România, condamnată la CEDO pentru că a refuzat eliberarea unui deținut cu cancer terminal

Dora Vulcan | 29.11.2017

Curtea Europeana a Drepturilor Omului a condamnat statul roman sa plateasca despagubiri de 9.000 de euro fiului unui barbat caruia i s-a refuzat eliberarea pe motive de sanatate, desi era bolnav de cancer in stadiu terminal.

Pe aceeași temă

 

 

 Exigenţa inexplicabilă a unor magistraţi de la Curtea de Apel Bacău care a grăbit moartea unui deţinut din Penitenciarul Bacău, bolnav de cancer, a fost sancţionată de CEDO. În hotărârea dată în cauza Dorneanu, CEDO a stabilit că “refuzul Curţii de Apel Bacău de a dispune întreruperea executării pedepsei pentru o persoană ce suferea de cancer în fază terminală reprezintă un tratament inuman”.

 

Decizia CEDO vine după trei ani de la decesul unui deținut bolnav de cancer, în stare terminală, deținut într-un salon al unui spital din Bacău, legat cu cătușele de pat. Deținutul Florin Dorneanu a fost condamnat în februarie 2013, pentru evaziune fiscală. La momentul încarcerării sale, 4 martie 2013, Dorneanu era deja bolnav de cancer cu metastaze. Dorneanu a făcut cerere de întrerupere a executării pedepsei, cererea fiind admisă de Tribunalul Bacău.Ulterior, magistrații de la Curtea de Apel Bacău au decis să admită contestația procurorilor, stabilind că Florin Dorneanu trebuie să rămână încarcerat.

 

După ce a fost închis, Dorneanu nu a mai beneficiat de tratamentul adecvat, de chimioterapie. Cu toate că expertiza medicală. dispusă de judecătorul de la Tribunalul Bacău. arată că supraviețuirea lui Dorneanu depinde de calitatea îngrijirilor, cu toate astea, deciziile judecătorești au întârziat foarte mult.

 

Tribunalul Bacău s-a pronunțat în data de 25 iunie 2013, în timp ce Curtea de Apel Bacău s-a pronunțat după alte patru zile. Dorneanu a murit în ajunul Crăciunului, mai exact în data de 24 decembrie 2013.

 

CEDO: tratament inuman

 

În perioada de aproape un an, cât a stat în spatele gratiilor, Florin Dorneanu a fost transferat de 27 de ori între penitenciare și de șapte ori a fost internat, la șapte spitale penitenciare, toate aflate la distanțe mari.

 

După ce a judecat cazul, CEDO a constatată că boala lui Florin Dorneanu a avansat ajungând la un prag în care nu mai putea fi tratată.

 

”Autorităţile naţionale având obligaţia de a a se apleca şi asupra unor considerente umanitare. Curtea consideră că, având în vedere boala reclamantului şi faptele pe care le-a comis, riscul de recidivă era minim. Curtea a constatat şi faptul că judecătorii nu au fost foarte interesaţi de modalităţile concrete în care reclamantului i se administrează tratamentul medical. Curtea consideră că instanţa naţională s-a aplecat mai mult asupra considerentelor de procedură decât asupra celor umanitare şi l-au împiedicat pe dl. Dorneanu să îşi trăiască ultimele zile în demnitate”.

 

Judecătorii de la CEDO au mai stabilit că boala lui Dorneanu l-ar fi împiedicat pe acesta să comită alte infracțiuni.

 

 

Dorneanu a fost inculpat în procesul ”Banca Transilvania”

 

 Florin Liviu Dorneanu (48 de ani) a fost unul dintre inculpaţii cercetaţi în celebrul dosar “Banca Transilvania”, proces care a durat mai bine de zece ani.

 

În februarie 2013, prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Dorneanu a fost condamnat, pentru înşelăciune, la o pedeapsă de 3 ani şi 4 luni închisoare cu executare.

 

Din perioada în care se judeca recursul, la sfârşitul anului 2012, Florin Liviu Dorneanu se afla sub tratament şi investigaţii medicale, fiind internat în mai multe spitale din cauza bolilor grave de suferea.

 

Chiar înainte de a fi arestat – pe 4 martie 2013, Dorneanu a stat internat în Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, Secţia Oncologie.

 

Dat fiind starea gravă în care se afla, avocatul său a cerut în instanţă întreruperea executării pedepsei pentru 3-6 luni, atrăgând atenţia că deţinutul nu poate continua tratamentul în arest şi că nu va supravieţui.

 

Printr-o expertiză medicală s-a stabilit că supravieţuirea lui Dorneanu depinde de calitatea supravegherii sale medicale, iar Tribunalul Bacău a dispus la 25 iunie 2013 întreruperea executării pedepsei pentru o perioadă de 3 luni şi punerea de îndată în libertate a lui Dorneanu.

 

A murit la patru luni după ce a fost reîncarcerat

 

Expertiza medicală a INML nu a fost, însă, luată în calcul şi de magistraţii de la Curtea de Apel Bacău care, la sfârşitul lunii august 2013, au admis recursul DNA, au anulat hotărârea Tribunalului şi au respins ca nefondată cererea de întrerupere a executării pedepsei.

 

Doi din cei trei magistraţi de la Curtea de Apel au mers pe mâna DNA, care a fost de părere că tratamentul recomandat se poate realiza şi în detenţie, prin internare în clinici ale Ministerului Sănătăţii, cu paza asigurată de ANP.

 

Curtea de Apel a dispus rearestarea lui Dorneanu şi trimiterea în Penitenciarul Bacău. Mai puţin de patru luni a rezistat deţinutul în arest. Dorneanu a murit pe 24 decembrie 2013 în Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău.

 

 

CEDO: “pe măsură ce maladia a avansat, dl. Dorneanu nu putea rămâne în mediul carceral”

 

CEDO a constatat că “între data încarcerării şi data decesului, dl. Dorneanu a făcut obiectul a 27 de transferuri de la un penitenciar la altul şi a 7 transferuri în spitale penitenciar, toate aflate la distanţe mari unele faţă de altele. Transferurile au durat câteva zile în care dl. Dorneanu nu a primit niciun fel de îngrijire medicală”.

 

De asemenea, CEDO “a constatat că, pe măsură ce maladia a avansat, dl. Dorneanu nu putea rămâne în mediul carceral, autorităţile naţionale având obligaţia de a se apleca şi asupra unor considerente umanitare.

 

Curtea consideră că, având în vedere boala reclamantului şi faptele pe care le-a comis, riscul de recidivă era minim. Curtea a constatat şi faptul că judecătorii nu au fost foarte interesaţi de modalităţile concrete în care reclamantului i se administrează tratamentul medical”. Nu în ultimul rând, CEDO consideră că instanţa s-a aplecat mai mult asupra considerentelor de procedură decât asupra celor umanitare şi l-au împiedicat pe Dorneanu să îşi trăiască ultimele zile în demnitate, nu legat cu cătuşele de un pat de spital.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22