Studenții ieșeni: PSD/ALDE pregătește dictatura infractorilor peste trupul Regelui Mihai

E.b. | 15.12.2017

Liga Studenților (LS IAȘI) atrage atenția opiniei publice asupra faptului că, pe fondul preocupării generale pentru înmormântarea Majestății Sale Defuncte, actuala coaliție de guvernare încălcă doliul național și principiile democratice.

Pe aceeași temă

  

Este vorba despre modificările aduse chiar în momentul de față legilor justiției, care instaurează de jure o dictatură a infractorilor, alterând sistemul de jusiție într-un mod specific regimurilor totalitare, arată ligastudentilor.net.

 

Comisia juridică din Camera Deputaților, prin intermediul lui Florin Iordache, a propus modificarea Codului Penal și a Codului de Procedură Penală, urmărind ca procurorii să nu mai poată aduna probe decât după încunoștiințarea suspectului (probele adunate înaintea acestei „avertizări” fiind considerate nule), iar martorii să nu poată fi audiați decât în prezența inculpaților (ceea ce va afecta obiectivitatea mărturiilor, în special în cauzele cu minori), introducând de asemenea și obligativitatea absurdă a distrugerii de către procuror a probelor informatice care nu privesc infracțiunea pentru care s-a început urmărirea penală.

 

De asemenea, comunicarea publică, directă sau indirectă, de către orice persoană sau autoritate, a unei informații referitoare la o cauză penală este propusă spre a fi considerată infracțiune, procurorii și judecătorii nu mai pot dispune instituirea de măsuri asiguratorii și de siguranță față de autorii infracțiunilor de corupție și serviciu (luare și dare de mită, trafic și cumpărare de influență, abuz în serviciu, delapidare și deturnare de fonduri etc.), iar infracțiunea de mărturie mincinoasă este dezincriminată.

 

Astfel, persoanele cu funcții executive sau de conducere (în sens restrâns) și cele care au statutul de funcționar public (în sens larg, penal) vor fi protejate de modificările propuse, devenind practic imposibilă aducerea lor în fața justiției (...)
 

Liga studenţior ieşeni arată că modificarea raporturilor juridice dintre puterile statului până la alterarea în mod irecuperabil a funcției a cel puțin uneia dintre ele, în acest caz a puterii judecătorești, duce în mod inevitabil la schimbarea propriu-zisă a regimului politic, dintr-unul democratic, într-unul de tip totalitar, în care drepturile civile sunt suprimate în vederea asigurării supremației politice a grupului aflat la guvernare.

 

În această situație, abținerea de la orice comentarii din partea reprezentanților studenților în drept și din partea federațiilor și organizațiilor studențești este profund criticabilă, fiind un indicator clar al complicității acestora cu actuala coaliție de guvernare care în locul statului de drept și a unui sistem legislativ predictibil, a oferit studenților numeroase beneficii sociale și promisiunea măririi lor cu condiția susținerii lui Liviu Marian Pop în poziția de Ministru al Educației Naționale.

 

Nu în ultimul rând, falsul festivism afișat de către anumiți membri ai actualei clase politice responsabili de alungarea Regelui din țară în anii ’90, care au devenit peste noapte „monarhiști de ocazie” este de fapt o batjocură profundă la adresa Majestății Sale Regelui Mihai I, care are rolul de a compromite imaginea Coroanei și a-i delegitima post-mortem Regelui caracterul simbolic de unificator al națiunii.

 

„Propunerile absurde de modificare a Codului Penal și a Codului de Procedură Penală sunt inspirate parcă din modificările aduse legilor justiției la finalul celui de-al Doilea Război Mondial de către guvernul comunist, urmărind aceleași scopuri: consolidarea puterii partidului aflat la guvernare și eliminarea accesului liber la justiție al cetățenilor (...). 

 

Liga Studenților este prima organizație studențească care a avut o reacție în spațiul public față de proiectele de modificare a legilor justiției propuse în data de 23 august 2017 de către Tudorel Toader, precum și faptul că președintele acesteia, Silvian-Emanuel Man, este reprezentantul studenților Facultății de Drept din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, al cărei decan a fost actualul Ministru al Justiției timp de 12 ani, în prezent fiind rector-suspendat al Universității ieșene și titular al disciplinei Drept Penal – Partea Specială.

 

VEZI TOT ARTICOLUL

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22