DNA: Fostul ministru al Educației, Ecaterina Andronescu, audiată în dosarul ”Cutezătorii”

Dora Vulcan | 11.12.2017

Fostul ministru al Educatiei, Ecaterina Andronescu, a fost audiată luni la DNA în dosarul bazei Cutezătorii, în care sunt implicati Dinu Pescariu si fostul secretar de stat in Ministerul Educatiei, Mihnea Costoiu.

Pe aceeași temă

 

 

 

Ecaterina Andronescu a negat orice legatura cu acest caz, spunand ca a venit doar pentru a completa o declaratie.

 

 "In viata mea de om public si nepublic, nu am luat, nu am cerut si nu am dat la nimeni nimic. Nu ar fi trebuit niciodata sa ajung aici si nici intr-un caz sa ma puneti sub semnul unor oameni certati cu legea. Nu am facut niciodata niciun favor nimanui", a declarat Ecaterina Andronescu, adaugand ca s-a aflat la DNA pentru a completa o declaratie, potrivit News.ro.

 

In acelasi dosar s-a aflat saptamana trecuta la DNA si Mihnea Costoiu.

 

Costoiu si fostul tenismen Dinu Pescariu au fost plasati sub control judiciar de catre procurorii DNA, pentru abuz in serviciu, respectiv instigare la abuz in serviciu, ancheta vizand modalitatea de prelungire cu 25 de ani a contractului de inchiriere prin care Baza sportiva si de agrement pentru copii "Cutezatorii" din Bucuresti fusese data in folosinta Fundatiei "Dinu Pescariu".

 

Costoiu ar fi semnat prelungirea contractului desi acesta era in curs de reziliere, iar imediat dupa preluarea bazei sportive fundatia lui Pescariu a ingradit accesul copiilor la cladirile si terenurile de sport proprietate a statului si a schimbat scopul utilizarii Bazei "Cutezatorii", folosind-o in scopuri comerciale. Prejudiciul estimat in acest dosar este de aproape 94 de milioane de euro.

 

Potrivit DNA, Mihnea Costoiu, secretar de stat in Ministerul Educatei la data faptelor, este cercetat pentru abuz in serviciu, iar Dinu Pescariu este cercetat pentru instigare la abuz in serviciu, cei doi fiind plasati sub controlul judiciar pentru 60 de zile.

 

Dosarul in care cei doi sunt cercetati sub control judiciar vizeaza modalitatea incheierii unui act aditional, in 23 iunie 2009, prin care a fost prelungit cu 25 de ani contractul de locatiune (inchiriere) aprilie 2004 potrivit caruia Baza sportiva si de agrement pentru copii "Cutezatorii" din Bucuresti - constructii si teren in suprafata de 5,7 hectare - fusese data in folosinta Fundatiei "Dinu Pescariu".

 

Actul aditional din 23 iunie 2009 la contractul incheiat cu Fundatia "Dinu Pescariu" a fost semnat din partea Ministerului Educatiei Nationale de catre secretarul de stat Mihnea Costoiu, iar din partea Fundatiei "Dinu Pescariu" documentul a fost semnat de c[tre fostul tenismen, fara respectarea prevederilor legale si fara vreun aviz de la Directia Juridica din cadrul Ministerului Educatiei.

 

Procurorii DNA spun ca actul aditional a fost incheiat in conditiile in care contractul initial (incheiat in 2004 de RA APPS cu Fundatia "Dinu Pescariu") se afla in curs de reziliere. Actiunea in instanta fusese initiata (in anul 2005) de Ministerul Educatiei Nationale, care devenise administrator al Bazei "Cutezatorii".

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22