Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Între Tucidide și Războiul Stelelor
2017-11-07
0
La nivel geopolitic, ascensiunea regională a Chinei produce deja multă teamă.

 

La nivelul comunității de analiză din Oc­ci­dent, competiția dintre China și Statele Unite este filtrată prin ceea ce Graham Alli­son numește „capcana lui Tucidide“, o metaforă istorică prin care lumea este avertizată asupra unui posibil conflict ma­jor, așa cum s-a întâmplat înaintea Răz­boiului Peloponeziac: „ascensiunea Ate­­nei și teama pe care a generat-o în Sparta au făcut războiul inevitabil“. Ul­terior, acest tipar de interacțiune dintre două mari puteri, unde intenția ultimă este înlocuirea puterii dominante a zilei (cel puțin în ecosistemul regional), a fost deseori observat în istoria relațiilor in­ter­naționale. Și nu de puține ori efectele au fost catastrofale, după cum ne arată do­mi­noul Primului Război Mondial, ale că­rui resorturi se află în competiția dintre Germania și Marea Britanie de dinainte de 1914. Pentru mulți întrebarea se­co­lu­lui XXI devine - pot scăpa Beijingul și Wa­shingtonul din capcana lui Tucidide?

 

Foarte sugestivă din perspectiva efec­tu­lui disruptiv al trezirii Chinei este ple­doaria făcută de Malcom Turnbull, pre­mierul Australiei, în iunie, pe scena fo­ru­mului de securitate, găzduit în fiecare an de Singapore, pentru o ordine regională, unde „marele pește nu mănâncă și nu intimidează peștele mai mic“. Săgețile sunt clare.

 

Nu în ultimul rând, la Tokyo, atmosfera din Estul Asiei pare desprinsă din uni­ver­sul cinematografic al Războiului Stelelor. Pe de o parte, Trezirea Forței (The Force Awakens), un moment în care asistăm la revenirea „naționalismului nesănătos, întunecat, impulsiv și xenofob“, după cum spunea recent expertul nipon Ku­ni­hiko Miyake la București. Generații în­tregi sunt hrănite cu miturile imperiului, ale grandorii pierdute, cu memoria „se­colului umilințelor“ (început în 1840 sub impactul interacțiunii cu puterile Ves­tu­lui), dar și cu așteptarea restaurației. Es­te și ceea ce promite Xi Jinping – propria versiune de „Make China Great Again“.

 

http://revista22.ro/files/news/manset/default/foto-dosar-3---1440.jpg

Portavionul chinezesc Liaoning face parte din programul masiv de investiţii militare, însemnele vizibile ale unui actor cu ambiții globale

 

Pe de altă parte, bântuie spec­trul Im­periului (care) Contraatacă (The Empire Strikes Back). Ultimii ani expun o Chină tot mai dispusă să-și arate mușchii în tran­șarea diverselor litigii teritoriale din ve­cinătatea sa. Campania de diplomație coercitivă și intimidare se intensifică odată cu începutul domniei lui Xi Jinping. La începutul lui 2013 anunța instituirea unei „zone de identificare și apărare ae­riană“ (un precursor al suveranității) în pronfuzimea Mării Chinei de Est, peste sp­ațiul internațional, acoperind dis­pu­ta­te­­le insule Senkaku. Ulterior, Beijingul avea să declanșeze o amplă campanie de mar­care a „teritoriului“ revendicat în Marea Chinei de Sud (una dintre cele mai im­portante artere comerciale glo­ba­le) prin crearea de insule artificiale și mi­li­tari­za­rea lor. De altfel, în percepția pu­blică, Ma­rea Chinei de Sud este pro­prie­tatea lor, o moș­tenire din vremuri an­ces­trale. Asemenea Rusiei, China crede în­tr-o „străi­nătate apropiată“, o sferă pri­vi­legiată aflată la cheremul intereselor sa­le strategice, un­de cel care este mai pu­ternic este su­ve­ran și dictează regulile jocului.

 

Între timp, China devine o putere mi­li­tară redutabilă. Investește masiv în por­tavioane (însemnele vizibile ale unui ac­tor cu ambiții globale) și în flota navală, în capabilități anti-satelit, a creat miliții maritime al căror scop este acela de a se afla în prima linie a revendicărilor te­ri­toriale din mările adiacente. Totodată, re­țe­lele de armament (sisteme anti-acces și de interdicție regională) menite să țină Washingtonul la distanță sunt tot mai sof­isticate. Toți sunt factori cu impact asu­pra balanței de putere locale și care amenință să disloce realitatea postbelică, sugestiv surprinsă de fostul șef al Pen­tagonului, Robert Gates: „Pacificul a fost un lac american pentru flota noastră după Al Doilea Război Mondial“.

 

Și totuși, cum răspunde Administrația Trump ascensiunii Chinei dincolo de anu­larea TPP-ului, o inițiativă care întărește sensibil poziția Beijingului? Printr-un pi­vot Indo-Pacific. Tillerson și Mattis cur­tea­ză masiv India și propun mobilizarea unei „alianțe a democrațiilor“ (inclusiv prin par­ticiparea Japoniei și Australiei) pentru apă­rarea ordinii existente. Într-un dis­curs major de luna trecută menit să de­fi­nească relația cu India pentru următorii 100 de ani, Tillerson vorbea despre un moment de convergență strategică între Washington și New Delhi, orientat spre conservarea unui sistem internațional „li­ber și deschis“, care reflectă „domnia le­gii, libertatea de navigație, comerțul li­ber, valorile universale“ și unde regulile și suveranitatea sunt respectate.

TAGS : Oc­ci­dent China tucidide Malcom Turnbull marea bitanie Beijing Wa­shington rusia
Recomandari
Comentarii
Total 0 comments.
2311
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22