Șoferul care circula pe contrasens și a amenințat cu bâta o femeie în trafic este polițist

Dora Vulcan | 16.11.2017

Un polițist cu atribuţii de logistică în cadrul Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă nr. 1, acesta este șoferul care a amenințat o femeie cu bâta după ce a circulat pe contrasens.

Pe aceeași temă

 

 

 

 Un şofer a fost înregistrat de un alt participant la trafic, cu o cameră aflată pe bord, în timp ce depăşea o coloană de maşini pe contrasens. Mai mult, soferul care conducea pe contrasens a coborât ameninţând cu o bâtă conducătorul unei maşini care circula regulementar şi căruia îi ieşise în cale.

 

În urma apariţiei imaginilor în presă, poliţia s-a autosesizat şi l-a identificat pe şoferul agresiv. Este vorba despre un poliţist.

 

 Comunicatul Poliției Capitalei:

 

„Cu privire la imaginile difuzate online şi preluate şi de posturi de televiziune, în care este surprinsă o autoutilitară care se deplasează pe contrasens, iar conducătorul auto aflat la volanul ei are un comportament agresiv faţă de ceilalţi participanţi la trafic, vă informăm următoarele:

 

Conducătorul auto a fost identificat şi cu regret am constatat că persoana care apare în imagini este agent cu atribuţii de logistică în cadrul Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă nr. 1.

 

Au fost declanşate de urgenţă, din dispoziţia conducerii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, verificări cu privire la acest angajat, urmând a fi dispuse măsuri legale.

 

În mod public şi transparent ne asumăm faptul că acest bărbat face parte din instituţia noastră, dar un asemenea comportament nu este şi nu va fi tolerat pentru niciun poliţist şi totdată ne cerem scuze pentru această situaţie.

 

Având în vedere modul de manifestare al celui în cauză, Poliţia Capitalei, prin Secţia 1 Poliţie, s-a sesizat din oficiu cu privire la infracţiunea de ameninţare. Pe această cale facem apel la conducătorul auto împlicat în eveniment să se prezinte la această subunitate de poliţie.”

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22