OUG pentru Belina: interdicția de ridicare a construcțiilor pe cursul apelor, anulată

Dora Vulcan | 15.11.2017

Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență prin care modifică Legea Apelor, prin eliminarea tuturor restricțiilor privitoare la construcțiile ce pot fi ridicate pe cursul apelor, singura condiţie fiind protecția împotriva inundaţiilor. Ordonanța, emisă în ziua ”revoluței fiscale”, se potrivește mănușă afacerii Belina.

Pe aceeași temă

 

 

Modificată pe șest, prin OUG, fix în ziua în care se anunța cu mare pompă ”revoluția fiscală”!

O biată ordonanță, care modifică o lege și un articol supărător din Legea Apelor care nu i-ar fi permis până acum lui Dragnea să-și ridice și el o viloaie ca tot omul, pe mal la Belina. Investigația lui Liviu Avram, de la Adevărul, devoalează - cu aceeași migală cu care s-a comis grozăvia, dar pe fir invers - că toate ițele modificării îi profită celui care nici că are vreo legătură cât de mică cu TelDrum și cu Belina.

Pentru modificare, doamna Pană (da, acea Doină) nu cruță nici măcar eterna invocare strâmbă a directivelor europene, în aceeași retorică prăfuită cu care pe vremuri erau invocate directivele PCR și ale conducătorului iubit. Și care biete directive europene nici că ar avea vreo legătură cu golănia comisă de guvern.

Pe șest, în timp ce toată lumea stătea cu gâtul sucit după revoluția fiscală.

 

 

Miza introducerii ordonanței de urgență este incomodul articol 49 din Legea Apelor, care reglementează interdicţia de construire şi excepţiile de la această interdicţie. Modificarea este justificată prin veșnica invocare a directivelor europene, directive care nu au, însă, absolut nicio legătură cu modificarea operată asupra textului de lege, scrie jurnalistul Liviu Avram, de la Adevărul. 

 

În Nota de fundamentare a ordonanţei de urgenţă, semnată de ministrul Doina Pană, se arată că motivul modificării acestui articol este acela că prevederile actuale „interzic realizarea de lucrări în zona inundabilă, inclusiv a celor de apărare împotriva inundaţiilor”. 

 

De asemenea, este invocată necesitatea deblocării urgente a „investiţiilor de apărare împotriva inundaţiilor din zonele inundabile asociate, prin eliminarea interdicţiei de realizare a unor astfel de lucrări”.

 

Argumentația, ca și motivul, sunt inventate. În primul alineat al articolului 49, se spune că se interzic noi obiective socio-economice „în zona inundabilă a albiei majore şi în zonele de protecţie precizate la art. 40”. Iar articolul 40 instituie zone de protecţie în imediata apropiere a cursurilor de apă (albiile minore), a lacurilor sau în preajma lucrărilor hidrotehnice. Al doilea alineat al articolului 49, în vechea formulare, instituia excepţia de la interdicţie: „Se exceptează de la prevederile alin. 1, pentru zona inundabilă a albiei majore, cazurile în care sunt prevăzute lucrări de apărare împotriva inundaţiilor”.

 

Rezultă destul de limpede cum opera legea în vechea formulare, remarcă jurnalistul: în lege erau interzise orice fel de construcţii în zonele de protecţie din apropierea apelor, iar în albiile majore erau permise doar construcţiile de îndiguire.

 

Conform legii, prin albia minoră a unui râu  sau a unui fluviu se înţelege „suprafaţă de teren ocupată permanent sau temporar de apă, care asigură curgerea nestingherită, din mal în mal, a apelor la niveluri obişnuite, inclusiv insulele create prin curgerea naturală a apelor”. Iar albia majoră este lunca râului, adică „porţiunea de teren din valea naturală a unui curs de apă, peste care se revarsă apele mari, la ieşirea lor din albia minoră”.

 

 

 Sensul modificării, contrar scopului anunţat

 

Prin ordonanţa de urgenţă, al doilea alineat al articolului 49 a căpătat următoarea formulare: „Se exceptează de la prevederile alin. 1 obiectivele care au prevăzute lucrări de apărare împotriva inundaţiilor”.

 

Practic, s-a înlocuit sintagma „cazurile în care sunt prevăzute” cu sintagma „obiectivele care au prevăzute” şi a fost eliminată precizarea că excepţia se aplică doar în albiile majore ale cursurilor de apă, dar nu şi zonele protejate din preajma apelor.

 

Pentru a înţelege semnificaţia acestei modificări, „Adevărul” a contactat un specialist în gospodărirea apelor, cu o experienţă de 23 de ani în domeniu, sub protecția anonimatului, pentru că lucrează la o instituţie de stat din domeniul apelor. După ce a citit modificarea adusă prin ordonanţă de urgenţă, acesta a concluzionat: „Noul text al legii permite ridicarea de construcţii practic oriunde, în albiile minore, în albiile majore, în zone inundabile, pe malul lacurilor, singura condiţie fiind aceea ca proiectul să prevadă şi lucrări de îndiguire. Poţi să ridici şi un hotel, important e să faci în faţa lui şi un dig sau o altă lucrare anti-inundaţii”.

 

Chestionat de Adevărul, Ministerul Apelor a argumentat ca "modificarile promovate au rolul de a debloca dezvoltarea socio-economica a tarii, inclusiv pentru zonele inundabile, in conditiile in care obiectivele de investitii au prevazute masuri concrete de protectie sau sunt situate in zone protejate deja de lucrari existente".

 

Întrebat care este regimul de protectie impotriva inundatiilor a ansamblului format din Insula Belina si Lacul Pavel din judetul Teleorman, Ministerul Apelor a precizat: "Lucrarile din zona mentionata de dvs. asigura protectia impotriva inundatiilor pentru satul Poiana si obiective socio-economice existente in zona".

 

Așadar, insula Belina este deja protejată împotriva inundaţiilor, iar acolo se pot ridica acum orice fel de construcţii: hoteluri, restaurante, cazinouri, a conchis jurnalistul Liviu Avram.  

 

articolul integral, în Adevărul

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22