sa descurajeze vocile critice si protestul. Aceste initiative, care urmaresc intimidarea miscarilor de protest, sunt o rusine pentru un partid politic care pretinde ca intelege cum functioneaza democratia", afirma Florina Presada.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22