Voiculescu, audiat în dosarul Lucan: a existat un interes foarte clar să nu existe reguli

Dora Vulcan | 08.01.2018

Fostul ministru al Sănătății Vlad Voiculescu a fost audiat luni la DIICOT, ca martor în dosarul în care medicul Mihai Lucan este cercetat sub control judiciar pentru delapidarea Institutului de Urologie şi Transplant Renal din Cluj-Napoca.

Pe aceeași temă

 

 

 

 

Voiculescu a declarat, la ieșirea de la DIICOT, că cei care aveau interese la Agenția Națională de Transplanturi (ANT) s-au ocupat să nu existe nicio regulă cu privire la alocarea organelor și, mai mult, puținele reguli care existau au fost încălcate sistematic. 

 

 

Redăm interviul luat de jurnaliștii care l-au așteptat pe fostul ministru la ieșirea de la DIICOT (Digi 24.ro): 

 

 Vlad Voiculescu: Documentele pe care le-am avut la Ministerul Sănătății au fost transmise, sunt peste 150 de pagini ale raporului Corpului de control din timpul mandatului meu. În momentul ăsta este uzual ca toată lumea să fie chemată ca martor și voi face o depoziție în care voi spune ceea ce am făcut în mandatul meu. Cred că a existat un interes foarte clar al unor oameni să nu existe reguli. De mulți ani încoace nu au existat reguli. Ce s-a întâmplat în ultimii ani este că și acele puține reguli au fost încălcate. Puteți să vă uitați la cine a condus ANT, domnul Lucan a fost președinte și consilier științific, puteți să vă uitați la domnul Luscalov, la domnul Zota, la directori.

 

Reporter: Și Bodog?

 

Vlad Voiculescu:  Cred că ar trebui să îl întrebați pe Bodog. A fost în Ministerul Sănătății mulți ani înainte, nu vine de nicăieri. Bodog a făcut parte din echipa unui corp de control care a mers în inspecție la Agenția Națională a Transplantului, în urmă cu 7 ani, dacă nu mă înșel. Lucrurile nu sunt noi. Corpul de control, de fiecare dată când a mers în inspecție, a văzut aceleași lucruri. Lucan la Cluj nu prea a fost vizitat. Putem să ne interesăm de ce acest lucru nu s-a întâmplat pentru atâția ani.

 

Reporter:  L-ar fi susținut?

 

Vlad Voiculescu:  Dacă mă întrebați dacă Lucan se bucura de o oarecare protecție, atunci răspunsul meu este cu siguranță da. Există rapoarte ale Corpurilor de control din 2010, 2011, 2014, în final noi am făcut în 2016 două care s-au intersectat și cu ancheta DIICOT. N-aș vrea să numesc funcții sau persoane, dar vă recomand să vă uitați la raportul corpului de control să vedeți unde au fost făcute transplanturile. Au fost trans la toate instituțiile importante avedeti unde au fost trans. au fost trans la toate instit imp ale statului se pare ca nimeni nu s a sesizat.

 

Reporter: Care era rezultatul controalelor cand președinte era Bodog?

 

Vlad Voiculescu:  Controalele au arătat întotdeauna același lucru: că sunt nereguli în alocarea organelor și apoi că există nereguli în modul cum erau folosiți banii.

 

Aș vrea să vă rog să vedeți raportul corpului de control din 2011 și veți vedea acolo că nu a existat practic nicio evidență a alocării organelor. Până în anul 2011 nu a existat absolut nimic, nu a existat nicio evidență a celor care au primit un transplant, unde s-au dus, de la cine au venit. Știu că au existat reportaje, care arată oameni care și-au vândut organele, nu există nicio evidență a celor de la care au recoltat organele, nu există nicio evidență a celor care au primit. Puteți să vă imaginați de ce persoane ar fi fost nevoie ca atâția ani nimeni să nu se atingă nici de Lucan, nici de ceea ce s-a întâmplat la ANT. Lucan nu a fost singur.

 

Reporter:  Criterii pe baza cărora se selectează pacienții?

 

Vlad Voiculescu:  Dacă nu există încă un regulament? Asta este cheia. Ceea ce vedem zilele acestea este nu numai că nu se lucrează pentru un regulament, am pus lupii paznici la oi, nu și-au făcut regulament, dar ce vedem zilele acestea, este un proict de lege care spune nici mai mult nici mai puțin că primitorii de organe vor fi selectați de șeful clinicii. Fărădelegea devine lege prin acest proiect de lege. Această lege dă dreptul absolut, fără niciun fel de argument, fără criterii, dă dreptul unui om să decidă.

 

V-am adus aici modelul care se folosește în țările civilizate, în tot vestul Europei, documente despre cum se întâmplă asta în grupul de țări care fac parte din grupul eurotransplant. Exista un sistem de alocare care trebuie să îndeplinească 4 criterii: trebuie să fie obiectiv, reproductibil, transparent și trebuie să fie valid, criterii medii și etice.

 

Dacă nu există reguli, nu te poate acuza niciodată de nimic și poți să faci ce te taie capul. Cine avea puterea în transplant? Câțiva oameni, poți să-i numeri pe degete.

 

Informațiile pe care le avea Lucan din Ministerul Sănătății, și din păcate nu era singurul, depășeau de multe ori informațiile pe care le avea DIICOT sau procurorii în general. Informatori este puțin spus, domnul Lucan și alții sunt primiți la Ministerul Sănătății...avea informațiile înainte ca acestea să ajungă la mine.

 

Reporter:  Controalele dumneavoastră au relevat și astfel de Lucani în alte zone?

 

Vlad Voiculescu:  Da, am spus-o de mai multe ori, am trimis la diverse parchete câte un dosar în fiecare săptămână. Câteva sunt publice și știți de ele. Nu o să dau documente din dosar, nu o să vorbesc despre ele înainte de a fi finalizate. Am fost întrebat de ce nu l-am demis pe Lucan. Lucan nu avea funcție de conducere. Când anchetele ajung în faza aceasta de înaintare către judecători, atunci lucrurile pot fi făcute publice.

 

Reporter:  Puteați să faceți ceva mai mult? Vă reproșați ceva?

 

Vlad Voiculescu: Cred că anul trecut ați fost cu toții martori unei încercări de flagerare a mea de către lumea transplanturilor. Vă amintiți ce se spunea anul trecut, că vreau să dezmembrez morții României și să duc organele în străinătate. Nu e nimic nou, șantajul oamenilor din transplanturi funcționează simplu: oricine s-a apropiat cu o floare de ei și atunci când telefoanele la politicieni și la oameni din insitituții nu au funcționat, s-a pornit un linșaj mediatic de defăimare a mea.

 

Faptul că Bodog spune că cooperează cu procurorii, asta nu poate să fie decât o glumă. Anul trecut, în prima mea lună de mandat, am pornit controalele la ANT și mai ales la Cluj. Au trecut 12 luni de mandat, în care n-am văzut nicio mizerie scoasă la suprafață de domnul Bodog. Iar Bodog nu este o floricică venită de nicăieri. A fost în sistem. Cu toții știau. Toată lumea știa ce se întâmpla acolo. Cred că ar trebui să fie un început și să dea curaj altora, fie că e vorba de procurori, medici, de pacienți. Dacă vrem o țară cu mai puțini Lucani.

 

 

Voiculescu: Dacă nu ai reguli, nimeni nu te poate acuza de nimic

 

Fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu a vorbit, într-un mesaj postat duminică pe Facebook, despre transplanturile din România şi despre cum au fost tărăgănate procedurile şi reglementările domeniului pentru că, ”dacă nu ai reguli, nimeni nu te poate acuza de nimic”, iar în acest timp ”sute sau mii de români au murit pe lista de aşteptare” sau au trăit pentru că s-au împrumutat. ”Care este cea mai simplă metodă pentru a te asigura că poţi fura liniştit? Îţi faci singur regulile! Sau... nici nu le faci”, a scris Voiculescu pe pagina sa de Facebook.

 

De asemenea, fostul ministru al Sănătăţii a mai acuzat că medicul Mihai Lucan avea informatori în minister, iar ”decapitarea Corpului de control” confirmă relaţiile privilegiate ale acestuia cu noua conducere politică instalată în 2017.

 

”Despre relaţia privilegiată a domnului Lucan cu domnul Bodog nu ştim de ieri, de astăzi. Înţeleg că ar fi şi rude, ceva naşi/fini în familie... sper să aflăm cu toţii în curând. Decapitarea Corpului de Control (exact aşa cum ameninţase domnul Lucan) nu venea decât să confirme ceea ce ştiam... că ameninţările domnului Lucan aveau ca bază relaţia privilegiată cu politicienii ce aveau să se instaleze din nou după alegeri”, afirma Vlad Voiculescu.

 

El mai spunea că ştia despre faptul că Lucan avea permanent informaţii clasificate din interiorul ministerului.

 

De asemenea, Vlad Voiculescu spunea, după reţinerea medicului Mihai Lucan, că zeci de plângeri privind decontări ilegale şi defavorizarea unor pacienţi de către Mihai Lucan au fost făcute de pacienţi, dar şi de medici de la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca, afirmă fostul ministru al Sănătăţii, precizând că, după trimiterea Corpului de control la institutut, în cele şapte luni de mandat, “din fiecare plângere ieşea câte un dosar care era trimis organelor de control”. Voiculescu mai spunea că medicii, colegi ai profesorului Mihai Lucan, nu au făcut dezvăluiri despre ilegalităţile comise de acesta, pentru că riscau să îşi piardă funcţiile, existând chiar o situaţie în care un medic care a pus la îndoială autoritatea lui Lucan a fost lovit, ameninţat şi i-au fost sabotate operaţiile.

 

Miercuri seară, în acest dosar a fost audiat la DIICOT şi ministrul Sănătăţii, Florian Bodog. ”În cursul zilei de ieri, am dat declaraţii complete, în calitate de martor, în acest dosar. Ca de fiecare dată, am răspuns favorabil demersurilor justiţiei şi voi continua să fac acelaşi lucru ori de câte ori sunt solicitat, ca ministru, dar şi ca cetăţean. Deoarece există o ancheta în curs am datoria şi responsabilitatea unui comportament discret, prudent şi rezervat. Voi sprijini pe căi instituţionale, în măsura competenţelor de care dispun, aflarea adevărului în acest caz, ca şi în celelalte dosare din Sănătate”, a scris Bodog, joi, pe Facebook.

 

Deputatul USR Emanuel Ungureanu, cel care a făcut un denunţ în acest dosar, afirma că actualul ministru al Sănătăţii ar fi intervenit în timpul unui control la Institutul de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca şi că între Mihai Lucan şi Florian Bodog există o legătură de rudenie.

 

În 21 decembrie, Mihai Lucan, fiul acestuia, directorul administrativ al Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj, Dan Emil Fofiu - Sânpătreanu şi directorul economic Sanda Rodica Baciu au fost reţinuţi pentru 24 de ore de către procurorii DIICOT, pentru delapidare şi constituirea unui grup infracţional organizat. În 22 decembrie, magistraţii Tribunalului Bucureşti au respins cererea procurorilor DIICOT de arestare preventivă a fostului şef al Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj şi a fiului acestuia, hotărând să fie plasaţi sub control judiciar.

 

Conform procurorilor, membrii grupului au prejudiciat Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca, inclusiv prin folosirea unui aparat utilizat în tratarea diferitelor forme de cancer prin crioterapie, aparat care a fost transferat la clinica privată fără acte, consumabilele necesare find achitate tot de institut. Astfel au fost trataţi 159 de pacienţi, findu-le percepute sume cuprinse între 3.000 şi 6.700 euro/intervenţie.

 

 

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22