Cluj, percheziţii DIICOT într-un dosar de delapidare. Vizat și medicul Mihai Lucan

Dora Vulcan | 20.12.2017

DIICOT a făcut miercuri 5 perchezitii la Cluj, din care una la una la o clinică privată, într-un dosar de destructurare a unui grup infractional organizat specializat în săvârşirea infracţiunii de delapidare cu consecinte deosebit de grave, printre cei vizaţi fiind şi medicul Mihai Lucan.

Pe aceeași temă

 

 

Conform procurorilor, membrii grupului au prejudiciat Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca, inclusiv prin folosirea unui aparat utilizat în tratarea diferitelor forme de cancer prin crioterapie, aparat care a fost transferat la clinica privată fără acte, conumabilele necesare find achitate tot de institut. Astfel au fost trataţi 159 de pacienţi, findu-le percepute sume cuprinse între 3000 şi 6.700 euro/intervenţie, scrie News.ro.
 

 

 Pe lângă medicul Mihai Lucan, suspecţi în acest dosar mai sunt Valeriu Ciprian Mihai Lucan şi Dan Emil Fofiu Sânpetreanu, care, potrivit procurorilor, au constituit un grup infracţional organizat, în calitate de angajaţi ai Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca, având ca scop însuşirea, folosirea, traficarea, după caz, a bunurilor aflate în patrimoniul institutului., respectiv a serviciilor medicale specifice prestate de către angajaţii acestei unităţi sanitare, în beneficiul clinicii medicale aparţinând SC LUKMED SRL, entitate prin intermediul căreia susnumiţii şi-au promovat interesele.   

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22