Organizații civice către Klemm: scrisoarea lui Dragnea și Tăriceanu nu reprezintă Parlamentul

Dora Vulcan | 29.11.2017

Câteva zeci de organizații civice i-au adresat miercuri o scrisoare ambasadorului SUA la București, Hans Klemm, în care îi semnalează că scrisoarea adresată marți Departamentului de Stat al SUA nu reprezintă Parlamentul României.

Pe aceeași temă

Scrisoarea integrală a grupului de organizații civice

 

 Ambasadei Statelor Unite ale Americii la București

Excelenței sale, domnul Ambasador Hans Klemm

 

 

Domnule Ambasador,

 

Pe 28 noiembrie 2017, Călin Popescu-Tăriceanu, Președintele Senatului României, și Liviu Dragnea, Președintele Camerei Deputaților, au adresat un mesaj Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii (https://goo.gl/q5QqGm), ca răspuns la poziția exprimată de Departamentul de Stat în legătură cu proiectul de modificare a legilor justiției, aflat în dezbatere în Parlamentul României.

 

Organizațiile neguvernamentale și grupurile civice semnatare atrag atenția că scrisoarea semnată de cei doi nu reprezintă poziția Parlamentului României, în ciuda afirmațiilor din scrisoare. Poporul român este deținătorul suveranității naționale, iar suveranitatea se exprimă prin organele sale reprezentative sau prin alte modalități (referendum). Cu toate acestea, plenul Parlamentului României nu a fost consultat și nici nu a existat un vot în legătură cu conținutul scrisorii. Scrisoarea este un demers personal al președinților celor două camere ale Parlamentului, prin care aceștia își exprimă opinia critică în legătură cu lupta anticorupție din România, încălcând în același timp art. 2 alin. 2 din Constituția României care prevede că „Niciun grup și nicio persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu”. 

 

Reamintim că domnul Liviu Dragnea, Președintele Camerei Deputaților, este condamnat penal la 2 ani de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de folosire a influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite (în legătură cu fapte de fraudă electorală) și este inculpat în alte două dosare de corupție pentru instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, instigare la fals intelectual, respectiv constituire de grup infracțional organizat, folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene și abuz în serviciu cu obținere de foloase pentru sine sau pentru altul. De asemenea, domnul Călin Popescu Tăriceanu, Președintele Senatului, este inculpat într-un dosar de corupție pentru mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului.

 

Considerăm că, prin scrisoarea amintită, cei doi politicieni au folosit instituția Parlamentului pentru a-și exprima propriile opinii și interese, fără a consulta plenul Parlamentului și fără a ține seama de interesele și dorința noastră de a trăi într-o țară democratică în care legea este egală pentru toți. Românii au demonstrat pe tot parcursul anului 2017 că își doresc o țară democratică în care justiția să fie independentă și liberă să lupte împotriva corupției. Anul acesta, în februarie, 600.000 de oameni au ieșit spontan în stradă pentru a apăra principiile statului de drept, într-o mișcare civică fără precedent de la Revoluția din 1989. Iar protestele de apărare a justiției și de respingere a modificărilor propuse de coaliția de guvernare au cea mai largă susținere atât în rândul societății civile, cât și al magistraților (peste 65% dintre magistrații români au semnat un memorandum împotriva modificărilor), partidelor de opoziție și unor mari confederații sindicale. Aceste voci puternice nu sunt reprezentate de poziția domnilor Dragnea și Tăriceanu.

 

Subliniem că România este un membru loial al NATO și un partener de încredere al SUA, iar problemele și interesele penale ale unor lideri politici, cu tendințe autoritariste, nu au cum să fie tolerate într-un club select al libertății, statului de drept și democrației, așa cum sunt NATO sau Uniunea Europeană. În acest sens, vă mulțumim pentru poziția clar exprimată în sprijinul luptei anticorupție și statului de drept.

 

Noi, ca cetățeni onești ai României, vă rugăm să luați act de și să transmiteți Departamentului de Stat al SUA poziția noastră, exprimată prin această scrisoare. Mesajul celor doi politicieni nu reprezintă poziția Parlamentului României sau a poporului român, ci exprimă exclusiv interese personale ale câtorva politicieni trimiși în judecată pentru corupție, deci direct interesați să modifice legile justiției după propriile nevoi.

 

Semnatari:

Aradul Civic (membră a rețelei naționale de grupuri civice Contract România)

#ActivAG

Acțiunea Civică Galați (membră a rețelei naționale de grupuri civice Contract România)

Alba Iulia #rezistă

Asociația Civică ProFest

Asociația culturală Noul Horizont din Valencia

CIVICA Iași (membră a rețelei naționale de grupuri civice Contract România)

Civism Mureș

Corupția Ucide

#Cuzavreadreptate

Dăruiește Viață

Diaspora Franța

Evoluție în Instituție (membră a rețelei naționale de grupuri civice Contract România)

Grupul Civic Pro Democrație Londra

Grupul Civic #insist

Grupul Evident - Deva

Inițiativa Craiova (membră a rețelei naționale de grupuri civice Contract România)

Inițiativa România (membră a rețelei naționale de grupuri civice Contract România)

Inițiativa Timișoara (federație a 10 ONG-uri - membră a rețelei naționale de grupuri civice Contract România)

Institutul Pentru Politici Publice (membră a rețelei naționale de grupuri civice Contract România)

Oradea Civică (membră a rețelei naționale de grupuri civice Contract România)

Pro Civic Baia Mare

Rădăuțiul Civic (grup de inițiativă membru al rețelei de grupuri civice Contract România)

#Rezist Alba-Iulia

#Rezist Birmingham WMW

#Rezist Constanța

#Rezist Lyon

#Rezist Milano (membră a rețelei naționale de grupuri civice Contract România)

#Rezist München

#Rezist Zurich (membră a rețelei naționale de grupuri civice Contract România)

Rezistăm și la Paris

#REZISTENȚA

Rezistența din Valencia

Ștafeta Steagului Uniunii Europene (membră a rețelei de grupuri civice Contract România)

Timișoara Civică

Tulcea #rezistă

Umbrela Anticorupție Cluj

Valea Jiului Society (membră a rețelei naționale de grupuri civice Contract România)

VedemJust (membră a rețelei naționale de grupuri civice Contract România)

 

 

Dragnea și Tăriceanu au răspuns marți Departamentului de Stat al SUA în numele Parlamentului României: Declarația SUA nu pare rezultatul unei analize echilibrate

 

 Dragnea si Tariceanu au reactionat intr-un comunicat comun fata de comunicatul Departamentului de Stat al SUA, care indemna Parlamentul sa renunte la modificarea legilor justitiei, care "afecteaza lupta anticoruptie si independenta judiciara". 

 

Dragnea si Tariceanu incep prin a spune ca au luat act cu ”neplacuta surprindere” de pozitia Departamentului de Stat, care nu ” pare să fie rezultatul unei analize echilibrate, obiective și cuprinzătoare a faptelor, făcând mai degrabă ecou unor opinii vehiculate în spațiul public românesc”.

 

Cei doi sefi ai parlamentului fac un rechizitoriu bazindu-se exact pe informatiile si speculatiile vehiculate in spatiul public ale unor presupuse incalcari ale drepturilor omului, in special la televiziunile aflate in siajul Coalitiei PSD-ALDE..Ei spun ca astfel de lucruri ar fi de neimaginat in Statele Unite, acesta fiind motivul pentru care se ”reformeaza” legile justitiei.

 

  • un procuror și-ar permite să prezinte în fața instanței de judecată interceptări măsluite sau să șantajeze judecătorul că îi va face dosar penal dacă nu ia o decizie în favoarea sa,
  • protocoale de colaborare între serviciile de intelligence și magistrați,
  • reprezentanții serviciilor secrete să își extindă câmpul tactic până în sala de judecată și să ofere opinii juridice magistraților,
  • un funcționar public de rang înalt să refuze a se prezenta în fața unei comisii parlamentare de anchetă, încălcând astfel decizii clare ale Curții Constituționale,
  • un magistrat care încalcă flagrant drepturile fundamentale ale omului nu are niciun fel de răspundere în fața legii.

 

 Comunicatul este prezentat ca emis de "presedintii celor doua Camere ale Parlamentului Romaniei", dar in corpul comunicatului este folosita permanent formula "Parlamentul Romaniei".

 

Dragnea si Tariceanu arata in comunicatul comun ca "dezbaterile, deciziile și voturile din Parlament se desfășoară în numele suveranității poporului și nu pot face obiectul niciunei forme de presiune".

 

Cei doi demnitari romani sustin ca motivul modificarii legilor justitiei sunt aceste abuzuri.

 

"Toate aceste numeroase abuzuri care au avut loc în România reprezintă motivul principal pentru inițierea dezbaterilor privind reforma justiției. Fiecare amendament adoptat în cadrul Comisiei speciale are scopul de a îndrepta abuzurile și vulnerabilitățile, precis documentate, din sistemul actual de justiție", mai arata Dragnea si Tariceanu.

 

 

 

 

Comunicatul lui Dragnea și Tăriceanu în numele Parlamentului României

 

 

Comunicatul integral de presa al președinților celor două Camere ale Parlamentului României

 

Parlamentul României a luat act cu neplăcută surprindere de comunicatul emis în data de 27 noiembrie 2017 de către Departamentul de Stat din Statele Unite ale Americii referitor la dezbaterea privind reforma Justiției.

 

Dorim să subliniem că, în orice discuție cu partenerii noștri trebuie să plecăm de la un principiu constituțional fundamental, același în SUA și în România, potrivit căruia dezbaterile, deciziile și voturile din Parlament se desfășoară în numele suveranității poporului și nu pot face obiectul niciunei forme de presiune.

 

Statele Unite ale Americii trebuie să aibă încredere în Parlamentul României care urmărește să consolideze independența sistemului judiciar și eliminarea influențelor politice în funcționarea justiției.

 

Statele Unite ale Americii trebuie să aibă încredere în Parlamentul României care dezbate în aceste zile legile de reformă ale justiției, pentru că este același Parlament care:

•    a adoptat Declarația privind aniversarea a două decenii de Parteneriat Strategic România – SUA;

•    a aprobat alocarea a 2% din PIB pentru cheltuielile de apărare;

•    a decis participarea forțelor armate ale României în teatrele de operațiuni din Afganistan și Irak, precum și în cadrul cooperării în coaliția anti-ISIS/DAESH, alături de SUA și alți aliați;

•    a adoptat legile privind achiziționarea sistemului de apărare antirachetă Patriot

 

Exprimăm speranța că declarația Departamentului de Stat al SUA a fost făcută cu bună credință, dar nu putem să nu remarcăm că ea nu pare să fie rezultatul unei analize echilibrate, obiective și cuprinzătoare a faptelor, făcând mai degrabă ecou unor opinii vehiculate în spațiul public românesc.

 

Natura și forma Declarației Departamentului de Stat al SUA sunt de neînțeles în contextul în care este greu de imaginat că în Statele Unite ar fi putut avea loc încălcările drepturilor și libertăților cetățenești la care asistăm frecvent în România. Este greu de crezut că în SUA un procuror și-ar permite să prezinte în fața instanței de judecată interceptări măsluite sau să șantajeze judecătorul că îi va face dosar penal dacă nu ia o decizie în favoarea sa. Este greu de crezut că într-o democrație consolidată, cum e cea a SUA, există protocoale de colaborare între serviciile de intelligence și magistrați. E probabil de neconceput în sistemul de justiție american ca reprezentanții serviciilor secrete să își extindă câmpul tactic până în sala de judecată și să ofere opinii juridice magistraților, după care să urmărească dacă aceștia iau decizii în acord cu soluțiile sugerate. Este, de asemenea, de neimaginat în SUA ca un funcționar public de rang înalt să refuze a se prezenta în fața unei comisii parlamentare de anchetă, încălcând astfel decizii clare ale Curții Constituționale. Nu în ultimul rând, este greu de crezut că în SUA un magistrat care încalcă flagrant drepturile fundamentale ale omului nu are niciun fel de răspundere în fața legii.

 

Toate aceste numeroase abuzuri care au avut loc în România reprezintă motivul principal pentru inițierea dezbaterilor privind reforma justiției. Fiecare amendament adoptat în cadrul Comisiei speciale are scopul de a îndrepta abuzurile și vulnerabilitățile, precis documentate, din sistemul actual de justiție.

 

Parlamentul României ar fi bucuros să pună la dispoziție Departamentului de Stat al SUA întreaga documentație referitoare la principiile care au stat la baza elaborării propunerilor actuale de reformă a sistemului judiciar, principii larg susținute de asociațiile profesionale ale magistraților din România care au luat parte activ la dezbaterile ce se desfășoară în această perioadă.

 

 

Departamentul de Stat al SUA a transmis luni seară un comunicat prin care îşi exprimă îngrijorarea faţă de faptul că Parlamentul României ia în calcul o legislaţie care ar putea submina lupta anticorupţie şi ar putea afecta independenţa sistemului judiciar şi cere Parlamentului să respingă propunerile care slăbesc statul de drept.

 

"Statele Unite remarcă cu îngrijorare că Parlamentul României discută o legislaţie care ar putea submina lupta anticorupţie şi ar putea slăbi independenţa sistemului judiciar din România", se arată într-o declaraţie de presă intitulată "România - propuneri care afectează independenţa sistemului judiciar", aparţinând lui Heather Nauert, purtător de cuvânt al Departamentului de Stat.

 

Declaraţia consemnează că "legislaţia, care a fost propusă iniţial de Ministerul Justiţiei, ameninţă progresele pe care România le-a făcut în ultimii ani pentru a construi instituţii judiciare puternice, protejate de interferenţa politică".

 

"Cerem Parlamentului României să respingă propunerile care slăbesc statul de drept şi pun în pericol lupta împotriva corupţiei", se arată în finalul declaraţiei.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22