Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Brexit, acord istoric: Costurile pentru Marea Britanie ajung la 40-60 miliarde de euro
Dora Vulcan - - - -
2017-12-08
International
0

Marea Britanie şi UE au ajuns vineri la un acord istoric cu privire la termenii Brexit, care asigură drepturi speciale pentru patru milioane de cetăţeni de pe teritoriul britanic şi plata a 40-60 miliarde de euro, înţelegerea greu negociată de cele două părţi deschizând calea pentru discuţiile legate de comerţ de la începutul anului viitor, scrie Financial Times.

 

 

Premierul britanic Theresa May şi preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker s-au întâlnit vineri dimineaţă la Bruxelles pentru a semna un raport de 15 pagini care va permite negociatorilor UE să recomande lansarea celei de-a doua faze a discuţiilor privind relaţiile post-Brexit. Deşi raportul semnat vineri nu conţine cifre, în timpul discuţiilor Marea Britanie a estimat costuri nete de 40-45 miliarde euro, în timp ce UE a prognozat o sumă de 55 miliarde euro. Dacă se adaugă şi alte datorii, precum împrumuturile acordate Ucrainei, suma totală ajunge la 55,5-65,5 miliarde euro, scrie ZF.

 

Premierul britanic a început negocierile susţinând că Marea Britanie nu are nicio obligaţie legală să plătească vreo notă de plată pentru Brexit.

 

 

Acordul vine la o săptămână după drama creată la Bruxelles şi Westminster legată de graniţa cu Irlanda de Nord. Înţelegerea pare să păstreze regimul reglementărilor din Irlandei de Nord în linie cu legea europeană, spunând că în absenţa unor soluţii unui regim comercial post-Brexit, va păstra economia insulară deja existentă, inclusiv păstrarea regulilor UE legate de piaţa comună.

 

 

Lira sterlină a crescut cu 0,20% imediat după anunţul legat de acord, tranzacţionându-se cu 1,35 dolari. Indicele bursier FTSE 100 al Marii Britanii a urcat cu 0,04%, cel mai puţin dintre indicii majori europeni.

 

Acordul s-a resimţit cel mai puternic în Germania, unde indicele Dax a urcat cu 0,89%, Franţa, unde bursa din Paris a crescut cu 0,58% şi Italia şi Spania, care au înregistrat creşteri de 0,99%, respectiv 0,98%. Indicele Stoxx 600 a urcat cu 0,81%.

 

"Acordul de astăzi reprezintă o îmbunătăţire semnificativă a textului de luni şi le mulţumesc echipelor de negociere, conduse de David Davis şi Michel Barnier, pentru eforturile depuse. Am ajuns la acest punct datorită unor compromisuri de ambele părţi şi cred că raportul comun asigură interesele Marii Britanii. Salut perspectiva de a avansa la următoarea fază, pentru a discuta despre comerţ şi securitate ... despre relaţiile viitoare ambiţioase care să fie în interesul tuturor. Am spus în repetate rânduri că vrem să construim un parteneriat profund şi special cu UE, pe măsură ce implementăm decizia poporului britanic de a părăsi UE la sfârşitul lunii martie 2019. În acest fel, vom garanta claritate şi certitudine pentru companiile din UE şi Marea Britanie şi pentru toate sistemele noastre cruciale. Milioane de locuri de muncă depind relaţiile comerciale viitoare pe care le vom stabili şi sunt optimistă în vederea discuţiilor ulterioare", a spus May, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

 

Premierul britanic a subliniat că ţara sa a îndeplinit toate condiţiile de bază impuse de Bruxelles, aşteptând acum aprobarea din partea Consiliului European, la summitul din 14-15 decembrie, pentru avansarea discuţiilor la faza a doua.

 

"Acordul pe care l-am încheiat va garanta drepturile a peste trei milioane de cetăţeni europeni care locuiesc în Marea Britanie şi a aproximativ un milion de cetăţeni britanici care trăiesc în UE. Drepturile cetăţenilor europeni care locuiesc în Marea Britanie vor fi prevăzute în legislaţia britanică şi vor fi puse în aplicare de instanţe britanice. Cetăţenii vor putea să trăiască la fel ca înainte de Brexit. Am spus foarte clar la Florenţa că suntem o ţară care îşi onorează obligaţiile. În urma unor discuţii dificile, am ajuns acum la un acord care este corect pentru contribuabilul britanic; asta înseamnă că vom putea să investim mai mult în priorităţile din ţară, precum şcolile, locuinţele şi sistemul naţional de sănătate. În Irlanda de Nord, vom garanta că nu va exista o frontieră dură şi vom respecta Acordul de la Belfast. În acest mod, vom continua să conservăm integritatea constituţională şi economică a Marii Britanii. Pentru a sublinia importanţa acestor principii, le voi prezenta astăzi abordarea noastră cetăţenilor din Irlanda de Nord", a mai anunţat Theresa May.

 

**

 

Presedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a anuntat vineri ca negocierile de Brexit vor trece in faza a doua, a discuțiilor comerciale, pentru că s-au facut “progrese suficiente” in privinta acordului de iesire a Marii Britanii din UE.  

 

“Comisia a decis oficial sa recomande Consiliului European sa ia act ca au fost facute suficiente progrese in privinta termenilor despartirii”, a spus Juncker.

 

Anuntul a fost facut vineri dimineata intr-o conferinta comuna cu premierul britanic Theresa May.

 

May a declarat ca acordul va garanta drepturile celor trei milioane de cetateni UE din Marea Britanie.

 

Ea a adaugat ca in acord sunt incluse si o intelegere financiara “corecta pentru contribuabilul britanic” si o garantie ca nu va exista o “granita fizica” intre Irlanda de Nord si Irlanda, mentinand astfel “integritatatea constitutionala si economica a Regatului Unit”.

TAGS : brexit ue jean claude juncker theresa may negocieri etapa noua progrese
Comentarii
Total 0 comments.
Mai multe din International
1468
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22