„Cauzele succesului comunismului în secolul XX” – conferinţă a lui Thierry Wolton la TNB

Fara Autor | 04.12.2017

Pe aceeași temă

Marţi, 12 decembrie, ora 16.30, la Teatrul Naţional Bucureşti, Sala Media, are loc conferinţa cu tema Cauzele succesului comunismului în secolul XX, susţinută de Thierry Wolton. Evenimentul este organizat de Fundaţia Academia Civică - Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei în parteneriat cu Fundaţia Hanns Seidel. Conferinţa va fi în limba franceză (se va asigura traducere simultană).

 

Jurnalist la Libération (1975-1979) şi Le Point (1982-1987), Thierrry Wolton a devenit pe parcurs unul dintre acei ziarişti care, în timp, s-au adăugat istoricilor şi eseiştilor francezi preocupaţi de problema comunismului şi a metodelor sale de subversiune. Wolton s-a remarcat prin lucrările sale de referinţă privind influenţa sovietică în Occident, fiind autorul a peste 20 de lucrări consacrate relaţiilor internaţionale, istoriei ţărilor comuniste şi politicii franceze.

 

La începutul anilor ’90 a avut acces la documente din arhivele PCUS de la Moscova. Pe baza acestei documentări a publicat în 1993 cartea Le Grand Recrutement (Marea recrutare). În 1999 îi apare volumul Rouge-brun. Le mal du siècle (Roşu-brun, răul secolului), o analiză comparată a celor două totalitarisme ale secolului XX, volum publicat în 2001 în limba română de Fundaţia Academia Civică, în versiunea Micaelei Slăvescu, editor Romulus Rusan, cu o prefaţă de Stéphane Courtois. În 2005 a publicat cartea Quatrième guerre mondiale, iar trei ani mai târziu Le KGB au pouvoir, le système Poutine (versiunea română KGB-ul la putere, sistemul Putin, Humanitas, 2008). În 2010 a încredinţat spre publicare Fundaţiei Academia Civică – editor Romulus Rusan – volumul De Gaulle şi Moscova (traducere: Denisa Oprea), un studiu despre încercările preşedintelui istoric al Franţei de a realiza o lume fără hegemonii. Alte lucrări : Le KGB en France, 1986 (versiunea română KGB-ul în Franţa, Humanitas, 1992), Les Visiteures de l'ombre, 1990, La France sous influence, 1997, L'Histoire interdite, 1990.

 

În 2015, la editura Grasset au apărut primele două volume (Călăii, Victimele) din O istorie mondială a comunismului, o remarcabilă radiografie a sistemului comunist, rezultatul a peste 10 ani de cercetare. Cel de-al treilea volum (Complicii) al trilogiei a fost publicat în octombrie 2017.

În noiembrie 2017 Wolton a primit Premiul „Jan Michalski“ pentru O istorie mondială a comunismului.

 

Thierry Wolton este un vechi prieten al Memorialului Sighet, acceptând să facă parte din Consiliul Ştiinţific al Centrului Internaţional de Studii asupra Comunismului al Memorialului şi fiind în mai multe rânduri conferenţiar la Şcoala de Vară de la Sighet.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22