Imunitatea sporită pentru magistrați a fost respinsă în comisia Iordache. De fapt, a dispărut

Dora Vulcan | 12.12.2017

Comisia parlamentară specială pentru legile Justiţiei a revenit marţi asupra amendamentului privind introducerea imunităţii sporite pentru magistraţi şi l-au respins. De fapt, nu va figura nici la amendamente respinse, va fi făcut dispărut.

Pe aceeași temă

 

 

Deputatul USR Stelian Ion a solicitat comisiei speciale revenirea asupra amendamentului care prevedea că magistraţii nu pot fi urmăriţi penal fără încuviinţarea CSM, solicitând respingerea acestuia, transmite News.ro. 

 

Steluta Cataniciu (ALDE) a cerut și ea să se revina asupra amendamentului cu imunitatea magisratilor, intrucat nu il sustine ALDE asa cum apare in tabel.

 

Stelian Ion propune la randul sau sa se revina pentru ca nici USR nu sustine, si reclama ca s-a mers prea repede cu votul pe amendamente. Stelian Ion a susţinut că amendamentul a fost adoptat iniţial la propunerea şi cu susţinirea USR pentru că dezbaterile în comisie s-au desfăşurat în prea mare viteză.

 

 

Florin Iordache a spus că, din moment ce iniţiatorul nu îşi mai susţine amendamentul, acesta se consideră anulat, astfel încât nu va figura în raportul final la capitolul amendamente respinse.

 

Ceea ce s-a și întâmplat: a fost tăiat din tabel. 

 

 

 

Nici ALDE nu a mai susţinut amendamentul, deşi figura ca iniţiator alături de USR.

 

”Efectuarea în continuare a urmăririi penale fată de un judecător sau procuror pentru infractiuni săvârşite în exercitarea atributiilor de serviciu sau în legătură cu acestea se poate dispune numai după încuviintarea Sectiei pentru judecători sau procurori, după caz. Dispozitiile alin. (4) se aplica in mod corespunzator”, se arăta în amendamentul adoptat iniţial de comisie la propunerea UNJR, CSM, USR şi ALDE.

 

În legea în vigoare, imunitatea magistraţilor era doar pentru percheziţie, reţinere, arestare preventivă sau arest la domiciliu. 

 

Pe scurt, ceea ce e posibil pentru parlamentari, în materie de imunitate nu mai este posibil pentru magistrați. 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22