A murit Majestatea Sa Regele Mihai

Dora Vulcan | 05.12.2017

Regele Mihai a murit la domiciliul său din Elveția, a anunțat Casa Regală. Decesul a intervenit marți, la ora 13:00. Regele avea 96 de ani, împliniți la 25 octombrie, și de mai bine de un an și jumătate era grav bolnav.

Pe aceeași temă

 

 

 

 

 

“Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credință și fără memorie.

Cinismul, interesul îngust și lașitatea nu trebuie să ne ocupe viața”

este unul dintre mesajele pe care Regele Mihai a dorit să îl transmită românilor.

 

Regele Mihai a fost ultimul șef de stat în viață din timpul celui de Al Doilea Război Mondial.

 

Mihai I al României s-a născut pe 25 octombrie 1921, la Sinaia.

 

A fost regele României între 20 iulie 1927 și 8 iunie 1930, precum și între 6 septembrie 1940 și 30 decembrie 1947. Fiu al principelui moștenitor Carol, Mihai a moștenit de la naștere titlurile de principe al României și principe de Hohenzollern-Sigmaringen (la care a renunțat mai târziu).

 

Mihai a devenit pentru prima dată rege al României în 1927, după moartea bunicului său Ferdinand, întrucât tatăl său renunțase în decembrie 1925 la tron și rămăsese în străinătate. Minor fiind, atribuțiile regale erau îndeplinite de o regență, care nu s-a ridicat la nivelul problemelor vieții politice, întoarcerea inopinată și ilegală din iunie 1930 a lui Carol neîntâmpinând rezistență. Detronat de tatăl său, Mihai a primit titlul creat ad-hoc de Mare Voievod de Alba-Iulia. Următorul deceniu a fost marcat de exilul mamei sale, pe care putea să o vadă doar câteva săptămâni pe an, când o vizita la Florența. Privat de o veritabilă afecțiune familială, principele Mihai a beneficiat în schimb de o educație aleasă.

 

În septembrie 1939 a debutat al Doilea Război Mondial, iar anul 1940 a marcat sfârșitul României Mari, care a pierdut fără luptă, în decurs de câteva luni, Basarabia, Bucovina de nord, Herța, Transilvania de nord-est și Cadrilaterul. La 6 septembrie 1940, Carol al II-lea a fost obligat de noul prim-ministru, generalul Ion Antonescu, să abdice și să părăsească țara, tronul revenindu-i a doua oară lui Mihai. Sub statul național-legionar, apoi sub regimul autoritar al lui Antonescu, regele nu avea nici o putere reală de decizie, fiind în permanență sub supravegherea serviciilor de informații. Nu a fost informat în prealabil asupra intrării României în război alături de Germania nazistă.

 

Când balanța războiului s-a întors și forțele sovietice au pătruns pe teritoriul României, regele Mihai a decis să salveze ce se mai putea salva și a înfăptuit lovitura de stat de la 23 august 1944: arestarea lui Antonescu și restaurarea Constituției din 1923.

 

Uniunea Sovietică a tergiversat semnarea unui armistițiu în septembrie 1944 până a ocupat întreaga țară, începând procesul de impunere a sistemului său politic asupra noului satelit. Lipsit de sprijinul Marii Britanii și Statelor Unite ale Americii, cu situația Transilvaniei ca mijloc de șantaj al rușilor, regele a fost obligat în februarie 1945 să îl demită pe prim-ministrul anticomunist Nicolae Rădescu și să-l numească pe Petru Groza la guvernare, care s-a dovedit un instrument docil în mâinile comuniștilor. În semn de protest față de abuzurile noului guvern, regele a intrat în așa-numita „grevă regală”, refuzând să semneze decretele guvernului, care și-a urmat însă nestingherit activitatea neconstituțională.

 

În acești ani, suveranul s-a profilat într-un simbol național al rezistenței. Alegerile generale din noiembrie 1946 au fost fraudate de blocul comunist, care „le-a câștigat” detașat, iar 1947 a marcat interzicerea și decapitarea Partidului Național Țărănesc, prin „înscenarea de la Tămădău”.

 

La sfârșitul anului a venit rândul instituției monarhice să fie înlăturată: pe 30 decembrie 1947 regele a fost constrâns să semneze decretul de abdicare, în aceeași zi fiind proclamată republica populară.

 

În ianuarie 1948 a plecat în exil, unde a încercat să pledeze cauza țării sale, însă s-a izbit de un zid al obtuzității.

 

S-a căsătorit cu principesa Ana de Bourbon-Parma și s-au stabilit după mai multe peregrinări la Versoix, în Elveția.

 

Cuplul are cinci fiice, principesele Margareta, Elena, Irina, Sofia și Maria.

 

 

 

 

După Revoluția din 1989 a fost oprit de regimul Ion Iliescu să se întoarcă în țară, cu excepția Paștelui din 1992, când a atras mulțimi entuziaste venite să-l vadă.

 

 

 

 

 

Sub președinția lui Emil Constantinescu, în 1997, și-a primit înapoi cetățenia română. Ulterior, i-au fost retrocedate și o parte din proprietăți.

 

 

 

Cu ocazia împlinirii vârstei de 90 de ani, la 25 octombrie 2011, Mihai a ținut un discurs în fața camerelor reunite ale Parlamentului României.

 

 

 

 

Discursul Regelui în fața Parlamentului României - 25 octombrie 2015

 

 

 

Foto Facebook Daniel Angelescu

 

 

Regele Mihai a iesit pentru ultima data in public pe data de 19 noiembrie 2014, zi in care si-a serbat ziua de nastere - 93 de ani, dar si onomastica. Atunci, regele a iesit in balconul Palatului Elisabeta pentru a-si saluta musafirii veniti sa-i spuna “La Multi Ani!”. Regele Mihai a iesit in balconul Palatului Elisabeta, alaturi de principesa mostenitoare Margareta si de principele Radu. Acestia au salutat multimea in timp ce fanfara “Muzica Reprezentativa a Armatei” a interpretat Imnul Regal. Dupa acest moment simbolic, Majestatea Sa l-a invitat la pranz pe presedintele ales, Klaus Iohannis. Aceasta a fost prima intalnire intre Regele Mihai si Klaus Iohannis. 

În martie 2016 a fost anunțată îmbolnăvirea lui de cancer și retragerea din viața publică.

 

 

O viață în imagini

 

 

 

 

 

 

 
Regele Mihai: Nimic fără Dumnezeu!
 
 

Imagine Getty: 1921 - Ilustratia cu momentul in care Regele Mihai primeste onoruri la varsta de 5 ani, avand-o alaturi pe Regina mama, Elena a Greciei

In septembrie 1939 a debutat Al Doilea Razboi Mondial, iar anul 1940 a marcat sfarsitul Romaniei Mari. La 6 septembrie 1940, Carol al II-lea a fost obligat de noul prim-ministru, generalul Ion Antonescu, sa abdice si sa paraseasca tara, tronul revenindu-i a doua oara lui Mihai.Sub statul national-legionar, apoi sub regimul autoritar al lui Antonescu, regele nu avea nici o putere reala de decizie. Pe 30 decembrie 1947 regele a fost constrans sa semneze decretul de abdicare. In ianuarie a plecat in exil.

 

 

Imagine Getty: Regele Mihai al Romaniei - momentul abdicarii

 

S-a casatorit cu principesa Ana de Bourbon-Parma si s-au stabilit la Versoix, in Elvetia. Cuplul a avut cinci fiice, principesele Margareta, Elena, Irina, Sofia si Maria. Imagine Getty: 12 iunie, 1948 - Mihai al Romaniei se casatoreste cu Ana de Bourbon-Parma

 

 

Fiu al principelui mostenitor Carol, Mihai a mostenit la nastere titlurile de principe al Romaniei si principe de Hohenzollern-Sigmaringen.

 

Copilăria, în imagini

 

Imagine Getty: 1921 - Mihai fotografiat la joaca, intr-o tinuta de indian

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Imagine Getty: Mihai impreuna cu bunica sa, Regina Maria

 

 

 

 Regele Carol II si fiul sau Mihai, la campionatul militar de schi de la Predeal, 4 februarie 1932

 

 

 

Imagine Getty: Regele Carol II impreuna cu Mihai la slujba religioasa din prima zi a noului an: 1 ianuarie 1932, Bucuresti

 

 

O viață sub semnul exilului

 

Imagine Getty: Regele Mihai si Regina mama pleaca in exil - iunie 1948

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Regele Mihai cu Regina Ana și Regina mama, Elena a Greciei 

 

Imagine Getty: Regele Mihai si Regina Ana, la Paris

 

 

 

Getty Images: Septembrie 1953: Regele Mihai, Regina Ana si doua dintre fiicele cuplului regal

 

 

 

Despre ospitalitate și protocol la Curtea Regală a României

 

 

 

 

Ultimele zile ale Regelui, umbrite de scandaluri

 

După seria de comunicate ale Casei Regale în care principele îndepărtat de la linia succesorală era criticat în termeni foarte aspri pentru faptul că a vrut să-și vadă bunicul, tânărul Nicolae își schimbă fotografia de copertă de pe pagina sa de Facebook și postează o imagine din copilărie care sugerează relația extrem de puternică dintre el și bunicul său, Regele.  

 

”Când nu existau granițe”, comentează tânărul Nicolae.

 

 

 

Declarația Alteței Sale Regale Principesa Elena

 

Biroul de Presă al Majestății Sale Regelui Mihai I este autorizat să transmită declarația Alteței Sale Regale Principesa Elena, mama dlui Nicolae Medforth-Mills:

 

9 noiembrie 2017

 

Sunt foarte dezamagită și îngrijorată de faptele fiului meu, Nicolae. Prin comportamentul său din zilele trecute, Nicolae a nesocotit intimitatea, suferința și demnitatea tatălui meu, Regele Mihai.

 

I-am transmis, în trecut, lui Nicolae faptul că Regele nu dorește să îl vadă din cauza comportamentului său lipsit de principii morale. Chiar Regele, primind vestea căsătoriei fiului meu, i-a transmis lui Nicolae, într-o scrisoare privată din 4 august 2017, că este profund întristat că Nicolae nu a făcut nimic pentru a clarifica paternitatea presupusului său copil, o fetiță de aproape doi ani. Aceasta arată o lipsă de responsabilitate inacceptabilă.

 

La cea mai recentă vizită a mea la Aubonne, în luna august, tatăl meu mi-a confirmat personal decizia sa de a nu-l primi pe Nicolae, lucru cunoscut de fiul meu. Regele Mihai a făcut cunoscut, de câteva ori chiar în scris, că motivul deciziei de a-i retrage lui Nicolae titlul regal este că fiul meu nu are calitățile necesare pentru o poziție în Casa Regală a României.

 

Faptele lui Nicolae din aceste zile sunt profund greșite, moral si uman. Fiul meu a dat dovadă de dispreț față de România, față de poporul ei și față de principiile Casei Regale. Pentru mine, ca mamă, acest aspect este devastator.

 

 

 

Regele Mihai în stare critică.Principele Nicolae a vrut sa-l vada, dar a fost impiedicat

 

 

Maiestatea Sa Regele Mihai se afla in stare critica si a fost împărtăşit miercuri, 8 noiembrie, de un trimis al IPS Mitropolitului Iosif al Europei Occidentale şi Meridionale. Marţi seara, nepotul sa, Principele Nicolae a vrut sa-l vada, incercind sa intre in resedinta acestuia din Elveţia, dar nu a fost lasat.

 

 

Acesta este motivul pentru care s-a iscat un conflict, la resedinta Regelui Mihai aflindu-se Principesa mostenitoare Margareta si consortul ei, Radu Duda.

 

 

Intr-un comunicat al Casei Regale se afirma ca fostul Principe Nicolae ar fi avut o tentativă de violare a domiciliului regelui Mihai, la reşedinţa acestuia din Elveţia. 

 

Nicolae ar fi  forţat uşa casei, implicând în incident şase persoane, dintre care trei colaboratori ai Casei Regale, pe care i-ar fi agresat, anunţă Casa Regală, precizând că Regele Mihai refuză să îşi vadă nepotul.

 

 Inr-o declaratie data presei, Principele Nicolae, caruia i s-a retras titlul in 2015 si a fost exclus din linia de succesiune, spune ca a vrut doar sa-si vada bunicul, avind in vedere starea in care acesta se afla.

 

"Ieri am venit, am venit direct din avion şi am încercat să-l văd pe bunicul meu. Din păcate n-am putut. Vin ca nepotul Regelui, nepotul bunicului meu şi doar vreau să-l văd până la urmă. Atât. Dacă va fi ultima dată când ajung aici, când este într-o stare mai bună, atunci aş dori să-l văd. Dacă nu va fi, atunci vreau să-i zic rămas bun, pentru ultima dată”, a declarat Nicolae pentru stirileprotv.   

 

Aceasta a adăugat că în ultimii doi ani a încercat de circa 6-7 ori să-şi vadă bunicul, însă nu a fost lăsat.  „Niciodată nu am primit o explicaţie. A fost chiar aşa: “Nu se poate.” 

 

"Niciodată nu am avut o explicaţie pentru ce s-a întâmplat în august 2015, decizia care a fost luată”, a mai spus Nicolae.

 

Ma întristează profund și nu înțeleg agresivitatea Casei Regale de a face tot posibilul de a mă împiedica să îmi văd bunicul și de a-mi discredita imaginea.Nu voi intra în acest joc murdar. Voi alege să-mi respect bunicul în aceste momente dificile, pentru că așa se cuvine și așa este creștinește, a scris fostul principe pe Facebook.

 

 

Comunicat al Biroului de Presă al Majestății Sale Regelui, 8 noiembrie 2017
 

08.11.2017

 

Biroul de Presă al Majestății Sale Regelui Mihai I este autorizat să transmită următorul comunicat:

 

În seara de marți, 7 noiembrie 2017, Nicolae Medforth-Mills a făcut o tentativă de violare a domiciliului Majestății Sale Regelui, la reședința din Elveția. Dl Medforth-Mills a forțat ușa casei, implicând în incident șase persoane, dintre care trei colaboratori ai Casei Majestății Sale.

 

Dl Medforth-Mills a agresat fizic și verbal trei persoane. Una dintre ele prezintă răni corporale. În final, el a fost împiedicat să forțeze intrarea în casă. Majestatea Sa a făcut clar, de mai multe luni de zile, faptul că refuză să-și vadă nepotul, lucru adus la cunoștință dlui Medforth-Mills în repetate rânduri.

 

La incident au fost prezente trei infirmiere, venite să trateze pe Majestatea Sa, care nu au putut să-și facă la timp datoria. De asemenea, infirmierele au făcut cunoscut că se tem pentru integritatea lor corporală și că vor lua în discuție la instituția lor dacă vor mai veni sau nu să-l trateze pe Rege.

 

Incidentul a survenit la doar o oră după ce Regele Mihai primise Sfânta Împărtășanie de la trimisul ÎPS Mitropolitului Iosif.

 

Casa Majestății Sale a înaintat o plângere la poliția elvețiană

 

Palatul Elisabeta, 8 noiembrie 2017

 


Nicholae Medforth-Mills este fiul principesei Elena a României şi al lui Robin Medforth-Mills, născut pe 1 aprilie 1985, în Meyrin, Elveţia. 

 

El a primit titlul de principe la împlinirea vârstei de 20 de ani, însă printr-un document semnat la 1 august 2015 şi intrat în vigoare imediat i-au fost retrase titlul şi a fost exclus din linia de succesiune la tronul României.

 

Casa Regală a anunţat miercuri că sărbătoarea Sfinţilor Mihail şi Gavril îl găseşte pe Majestatea Sa Regele Mihai în stare de suferinţă şi că nu va exista niciun eveniment organizat la reşedinţa acestuia. De asemenea, precizează că Regele Mihai a fost împărtăşit marţi de un trimis al IPS Mitropolitului Iosif al Europei Occidentale şi Meridionale.

 

Luni, Casa Regală a anunţat că starea generală a Regelui Mihai s-a agravat şi prezintă o slăbiciune accentuată, cu o scădere semnificativă a rezistenţei, principesa Margareta aflându-se de duminică seară la reşedinţa privată din Elveţia.

 

 

 

 

Regele Mihai a împlinit 96 de ani în 25 octombrie.

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22