Alistar, contrazis: niciun membru CSM nu a fost invitat personal la comisia lui Iordache

Dora Vulcan | 25.11.2017

Judecatorul Bogdan Mateescu, membru CSM, sustine ca nici el si nici alti membri ai CSM nu au primit invitatii personale din partea Comisiei pentru Legile Justitiei, pentru a participa la sedinta de vineri, așa cum au anunțat Victor Alistar și Florin Iordache.

Pe aceeași temă

 

 

 "Referitor la declaratia data presei de catre dl Victor Alistar, in sensul ca fiecare membru al Consiliului Superior al Magistraturii ar fi fost invitat individual la Comisia parlamentara pentru legile justitiei, subliniez public ca nici eu si nici alti membri ai Consiliului cu care am discutat nu au primit o atare invitatie personala din partea comisiei. Singura solicitare de acest tip a fost primita, cum era firesc, la nivel institutional si tot la acest nivel, cu participarea si acordul membrilor, inclusiv domnia sa, s-a agreat mandatul si modalitatea de reprezentare", scrie vineri seara judecătorul Bogdan Mateescu pe Facebook.

 

"Derulata in acest mod, dezbaterea se transforma intr-o discutie intre persoane fizice ori entitati total nereprezentative pentru autoritatea judecatoreasca, confirmandu-se o data in plus ca factorii de decizie pun pe plan secund cooperarea interinstitutionala, tratand subsecvent propunerile judecatorilor si procurorilor formulate prin organul constitutional care ii reprezinta - CSM - fata de cele ale oricarui individ ori microentitate asociativa (mai ales ca propunerile acesteia au fost respinse in mare majoritate de judecatori si procurori) ", afirma judecatorul.

 

Mateescu chiar ridica problema inutilitatii participarii CSM la sedintele Comisiei: "In aceste conditii, este de reflectat daca participarea institutionala a Consiliului la lucrarile acestei comisii mai are sens".

 

 

Amintim ca vineri, pe parcursul lucrarilor, a atras atentia prezenta lui Victor Alistar, membru in CSM din partea societatii civile, dar care nu avea mandat de reprezentare a institutiei, spre deosebire de doua judecatoare de la Directia Legislatie. Pozitiile adoptate de Victor Alistar au intrigat si au determinat CSM sa vina cu precizari publice, in sensul ca el nu reprezinta punctul de vedere al institutiei.

 

Contactat de Ziare.com, presedintele comisiei speciale, deputatul PSD Florin Iordache, a declarat ca Alistar a venit la sedinta in calitate de membru al CSM, la invitatia sa, invitatie adresata tuturor membrilor Consiliului.

 

"Punctul de vedere al CSM a fost prezentat de cele doua doamne judecatoare, care de la inceput au venit si au prezentat punctul oficial al CSM (intai doamna Uzlau si apoi doamna Ceausescu, pentru ca s-au rotit). Iar domnul Alistar a participat in calitate de membru al CSM, dar, repet, nu a prezentat un punct de vedere al CSM. Noi am invitat la lucrari toti membrii CSM, de la presedinta, vicepresedinti, toti cei 19 cati sunt. Noi am invitat toti membrii CSM! Daca o parte au dorit sa participe si o parte nu au dorit sa participe, repet, punctul oficial al CSM nu a fost prezentat de dl Alistar, ci de cele doua doamne judecator", a declarat Florin Iordache.

 

În aceste condiții apare întrebarea firească: dacă nu reprezintă punctul de vedere al CSM, atunci în numele cui face Alistar propuneri?

 

Mai mult, presedintele Comisiei a sustinut ca oricare dintre membrii CSM poate participa de acum inainte la dezbaterile pe Legile Justitiei.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22