„Gala”, de Jérôme Bel, la Teatrul Odeon

Fara Autor | 08.12.2017

2017 / 12 / 13

Pe aceeași temă

Una dintre creaţiile care au schimbat percepţia publicului asupra dansului contemporan şi chiar a propriului corp, spectacolul Gala al coregrafului francez Jérôme Bel, este prezentată de Centrul Naţional al Dansului Bucureşti (CNDB) şi Institutul Francez, pe 13 şi 14 decembrie, la Teatrul Odeon, în cadrul programului internaţional FranceDanse Orient Express 2017. Prima reprezentaţie de la Bucureşti va fi prefaţată de decernarea Premiilor CNDB 2017.

 

„Încearcă din nou. Eşuează din nou. Eşuează mai bine” - cu acest îndemn beckettian la creativitatea care se naşte din eşec, dintr-o aparentă dificultate sau pur şi simplu din condiţia umană, spectacolul Gala al lui Jérôme Bel. Un atelier de mişcare pentru amatori din regiunea pariziană – pornind de la această experienţă franceză din 2014, Jérôme Bel chestionează dansul sub toate formele lui, de la paşii de dans schiţaţi prin sufragerie, în intimitatea propriei case, la cel instituţionalizat, cu reguli, teatralizat, pe o scenă. De ce ultimul are o altă legitimitate, un alt prestigiu decât primul ? Ce înseamnă dansul şi mişcarea pentru fiecare dintre noi ? Toate aceste întrebări, foarte simple la prima vedere, au fost puse de către coregraf atât publicului cât şi celor 20 de dansatori români cu care a realizat versiunea bucureşteană a spectacolului. O distribuţie surprinzătoare, împotriva tuturor clişeelor despre dans şi teatru, reunind actori, balerini şi dansatori profesionişti, dar şi oameni cât se poate de obişnuiţi pe care nu i-aţi vedea niciodată pe o scenă consacrată – copii, adolescenţi, persoane în vârstă, cu handicap etc. Împreună, aceştia prezintă şi deconstruiesc modelele şi canoanele acceptate ale baletului şi ale dansului contemporan, uneori cu timidităţi, greşeli şi stângăcii, dar încălcând şi depăşind limite. Un demers colectiv care pune în evidenţă dimensiunea politică şi socială a dansului, capacitatea lui de a servi drept liant în cadrul unor comunităţi efemere.

 

O gală este, de obicei, un loc comun al experienţelor teatrale: o ocazie festivă şi colectivă, de la spectacole de sfârşit de an şi performance-uri de amatori până la evenimente simandicoase. Reinventată de Jérôme Bel, ea a călătorit deja în zeci de ţări de pe trei continente, graţie formatului său flexibil, mobil, federator, accesibil tuturor. Peste tot, spectacolul a alcătuit un inventar inedit al dansului. Rezultatul este o comunitate deja impresionantă de performeri Gala care au asimilat diferit mişcarea şi au regândit dansul. E rândul românilor să-şi facă loc în această gală fragmentată, un patchwork de imagini şi reflecţie, o  galerie de portrete vii.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22