Parada militară de Ziua Naţională: Iohannis, alături de foştii preşedinţi şi premierul Tudose

E.b. | 01.12.2017

De la ora 11.00, pe sub Arcul de Triumf vor defila peste 3.500 de militari, 350 de maşini de luptă, 300 de militari străini din 15 ţări aliate şi partenere. Dacă vremea va permite, de la sol se vor ridica 50 de elicoptere și avioane şi, pentru prima dată, celebrele F-18 ale Forţelor Aeriene Canadiene.

Pe aceeași temă

 

UPDATE Parada militară de Ziua Naţională de la Arcul de Triumf s-a încheiat, iar la final, preşedintele Klaus Iohannis a dat mâna cu persoane din public.

 

La finalul ceremoniei, Klaus Iohannis a schimbat câteva cuvinte cu premierul Mihai Tudose şi cu ministrul Apărării, Mihai Fifor, apoi s-a urcat în maşină. Însă imediat a coborât şi s-a îndreptat spre zona publicului, dând mâna cu o parte dintre persoanele care au asistat la paradă

 

 La tribuna oficială se află preşedintele Klaus Iohannis, alături de mai mulţi oficiali, inclusiv lideri PSD. Printre oficialii care asistă la paradă se numără foștii președinți Traian Băsescu și Emil Constantinescu, premierul Mihai Tudose, vicepremierii Marcel Ciolacu şi Paul Stănescu, ministrul Apărării, Mihai Fifor, ministrul de Interne, Carmen Dan, ministrul Turismului, Mircea Dobre, procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, procurorul general Augustin Lazăr, președintele CCR, Valer Dorneanu, Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat la București, lideri de partide, reprezentanți ai Armatei, veterani.

 

Preşedintele Liviu Dragnea absentează de la parada de la Arcul de Triumf, nefiind prezent nici măcar în public, aşa cum s-a întâmplat anul trecut. Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, se află în sediul partidului, chiar lângă Arcul de Triumf.

 

 

 

 

UPDATE: Parada militară de Ziua Națională a României a început vineri la București, aproximativ 3.500 de militari români și străini urmând să defileze pe sub Arcul de Triumf.

 

Mii de oameni participă, la Arcul de Triumf, la parada militară de Ziua Naţională, care a început la ora 11.00. Oameni în vârstă şi mai ales părinţi cu copii, unii îmbrăcaţi în costume populare şi şube, toţi au drapele mari, steguleţe din hârtie şi chiar steaguri UE

 

Startul manifestărilor a fost dat cu trecerea în revistă a Gărzii de Onoare de către președintele Klaus Iohannis, după care a fost intonat Imnul Național de către Muzicile reunite ale Ministerului Apărării Naționale, corul Bazei Sprijin Logistic Muntenia, corul studenților Academiei Tehnice Militare și solistul Alexandru Ștefan Constantin, de la Ansamblul Artistic al Armatei.

 

Au fost trase și salve de tun.

 

Iohannis a depus o coroană de flori la Arcul de Triumf.

 

Printre oficialii care asistă la paradă se numără foștii președinți Traian Băsescu și Emil Constantinescu, premierul Mihai Tudose, ministrul Apărării, Mihai Fifor, ministrul de Interne, Carmen Dan, procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, procurorul general Augustin Lazăr, președintele CCR, Valer Dorneanu, Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat la București, lideri de partide, reprezentanți ai Armatei, veterani

 

 

Lipsesc șeful PSD, Liviu Dragnea, liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, dar și primarul Capitalei, Gabriela Firea. Nici fostul președinte Ion Iliescu nu pare să fie în tribuna oficială

.

De la ora 11.00, pe sub Arcul de Triumf vor defila peste 3.500 de militari, 350 de maşini de luptă, 300 de militari străini din 15 ţări aliate şi partenere. Dacă vremea va permite, de la sol se vor ridica 50 de elicoptere și avioane şi, pentru prima dată, celebrele F-18 ale Forţelor Aeriene Canadiene. 

 


Blocurile de paradă vor fi organizate pe detaşamente, cu trupe şi tehnică ale Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne şi ale Serviciului Român de Informaţii. La ceremonie participă și Asociaţia Tradiţia Militară, membră a  Uniunii Europene a Asociaţiilor Istorico-Militare, arată stiri.tvr.

 

După ce preşedintele Iohannis depune o coroană de flori, începe defilarea, transmite News.ro.

 

Comandantul paradei este generalul-locotenent Adrian Tonea, locţiitorul şefului Statului Major al Apărării. În urmă cu 100 de ani, bunicul său își făcea datoria pe câmpurile de luptă ale Primului Război Mondial. Tatăl său a luat parte la Al Doilea Război Mondial.

 

Efectivele Ministerului Apărării Naționale vor purta noua ținută combat, care a intrat în dotare anul acesta.

 

Blocul muzicii de paradă care va asigura fondul sonor al defilării este constituit din Orchestra Reprezentativă a Ministerului Apărării Naţionale, Muzica Militară a Brigăzii 30 Gardă Mihai Viteazul şi Muzica Militară a Brigăzii I Mecanizată Argedava.

 

Bateria "Salve" a Brigăzii 30 Gardă "Mihai Viteazul" va executa 21 de salve de tun în semn de salut pe timpul intonării Imnului Naţional al României.

 

 

 

 

Preşedintele Klaus Iohannis le urează românilor "La mulţi ani" de Ziua Naţională, într-un mesaj video transmis pe Facebook, el spunând că 1 Decembrie 1918 reprezintă idealul nostru ca naţiune de a fi liberi şi uniţi "într-o Românie prosperă condusă de politicieni responsabili şi integri".

 

"Dragi români, astăzi este ziua noastră naţională, zi în care cu toţii, oriunde ne-am afla, ne sărbătorim patria. În 1918, românii au trăit emoţia reîntregirii. De atunci, 1 Decembrie reprezintă idealul nostru ca naţiune de a fi liberi şi uniţi într-o Românie prosperă condusă de politicieni responsabili şi integri", transmite şeful statului, de Ziua Naţională a României.

 

Preşedintele Klaus Iohannis mai spune, într-un mesaj video postat vineri dimineaţă pe Facebook, că acum, în prag de Centenar, este un bun prilej să reflectăm la cum vrem să arate ţara noastră. 

 

"Numai împreună, implicaţi şi determinaţi, vom reuşi să construim o Românie puternică şi respectată în Europa şi în lume. La mulţi ani, dragi români, La mulţi ani România", îşi încheie Iohannis mesajul transmis de Ziua Naţională a României.

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22