Barna (USR): Dragnea să-și dea demisia din funcția de președinte al Camerei Deputaților

E.b. | 13.11.2017

USR îi cere președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, să demisioneze din funcție pentru a se ocupa de problemele pe care le are cu Justiția, a declarat Dan Barna, președintele partidului

Pe aceeași temă

 

"Azi dimineață, Liviu Dragnea a fost din nou la DNA și vă propun să ne imaginăm unde ar fi fost România dacă în ultimul an Parlamentul și Guvernul s-ar fi ocupat cu adevărat de guvernare și nu de lupta cu Justiția. USR consideră că această situație trebuie să înceteze. Îi cerem lui Liviu Dragnea să-și dea demisia din funcția de președinte al Camerei Deputaților și să se ocupe de problemele pe care le are cu Justiția. Nu este posibil ca Guvernul și Parlamentul să se comporte de un an de zile precum casa de avocatură a persoanelor cu probleme penale și a domnului Liviu Dragnea", a afirmat Barna, la o conferință de presă, citat de Agerpres.

 

El a spus că inițiativa pe care USR a lansat-o săptămâna trecută în privința modificării Constituției în sensul "fără penali în funcții publice" reprezintă una dintre direcțiile pentru reforma reală a clasei politice.

 

"Cât timp avem persoane cu probleme penale în funcții publice trăim acest coșmar pe care îl trăiesc cetățenii României ca principalele inițiativele ale Guvernului și Parlamentului să fie îndreptate pentru rezolvarea acestor probleme penale. O clasă politică fără persoane cu probleme penale și o legislație electorală adaptată anului 2017 sunt pașii necesari pentru a putea vorbi de o democrație în România", a adăugat Barna. 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22