Seful Ordinului Arhitectilor Bucuresti o critica pe Firea: 20 de scrisori fara raspuns

E.b. | 24.11.2017

Serban Sturdza, presedintele filialei Bucuresti a Ordinului Arhitectilor din Romania, a trimis o scrisoare primarului general al Capitalei, Gabriela Firea.

Pe aceeași temă

 

El ii cer edilului sa-si faca timp si pentru problemele de arhitectura si urbanism ale Capitalei. "Stim ca sunteti angrenata in foarte multe actiuni, dintre care unele, cum ar fi concursul pentru cel mai frumos balcon, ne-au starnit. Si totusi. Sunt multe alte probleme de natura arhitectural-urbanistica ce fac din Bucuresti un oras cu probleme", se arata in scrisoare.

 

Serban Sturdza reclama faptul ca a transmis primarului general nu mai putin de 20 de scrisori, in care semnala probleme ale orasului si ale profesiei de arhitect, dar nu a primit niciun raspuns.

 

Scrisoarea lui Serban Sturza catre Gabriela Firea, posta pe pagina de Facebook a arhitectului:

 

Distinsă Doamnă Primar General al Bucureștilor,

 

Încep prin a-mi cere mii de scuze că îmi permit să vă răpesc din prețiosul timp al domniei voastre cu această a douăzeci și una adresă din partea Ordinului Arhitecților București. Motivul pentru care o fac este faptul că la precedentele douăzeci nu ați dat nici un semn cum că le-ați fi acordat vreo atenție.


Reiterez faptul că toate au fost generate de probleme care țin de profesia pe care o reprezentăm, conform legii, și de nevoile municipiului București, nicidecum de chestiuni pecuniare, de partid sau de altă natură ignobilă. Drept pentru care, zicem noi, merităm un strop de atenție. Măcar din punctul de vedere al bucureștenilor.


Știm că sunteți angrenată în foarte multe acțiuni, dintre care unele, cum ar fi concursul pentru cel mai frumos balcon, ne-au stârnit. Și totuși. Sunt multe alte probleme de natură arhitectural-urbanistică ce fac din București un oraș cu probleme (nu o spunem numai noi, a spus-o și UE prin refuzul de a reloca Agenția Europeană a Medicamentului de la Londra la București). Plecând de la premisa că nu este reavoință din partea domniei voastre sau de interese de alt ordin, ne-am pus problema că poate cele semnalate în cele douăzeci de adrese au fost formulate prea complicat. Drept pentru care, Ordinul Arhitecților București vă pune la dispoziție, când doriți, un arhitect care să vă deslușească ce v-am scris în adresele precedente.


Acum, că vine vacanța de iarnă, sperăm să vă faceți timp și pentru problemele de arhitectură și urbanism ale Capitalei, așa cum sunt ele identificate de corpul profesional legal constituit. Având în vedere că s-au strâns multe foi și sunt greu de cărat în vacanță de colo-colo, vom face un site (www.oarb-pentru-firea.ro) unde vom urca toate adresele trecute și viitoare pentru a fi la îndemâna domniei voastre.

 

Vă rog să primiți, distinsă Doamnă Primar General al Capitalei, alături de asigurările că problemele ridicate aparțin Bucureștiului real și nu celui paralel, întreaga mea considerație, alături de cea a arhitecților bucureșteni pe care îi reprezint.

 

Arh. Șerban Sturdza, Președintele OAR București

 

NOTĂ: Prezenta adresă a fost trimisă astăzi, 24 Noiembrie 2017, către Doamna Primar General al Municipiului București

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22