Dezbinarea PSD de Ziua Națională: Liderul Dragnea și premierul Tudose, în tabere diferite

E.b. | 02.12.2017

De Ziua Națională, PSD a marcată o altă zi a dezbinării dintre Liviu Dragnea, preşedintele PSD, şi premierul Mihai Tudose. În timp ce liderul partidului n-a fost prezent la parada oficială, premierul s-a întreţinut amical cu preşedintele Iohannis, pe care Dragnea îl consideră parte a “statului paralel“.

Pe aceeași temă

 

Premierul Mihai Tudose a stat alături de preşedintele Klaus Iohannis la parada oficială de 1 Decembrie, desfăşurată la Arcul de Triumf, în pofida faptului că partidul din care face parte a votat o rezoluţie prin care şeful statului este considerat membru al statului paralel. Așadar, un adversar.

 

La final, cei doi au avut chiar un schimb cordial de replici. În acest timp, Liviu Dragnea, președintel PSD nu era pe nicăieri, scrie Adevărul.

 

Liviu Dragnea, liderul PSD şi preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, au boicotat parada militară de 1 Decembrie, ca semn de protest faţă de acţiunile „locatarului de la Cotroceni“, aşa cum îl numeşte Tăriceanu pe şeful statului.

 

 

În timpul paradei militare de la arcul de Triumf, Călin Popescu Tăriceanu a fost prezent la sediul ALDE, situat chiar lângă Arcul de Triumf, însă n-a ieşit în mulţime în ciuda mobilizării de partidPSD şi ALDE au adus, cu autocarele, câteva mii de oameni din teritoriu pentru parada de 1 Decembrie, care au umplut, cu mic cu mare, spaţiul din faţa sediului ALDE.

 

La sfârşit, partidul lui Călin Popescu Tăriceanu a oferit, în curte, vin fiert şi şorici, fără ca liderul ALDE să coboare printre oamenii de rând. Dacă Tăriceanu a putut fi măcar localizat la sediul de partid, despre Liviu Drganea nu s-a ştiut absolut nimic în primele ore ale zilei. La puțin timp după terminarea paradei de la Arcul de Triumf, în curtea sediului ALDE au fost întinse mese cu produse tradiționale: sarmale, șorici, șuncă, cârnați, ceapă roșie, brânză și mămăligă, dar și vin și țuică fiartă.

 

Atmosfera a fost întreținută de Ansamblul Siretul și cântăreața Laura Haidău, cu dansuri și cântece populare, în care s-au antrenat și simpatizanții partidului.

 

De organizare s-a ocupat președintele filialei Botoșani a partidului, Liliana Mincă, cea care a stat câteva minute de vorbă cu jurnaliștii, între două hore.

„Astăzi trăim românește, alături de ansamblul Siretul și de prietena mea, moldoveanca mea Laura Haidău. Am foarte mulți oameni de cultură pe care îi iubesc. Noi astăzi sărbătorim românește cu membrii de partid. Mulțumesc tuturor celor care astăzi s-au deplasat la sediul central al ALDE să sărbătorească românește. Nu aș vrea să politizăm această sărbătoare. Nu vrem să transformați o sărbătoare a sufletului nostru într-un discurs politic. Sub nicio formă. Am dansat, ne-am bucurat. Toți cei din stradă care au participat la paradă au fost musafirii noștri. Nu contează că nu erau membrii ALDE”, a declarat Liliana Mincă, conform Digi24.

 

 

Dragnea și Tăriceanu, departe de Iohannis

 

O ceremonie militară și religioasă, cu depuneri de coroane a avut loc, vineri dimineața, la Mormântul Ostașului Necunoscut din Parcul Carol I, pentru a marca Ziua Națională, la eveniment fiind prezenți președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, și ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București, Hans Klemm.

 

Pionul Liviu Pleşoianu

 

Apoi, nu întâmplător Dragnea a ales să fie alături de Gabriela Firea, unul dintre oamenii săi încă fideli. „Am vrut să fiu lângă Gabriela Firea pentru că am făcut echipă în 2016 şi vreau să continuăm împreună”, a spus, ulterior, Liviu Dragnea, la România TV.

 

Amitim că premierul Mihai Tudose declarase că decizia primarului Capitalei, Gabriela Firea, de a organiza un târg de Crăciun în Piaţa Victoriei nu este cea mai inspirată, el motivând că, în primul rând, oamenii nu au pe unde să traverseze şi, în plus, este o decizie care se interpretează, dat fiind că acolo au loc proteste.

 

Firea nu i-a răspuns lui Tudose, preferând să îşi canalizeze "gândul şi energia" către cinstirea eroilor şi identitatea naţională, în contextul zilei de 1 Decembrie, dar a vorbit Liviu Pleşoianu. Cel din urma, din tabăra lui Dragnea, i-a cerut „distinsului“ premier MIhai Tudose să demisioneze din fruntea Guvernului, după ce a criticat-o pe Gabriela Firea pentru intenţia de a organiza un târg de Crăciun fix în Piaţa Victoriei, locul tradiţional de protest împotriva PSD, arată  Adevărul.  

 

Dragnea lansează povestea cu suvernitatea

 

 Liviu Dragnea a declarat vineri că "sunt unii care confundă parteneriatele cu slugărnicia" și că România "trebuie să rămână a noastră".

 

"Eu cred că, dacă poți, dacă ai pârghii, dacă cei care votează ți-au dat posibilitatea să poți să faci ceva pentru țară, e bine să faci ceva care să rămână, indiferent de consecințe, de consecințe personale. Am vorbit de suveranitate pentru că mi se pare ceva foarte sfânt. Sunt, din păcate, unii care confundă parteneriatele cu slugărnicia. Este important pentru români, pentru fiecare român, să nu uităm că avem o obligație pentru înaintașii noștri, avem o obligație pentru copiii noștri, ca această țară să fie mândră, să fie dezvoltată, românii să trăiască mai bine și să fim suverani. Să nu uităm, totuși, că România este a noastră și trebuie să rămână a noastră", a spus Dragnea la România TV.

 

In ce-l priveste pe premierul Tudose, el  s-a dus, vineri, la Bran, la o intalnire cu reprezentantii sindicatelor din industria de aparare, conform Agerpres.  

 

Apoi, el a declarase ca nu va onora invitatia lui Iohannis la receptia de la Cotroceni de Ziau Nationala pentru ca are niste probleme de rezolvat la Braila.

 

"Nu pot merge, ca am niste probleme la Braila", a spus Tudose, atunci cand a fost intrebat daca va da curs invitatiei presedintelui Klaus Iohannis.

.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22