Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Trump susţine că nu va permite Coreei de Nord, «o dictatura perversă», să șantajeze lumea
E.B. - - - -
2017-11-16
International
0

Coreea de Nord, o „dictatură perversă" în opinia lui Donald Trump, „nu poate să șantajeze lumea". Într-un discurs, preşedintele SUA a trecut în revistă etapele multiple ale turneului din Asia, cel mai lung efectuat de un președinte american din 1991.

 

Declaraţia, un averisment, aparţine lui Donald Trump, președintele SUA, într-o alocuțiune miercuri, la revenirea sa dintr-un turneu asiatic de 12 zile, relatează France Presse, preluată de Agerpres.

 

Donald Trump a promis de asemenea să pună o "presiune maximă" asupra Phenianului și a anunțat că China va exercita o "presiune economică" la adresa Coreei de Nord, țară pe care președintele Xi Jinping o consideră drept o "mare amenințare", a spus el.

 

Într-un discurs de jumătate de oră, Donald Trump a trecut în revistă etapele multiple ale acestei vizite, cel mai lung turneu efectuat de un președinte american în Asia din 1991, revenind de asemenea la vizitele precedente în străinătate de la preluarea mandatului în luna ianuarie.

 

"Vreau să-i informez astăzi pe americani despre succesul călătoriei și despre eforturile pe care noi le-am făcut pentru a promova securitatea americanilor și prosperitatea lor în acest an", a declarat Donald Trump de la Casa Albă, insistând în special asupra a două puncte centrale ale turneului său: amenințarea nord-coreeană și schimburile comerciale cu Asia.

 

"Când m-am adresat Adunării Naționale a Republicii Coreea (Coreea de Sud), am spus adevărul despre regimul nord-coreean și am spus clar că nu voi permite ca această dictatură perversă să țină lumea ostatică prin șantaj nuclear", a spus el.

 

În această călătorie "am cerut tuturor națiunilor să sprijine campania noastră de presiune maximă pentru denuclearizarea nord-coreeană", a continuat președintele SUA.

 

Donald Trump a amintit în context de aprobarea de către Congres a creșterii "bugetului militar până la un nivel istoric" de aproximativ 700 miliarde de dolari. "Aceasta nu a putut veni într-un moment mai bun pentru națiunea noastră", a spus el.

 

Cu privire la comerț, președintele american ales în urma cu un an, inclusiv datorită promisiunii "America înainte de toate" a mai declarat:"America este aici pentru a concura, a face afaceri și a apăra valorile noastre, precum și securitatea noastră"

TAGS : Trump Coreea de Nord avertisment santaj Asia turneu
Comentarii
Total 0 comments.
Mai multe din International
1080
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22