Acord între Londra și Bruxelles legat de factura Brexit-ului: 45-55 miliarde de euro

E.b. | 29.11.2017

Negociatorii britanici și europeni au ajuns la un acord asupra reglementării financiare a Brexit-ului, o sumă cuprinsă între 45 de miliarde și 55 de miliarde de euro.

Pe aceeași temă

 

Informația a apărut  în cotidianul britanic The Telegraph, scrie AFP, preluată de Agerpres.

 

Două surse au confirmat jurnalului că părțile au căzut de acord la sfârșitul săptămânii trecute în privința acestei chestiuni, unul din principalele obstacole în calea negocierilor legate de ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

 

Potrivit The Telegraph, suma totală "va fi cuprinsă între 45 de miliarde și 55 miliarde de euro", în funcție de calculul realizat de fiecare tabără după "o metodologie pregătită în comun".

 

Până acum, oferta financiară a guvernului britanic s-a situat în jurul a 20 de miliarde de euro, o propunere respinsă de președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, care a estimat că factura ar fi mai repede între 50 de miliarde și 60 de miliarde de euro.

 

La solicitarea AFP, Comisia Europeană și ministerul britanic pentru Brexit (DExEU) au refuzat să confirme un astfel de acord. "Discuțiile intense dintre Marea Britanie și Comisia Europeană continuă în această săptămână la Bruxelles" unde "încercăm să ajungem la un acord", a explicat DExEU într-un scurt mesaj trimis prin e-mail.

 

Un asemenea acord ar reprezenta un progres foarte important în negocierile dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană demarate în iunie. Celelalte 27 de țări din UE au făcut din reglementarea financiară o condiție prealabilă la deschiderea discuțiilor asupra viitoarei relații dintre UE și Londra.

 

Bruxellesul dorește, de asemenea, "progrese suficiente" în problema drepturilor cetățenilor comunitari în Marea Britanie după Brexit și a consecințelor divorțului asupra frontierei dintre Irlanda și provincia britanică Irlanda de Nord.

 

Cei 27 vor face cunoscut, în cursul unui summit prevăzut pentru 14 și 15 decembrie la Bruxelles, dacă acceptă să deschidă această a doua fază a negocierilor pe care Marea Britanie este dornică să le poată începe. 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22