Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Interviu : MARK LASZLO-HERBERT: „Regele Mihai ar fi meritat o Românie mai bună“
Interviu realizat de Sabina Fati
2017-12-12
Interviu
2

Ați publicat acum șapte ani cartea Abdicarea Regelui Mihai. Documente diplomatice inedite. Sunteți sau ați fost monarhist?

Nu cred că sunt monarhist, dar recunosc că la începutul anilor ’90 am fost impresionat de tot ceea ce s-a întâmplat în jurul Regelui Mihai. Îmi amintesc sloganul „Monarhia salvează România“, înscris pe clădiri sau pe pancartele demonstranților promonarhiști, dar mă gândesc acum că mulți români și-au pus prea multe speranțe în Rege și în monarhie în general. Adică, la un secol și jumătate după venirea lui Carol I în România, noi tot speram că ne va salva cineva țara? De ce nu o salvăm noi? Monarhismul românesc postdecembrist se caracterizează - pe lângă nostalgia unei lumi vechi și mai bune - printr-un anume messianism. Or, eu cred în instituții democratice moderne, seculare, descentralizate, dar puternice, nu în lideri charismatici, fie și monarhi, care ar conduce țara într-o direcție sau alta.

 

Ce rol mai poate avea monarhia în secolul XXI?

Am fost student la Toronto când Prințul William și Prințesa Catherine au vizitat Canada. Prietenii mei canadieni erau exaltați. Peste tot unde au umblat prin această țară imensă, sute și mii de oameni au ieșit în stradă să-i întâmpine pe tinerii căsătoriți. Pentru mine era clar: Casa Regala a Regatului Unit îi unește – simbolic – nu numai pe cetățenii Regatului Unit, dar și națiunile Commonwealth-ului. În 1999, australienii au votat prin referendum împotriva introducerii sistemului republican cu un președinte ales de parlament și pentru rămânerea sub sceptrul Reginei Elisabeta II. Și în Olanda sau în Scandinavia, casele regale s-au adaptat secolului XXI: copiii suveranilor învață în școli normale, se plimbă cu bicicleta prin oraș, familiile regale duc o viață relativ normală. Monarhiile moderne din Europa au roluri simbolice din punct de vedere politic, dar rolul lor în reprezentarea unității naționale sau a statalității în general e incontestabil. În privința caselor regale care nu mai sunt la putere observ un fel de indiferență din partea cetățenilor țărilor lor. Această indiferență crește pe măsură ce ultimii monarhi se sting din viață și copiii lor născuți în exil nu mai reușesc să reînvie sentimentele promonarhiste ale oamenilor.

 

După moartea Regelui Mihai credeți că va mai avea vreo importanță Casa Regală a României? Ce rol mai poate juca Margareta, cea mai mare dintre fiicele regelui?

Prefer să nu răspund la această întrebare, vom vedea în următoarele săptămâni și luni ce roluri își asumă Principesa Margareta și cum le va îndeplini.

 

Cum ați descoperit documentele despre abdicarea Regelui?

Prin pură coincidență. În anul 2005 am participat la un curs de vară organizat de Universitatea George Washington din capitala Statelor Unite. În ultima zi de curs am fost invitați la Arhivele Naționale din College Park, Maryland, unde, asistați de arhiviștii de acolo, am studiat documente referitoare la un eveniment istoric liber ales de fiecare cursant în parte. Nu mai știu de ce m-a interesat tocmai abdicarea Regelui Mihai, dar am fost surprins și încântat să aflu că în fondul Departamentului de Stat se găsește, printre altele, și corespondența ministrului (ambasadorului) american de la București purtată cu șefii săi de la Washington. După ce am fotografiat cam tot ce am găsit acolo referitor la abdicarea Regelui Mihai, am pornit la Londra și la Paris, unde, în arhivele Foreign Office-ului și ale Ministerului de Externe al Franței, am găsit documente asemănătoare celor „descoperite“ în Statele Unite. În cursul unei vizite la Cluj i-am arătat aceste documente domnului Andor Horváth, care m-a îndemnat să scriu un studiu pentru revista clujeană Korunk. Din acel studiu „a crescut“ un volum în limba maghiară publicat în anul 2008 la Editura Pallas-Akadémia din Miercurea-Ciuc, care apoi a fost tradus în limba română și publicat în anul 2010 la Editura Humanitas.

 

https://revista22.ro/files/news/manset/default/document-interviu-1445.jpg

Telegramă găsită de Mark László-Herbert în arhivele Departamentului de Stat american

 

Telegrama nr. 352 din 30 decembrie 1947

Rudolf Schoenfeld, ministrul american la București, către Departamentul de Stat american

Primită: 30 decembrie 1947, ora 11.27

Trimisă: 30 decembrie 1947, ora 17.00

Strict secret. Urgent

 „Legațiunea tocmai a fost informată de către unul dintre cei mai apropiați consilieri ai Regelui Mihai că prim-ministrul Petru Groza și ministrul Industriei și Comerțului, Gheorghiu-Dej, i-au prezentat regelui documentul abdicării, pe care el l-ar fi semnat astăzi la prânz. După unele informații, regele va pleca peste o oră sau două la Sinaia, unde se așteaptă să petreacă următoarele zile, după care intenționează să plece în Elveția, însoțit de câțiva membri ai Casei. Informatorul afirmă că regele intenționează să-și anunțe el însuși abdicarea peste două sau trei zile, dar până va face acest lucru, această informație trebuie privită ca fiind strict secretă.

Schoenfeld“

 

(NARA, RG, Departament of State, Decimal File, 1945-1949, Box 7089)

 

Lucrând asupra documentelor diplomatice din anii 1945-1947, ce v-a frapat cel mai mult? 

Mai multe lucruri. În primul rând, m-a surprins ușurința cu care mi s-a acordat acces la aceste documente. Venind din România, mă așteptam la altceva. La Washington și la Londra am fost cvasi-servit de lucrătorii din arhive, am putut fotografia și fotocopia tot ce am dorit (în arhiva Ministerului de Externe de la Paris accesul la documente a fost mai restricționat și mult mai birocratic). Apoi m-au fascinat diferitele stiluri în care au corespondat diplomații occidentali între ei. În documentele studiate abundă formulele de politețe, dar sunt și înscrisuri sau notițe scrise pe marginea textului, care ne „vorbesc“ despre personalitatea sau starea de spirit a autorilor acestor note. Din păcate, aceste mici observații, semne de exclamație, semne de întrebare, sublinieri etc. înscrise cu mâna „s-au pierdut“ în cursul transcrierii documentelor, dar, unde s-a putut, m-am referit la ele într-o notă de subsol. În privința conținutului documentelor studiate, m-a surprins faptul că diplomații acreditați la București și liderii aliați din Occident erau la curent cu mai toate detaliile vieții politice și sociale din România. Cu toate acestea, au asistat pasiv la mașinațiile sovieticilor din România... M-a mai impresionat seriozitatea cu care s-a pregătit Regele Mihai pentru vizita de la Londra, se întrevede un mare simț al răspunderii, când a încercat să-i convingă pe americani și pe britanici să ia atitudine în chestiunea României.

 

Au fost încercări ale lui Carol al II-lea de a reveni în țară, după ce s-a terminat cel de-Al Doilea Război Mondial. Credeți că nu înțelegea contextul politic din Estul Europei? Sau ce putea spera?

Nu știu cât de serioase erau aceste încercări de revenire în țară. Din documentele studiate de mine reiese doar că aliații din Vest s-ar fi opus unei eventuale reveniri. Mi se pare mai degrabă că Regele Carol al II-lea și Elena Lupescu s-au săturat de climatul subtropical din America de Sud și doreau neapărat să revină în Europa. Puțină lume înțelegea pe deplin contextul politic din Estul Europei de atunci. Era, așa cum am argumentat în studiul introductiv al volumului, o perioadă marcată de incertitudini, care pentru România s-a încheiat abia în 30 decembrie 1947. Ideea ca fostul Rege Carol al II-lea să revină în țară și să devină, așa cum se temeau unii diplomați occidentali, președintele unei republici mi se pare absurdă. Sunt sigur că Regele Carol al II-lea nu spera la așa ceva.

 

În jurul plecării Regelui Mihai din țară au fost create o serie de mituri, în special de către propaganda comunistă, care voia să demonstreze că românii n-au de ce să plângă după Rege. Cât de bogat a plecat Regele în exil?

Din documentele pe care le-am studiat reiese că Regelui Mihai i s-a permis – citez dintr-o telegramă americană datată 9 ianuarie 1948 – „să scoată din țară bunuri personale, dar nu obiecte valoroase, cum ar fi operele de artă“. E posibil ca Regele Mihai să fi avut anumite fonduri în străinătate: în aceeași telegramă se speculează că Regele ar fi dispus în Elveția de un capital lichid de 50.000 de dolari și 200.000 de franci elvețieni. Las pe alții să decidă cât de bogat este un rege demis și exilat cu obiectele sale personale, cu sau fără lichidități bănești.

 

Se împlinesc în curând 70 de ani de la abdicarea Regelui Mihai, la 30 decembrie 1947. De ce a acceptat Stalin menținerea monarhiei într-una dintre țările sale satelite, încă un an după ce comuniștii câștigaseră alegerile? 

Nu știu răspunsul, însă presupun că s-a așteptat ca adversarii politici să fie discreditați complet și lichidați, adică judecați și închiși sau executați. Sentința în procesul Maniu s-a dat pe 11 noiembrie 1947. Regele Mihai a părăsit țara (spre Regatul Unit, unde urma să participe la nunta Principesei Elisabeta) pe 12 noiembrie 1947. Dacă Regele nu se mai întorcea de la Londra, monarhia s-ar fi putut termina pe 12 noiembrie 1947. Dar Regele Mihai s-a întors cu puțin înainte de Crăciun. A mai durat câteva zile până când a putut fi „abdicat“.  

 

https://revista22.ro/files/news/manset/default/rege-2-1445.jpg

Regele Mihai în 1946

 

Rămânând la putere în această perioadă în care România intrase în sfera de influență sovietică, ce mai putea spera Regele?

Nu prea multe. Din documentele studiate reiese clar că până în toamna anului 1947, atât Regele, cât și Regina-Mamă și-au pierdut speranța în schimbarea situației din țară. Vizita la Londra și discuțiile purtate acolo cu diplomații britanici și americani au constituit o ultimă încercare de a influența situația din România din exterior. Când britanicii și americanii au lăsat să se înțeleagă că Regele nu va primi niciun fel de ajutor, s-au spulberat și ultimele speranțe ale Majestăților Lor.

 

Pentru el ar fi fost mai bine dacă-și negocia plecarea înainte ca premierul Groza să-l forțeze?

În niciun caz! Acest lucru ar fi însemnat că renunța la tron de bună voie. Așa ceva era imposibil de imaginat după abdicările Regelui Carol al II-lea. Doar prin abdicarea forțată putea să-și păstreze integritatea și, cu puțin noroc, viața. Dacă îmi pot permite să spun așa ceva, Regele Mihai a făcut ce trebuia făcut în acele împrejurări: s-a întors de la Londra, i-a lăsat pe comuniști să-și termine jocul murdar și, când a fost forțat s-o facă, a părăsit țara în demnitate.

 

Regele a povestit că a fost șantajat de Groza să abdice. Ce credeau diplomații occidentali acreditați la București în acea perioadă?

 

MARK LÁSZLÓ-HERBERT s-a născut la Cluj, a făcut Şcoala Superioară de Comerţ Exterior din Budapesta (specializarea Diplomaţie comercială), a urmat cursurile de masterat la Universitatea Bilkent din Ankara (Relaţii internaţionale) şi cele de la Central European University din Budapesta (Istorie). Are un doctorat în istorie la University of Toronto, unde a și predat pentru o vreme. Este preocupat de istoria socială a anilor ’50 și ’60 în Europa Centrală și de Est, iar teza de doctorat pe care a făcut-o în Canada se ocupă de spațiul social din trei orașe muncitorești din România, Ungaria și Germania de Est. În prezent lucrează la Arhivele de pe lângă Central European University, Budapesta, acolo unde se află și arhivele postului Radio Free Europe, care în perioada Războiului Rece acoperea toate statele comuniste (Vera and Donald Blinken Open Society Archives, www.osaarchivum.org).

Diplomații occidentali se informau pe toate canalele posibile, dar, având în vedere că guvernul nu a avut niciun interes să divulge detaliile abdicării, diplomații s-au bazat pe relatările surselor apropiate Curții. Ministrul francez, spre exemplu, telegrafia pe 31 decembrie 1947 că Regele a abdicat „pentru a evita vărsarea de sânge“. Mi se pare plauzibil că informația a ajuns la francezi din anturajul Regelui, iar diplomații n-au avut niciun motiv să se îndoiască de veridicitatea celor relatate de membrii sau apropiații Curții.

 

În exil, Regele a fost aproape ignorat de liderii statelor occidentale. Se poate spune că Mihai a fost folosit de Aliați și pe urmă abandonat de aceștia, fiindcă nu mai avea ce să le ofere?

Se poate spune și așa, însă întâmplările trebuie privite în context: după abdicarea Regelui cu un act de abdicare semnat și aparent în regulă, ce fel de relații oficiale puteau să mai întrețină liderii occidentali cu fostul Rege Mihai al României, și asta în contextul Războiului Rece care se conturase de pe atunci?

 

Regele Mihai era foarte tânăr când a negociat venirea României în tabăra Aliaților. Putea să obțină mai mult?

Nu cunosc detaliile negocierilor din 1943-1944, dar presupun că Regele Mihai nu a avut prea mult spațiu de manevră cu Armata Roșie la pragul României.

 

În 1990, în peisajul de după căderea comunismului, ar mai fi fost posibilă reinstaurarea monarhiei în vreuna dintre țările foste socialiste?

În România în niciun caz. Peisajul politic postdecembrist dominat de FSN a fost cât se poate de ostil ideii reinstaurării monarhiei. În Bulgaria, Regele Simeon s-a întors mai târziu, a devenit prim-ministru și a jurat să respecte Constituția republicană. Singura țară în care s-a organizat un referendum despre monarhie a fost Albania. Referendumul s-a ținut în condiții dubioase și rezultatul oficial a fost clar împotriva reintroducerii monarhiei sub prințul moștenitor Leka.

 

Ați trăit în România primii ani ai tranziției postcomuniste. Credeți că țara ar fi arătat altfel dacă Regelui i s-ar fi permis revenirea?

Vă răspund cu o întrebare: cine să-i fi permis revenirea Regelui Mihai? Comunistul Ion Iliescu? Ideea reinstaurării monarhiei în România în 1990 constituie un exercițiu de istorie contrafactuală în care prefer să nu mă lansez. Oricum, eu cred că Regele Mihai ar fi trebuit să se reîntoarcă pe tronul României doar în momentul în care țara ar fi meritat acest lucru. Altfel spus, România a primit după 1990 ceea ce a meritat. Au fost mai multe alegeri libere de atunci și ne-am ales (cu) același tip de clasă politică. Noi i-am ales, îi merităm. Regele Mihai ar fi meritat o Românie mai bună.

TAGS : regele mihai moarte monarhie casa regala printul william printesa catherine printul charles mark laszlo herbert sinaia londra paris romania stalin
Comentarii
Polilogu 2017-12-29
Marea abandonare a României din partea SUA+UK+ Franta a devenit foarte clară pentru REGELE MIHAI I al României din momentul in care MAJESTATEA SA a realizat că acceptul din partea acestora pentru formarea GUVERNULUI GROZA inainte sa fie validat/nevalidat ca reprezentativ prin alegerile generale din noiembrie 1946, spunea totul despre ce avea sa urmeze.Cautati in toate arhivele in care doriti; acest adevar nu poate fi infirmat. Si-a dat seama ca erau facute deja cartile împartirii sferelor de influenta De aceea a ales definitiv si GENIAL aceasta persoana aristocratica nemuritor incrustata in istoria noastra, calea demnitatii până la moarte in tot ce a facut ESTE CHIAR DEMNITATEA ESENTIALA A POPORULUI ROMAN. Oricat ni s-ar parea de tragic sau ...de neinteles.
Tirimineanu 2017-12-16
Cred că ar fi însemnat ceva monarhia pentru România după anul 1990, numai dacă aveam o Constituție de tipul celei din anul 1923, în care exista un echilibrul al puterilor în stat. Cu un parlament (majoritate parlamentară), care poate face practic tot ce dorește în țara aceasta și șeful statului este numai de decor, nu se putea realiza nimic în țara aceasta.
Total 2 comments.
Mai multe din Interviu
7971
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22