Barna, liderul USR: Guvernul și majoritatea parlamentară, casa de avocatură a lui Dragnea

E.b. | 06.12.2017

Dan Barna, președintele USR, a declarat că protestul parlamentarilor USR în plenul Camerei Deputaților vizează faptul că nu au fost lăsați să susțină amendamentele la modificările statutului magistraților,

Pe aceeași temă

  
 


Barna acuză majoritatea parlamentară că nu face altceva decât să funcționeze ca o casă de avocatură pentru Liviu Dragnea.

 

"Ce s-a întâmplat astăzi în ședința Parlamentului României arată ce se întâmplă într-o țară când o persoană cu probleme penale conduce România. Liviu Dragnea și PSD sacrifică tot, orice principiu parlamentar. S-a ajuns la declarații de modul: nu putem avea dezbateri pe o lege despre funcționarea Justiției și s-a refuzat în mod incredibil dezbaterea sub pretextul că chestiunile de procedură au consumat tot timpul și, vezi Doamne, nu mai putem dezbate. (...) Este un abuz fără precedent pentru că întregul Guvern și întreaga majoritate nu fac altceva decât să funcționeze ca o casă de avocatură pentru Liviu Dragnea", a afirmat Barna, citat de agerpres, după ce deputații Uniunii au protestat la Tribuna Camerei afișând hârtii pe care scria "Hoții".


El a spus că urgența adoptării proiectului de modificare a statutului magistraților nu o înțelege nimeni, "în afară de Liviu Dragnea".

 

"Din această perspectivă, noi am decis ca susținerea amendamentelor, susținerea argumentelor pe care noi, ca cetățeni, ca parlamentari trimiși de cetățeni în Parlament, le avem față de această lege trebuiau să fie auzite. Și de aceea am fost la tribuna Parlamentului, l-am susținut pe colegul meu Stelian Ion, care este un erou, din punctul nostru de vedere, am susținut aceste amendamente dincolo de opoziția și de statul paralel pe care PSD ni l-a servit astăzi continuând acest simulacru de ședință", a adăugat Barna.

 

Barna a menționat că toate aceste lucruri se întâmplă "într-un moment delicat pentru România".

 

"În acest moment delicat pentru România din cauza decesului regelui Mihai I, această ședință nu ar fi trebuit să aibă loc. Numai că lupta noastră și manifestarea noastră de opoziție s-a datorat faptului că exact asta sperau Liviu Dragnea și PSD să se întâmple, ca oamenii decenți să nu acționeze. Am ajuns aici după 27 de ani ca România să fie condusă de o persoană cu probleme penale care să impună agenda publică, tocmai pentru că oamenii decenți mereu s-au retras și mereu au considerat: nu se face, hai să fim simțiți, hai să nu arătăm. Și în felul asta, infractorii și persoanele condamnate au ajuns să ne conducă. Lucrul asta nu poate să mai continue și asta este ceea ce a exemplificat USR astăzi: când abuzul este unul evident, trebuie să acționăm ferm", a mai spus liderul USR.

 

Barna a subliniat că deputații USR au citit, în plen, amendamente și argumente, în timp ce președintele de ședință și PSD au votat "numere marginale". "Despre asta vorbim, despre o falsă dezbatere, o dezbatere inexistentă, despre argumente. Cam asta este România în momentul ăsta în Parlament', a adăugat liderul USR.

 

El a apreciat că legea va fi contestată și la Curtea Constituțională deoarece "foarte multe prevederi din această lege sunt departe de a intra sub umbrela Constituției".

 

"Dincolo de asta, vorbim despre un abuz și despre o ignorare completă de către PSD a oricărui mesaj al societății", a mai spus Barna.

 

Scandal în Parlament

 

Ședința de plen a Camerei Deputaților s-a desfășurat, aproximativ o jumătate de oră, în paralel cu protestul declanșat spontan miercuri de grupul deputaților USR. În timp ce deputatul USR Stelian Ion citea la o portavoce amendamentele depuse de USR la legile Justiției, președintele de ședință, Gabriel Vlase, a decis continuarea lucrărilor, după o scurtă pauză. 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22