Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


THOMAS CAROTHERS : Iliberalismul subminează instituțiile politice în numele proiectului politic național
Interviu realizat de Octavian Manea
2017-12-05
Interviu
0

Interviu cu THOMAS CAROTHERS, vicepreședinte la Carnegie Endowment for International Peace (Washington, D.C.), unde coordonează programul centrat pe democraţie și stat de drept

 

 

Ce înțelegem prin democrația iliberală? Este o tendință tot mai populară în Europa Centrală.

Este o combinație de trăsături care tinde să se asocieze modelului iliberal. Prima trăsătură este fie un lider politic puternic sau un partid, care poate să genereze o narațiune puternică, de obicei naționalistă, despre consolidarea rezistenței țării la atacurile din afară. Se pune accent pe puterea națională, pe unitatea națională, pe rezistența în fața străinilor. Astfel de mesaje reprezintă semințele iliberalismului. Unitatea națională presupune faptul că opoziția este neloială. Vorbim de un veritabil proiect național căruia, dacă i te opui, înseamnă că, de fapt, ești împotriva națiunii. Un regim iliberal tinde să delegitimize opoziția politică. În al doilea rând, tinde să delegitimeze presiunile internaționale legate de norme, principii și valori. Dacă Uniunea Europeană ne critică, atunci este împotriva națiunii noastre. Se proiectează o narațiune despre puterea națională care se bucură de o mare popularitate. De obicei, este o narațiune politică înrădăcinată în factori socio-culturali, dar și în valori socio-politice. Se vorbește despre națiune ca o entitate culturală care devine un deziderat mai înalt decât orice sistem politic. Ideea de națiune ca identitate culturală este plasată deasupra principiilor politice, o poziționare care le permite iliberalilor să submineze instituțiile politice în numele proiectului politic național. Așa se acreditează ideea că sistemul judiciar nu este unul credincios proiectului național, că devine neloial. Unul dintre lucrurile pe care iliberalismul trebuie să le facă este acela de a submina și slăbi pe orizontală toate elementele de checks and balances ale sistemului. Și are nevoie de o justificare pentru asta. Pentru asta este nevoie să ajungi la putere în urma unei victorii electorale, pentru ca ulterior să îți folosești poziția pentru reamenajarea statului. De obicei, sistemul judiciar este prima țintă, pentru că, prin natura sa, are rolul de a limita excesul de putere, apoi partidele de opoziție, apoi spațiul mediatic pe care încearcă să îl controleze. O componentă esențială este ceea ce numim „capitalismul de cumetrie“, cooptarea sectorului de business în acest proiect, neutralizându-i independența și arătând sectorului de business avantajele subordonării, plasând în pozițiile-cheie directori de bănci și de companii loiali politicului. Ce mai rămâne este atacul asupra societății civile – discreditarea ONG-urilor, elaborarea de legi extrem de constrângătoare pentru organizațiile societății civile. Vladimir Putin poate fi pus în această categorie. El nu a fost niciodată foarte democratic, dar a venit la putere prin intermediul unui proces electoral. Însă pentru el a fost mult mai uşor să centralizeze puterea, pentru că instituțiile în Rusia erau foarte slabe.

 

Se molipsește și Polonia de virusul iliberal?

Da, dar toate aceste tendințe au avansat mai repede în Ungaria din câteva motive. Mai întâi, aspectul crucial a fost acela că, în timpul crizei financiare din 2008-2009, Ungaria a suferit enorm, iar delegitimarea liderilor de atunci a fost naturală. Partidul Socialist a fost devastat de criza financiară, devenind țapul ispășitor. A fost foarte ușor pentru Fidesz să arate cu degetul nu doar spre socialiști, dar și spre băncile străine. Contextul economic le-a permis imediat să dicrediteze opoziția și sectorul financiar internațional. Spre deosebire de Ungaria, Polonia stătea foarte bine economic. În Polonia, narațiunea a fost mai puțin economică, accentuând mai mult factorii socio-culturali, valorile creștine, anticosmopolitismul, naționalismul polonez. În același timp, Orbán este un lider mai sofisticat decât Kaczysńki. Este un operator politic foarte perspicace. Într-un fel, Polonia este și mai greu de capturat. Are instituții mai solide. Spre deosebire de celelalte state din Europa Centrală, Ungaria are o narațiune centrată pe renaștere națională în lumina dramelor secolului XX – teritorii pierdute, comunități întregi răspândite în alte state. Se pune mult accent pe ideea trecutului imperial, al unei mari națiuni care a fost trădată, pe umilințele naționale. Toate fac parte din viziunea proiectată de Orbán. Deseori compară Uniunea Sovietică cu Uniunea Europeană, ambele fiind percepute ca forme de opresiune. De asta 1956 are un rol simbolic important – se continuă și astăzi un tip de rezistență care a început atunci. Polonia, dimpotrivă, a fost un mare beneficiar al UE. Este mai greu de promovat un argument anti-UE.

În mod surprinzător, diferența în România ține de faptul că există un anumit echilibru în sistemul politic național. Dimpotrivă, în Ungaria, zona de centru-stânga a fost complet distrusă. Lecția ar fi că, în momentul în care un sistem devine atât de dezechilibrat, este foarte greu să-și recapete echilibrul.

 

Ce explică reconversia la iliberalism a unei regiuni aflate în avangarda democratizării după 1990? În plus, Polonia și Ungaria rămân cele mai mari beneficiare ale europenizării.

Aș puncta două particularități, două trăsături specifice Ungariei și Poloniei. Poate o parte dintre cauze le găsim în natura procesului de tranziție. În 1989, regimul comunist din Ungaria era versiune soft, ceea ce a pregătit terenul pentru o tranziție soft. Partidul comunist nu a făcut cu adevărat tranziția spre social-democrație. Socialiștii se numeau tot socialiști. Iar asta i-a permis lui Orbán, pe fondul crizei economice, să propună narațiunea unei a doua revoluții. El a acreditat ideea că am avut doar o revoluție parțială în 1989 și că este nevoie de o revoluție politică suplimentară. Ceea ce este foarte interesant este că, în anii ’90, am crezut că, în Ungaria, ideea de tranzitie soft, graduală era un beneficiu, fiind vorba de consens și de capacitatea de a ajunge la un compromis. Însă trebuia să realizăm că există o vulnerabilitate inerentă pe care zona de centru-dreapta o putea exploata mai devreme sau mai târziu. Cât privește țara vecină, cred că problema este aceea că, din punct de vedere cultural, Polonia este un fel de Irlandă a Europei Centrale - țara cea mai catolică, cea mai consevatoare din punct de vedere cultural. Iar acest lucru a permis, pe fondul cosmopolitismului venit dinspre Uniunea Europeană, să se contureze la nivelul unui segment semnificativ al societății poloneze o reacție de respingere. Catolicismul polonez este unic în Europa Centrală. Este singura țară care a dat un papă. Biserica Catolică Poloneză este neobișnuită. Nu cred că poți înțelege ascensiunea partidului Dreptate și Justitie fără a înțelege relația cu religiozitatea poloneză.

 

Poate Rusia exploata regresul democrației liberale în spațiul Europei Centrale şi de Est?

Este un proces în beneficiul Rusiei, o tendință favorabilă lui Putin, atât din punct de vedere narativ, cât și al potențialului de fragmentare decizională. Pe de o parte, narațiunea împotriva UE, anticosmopolită îl ajută pe Putin să spună că nu este doar Rusia singura care are îndoieli față de proiectul integrării europene. Dimpotrivă, chiar statele din Centrul Europei sunt dispuse să chestioneze UE. Este un argument care ajută Rusia mai ales în disputa cu Ucraina: statele din Europa Centrală par să opteze pentru un model diferit, Ucraina trebuie să opteze diferit. Mai mult, la nivelul structurilor decizionale europene există guverne care sunt mult mai puțin orientate spre consens. /

 

Interviu realizat de OCTAVIAN MANEA

TAGS :
Mai multe din Interviu
Comentarii
Total 0 comments.
1424
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22