Ludovic Orban: Premierul Tudose să o demită pe Carmen Dan. Dacă nu, să plece acasă

E.b. | 11.01.2018

Liberalii solicită atât demisia ministrului de Interne, cât şi a şefului Poliţiei Române. Ei îi cer premierului Tudose să iniţieze procedura de demitere a lui Carmen Dan din funcţia de ministru al Internelor.

Pe aceeași temă

  

"PNL solicită demisia atât a şefului IGP, care este evident că trebuie să plătească pentru faptul că a menţinut subordonaţi care au tolerat existenţa în poliţie nu numai a cazului pedofilului, ci şi a multor alte cazuri care au ieşit la iveală şi care continuă să iasă la iveală. Solicităm în mod imperativ demisia ministrului de Interne pentru că nu este posibil să conduci o instituţie atâta timp cât omul pe care îl propui în fruntea Inspectoratului General al Poliţiei nu îţi este acceptat de premier.

 

Îi solicităm premierului Tudose să nu mai plângă în studiourile unor televiziuni prietene care nu-i pun nicio întrebare incomodă şi să iniţieze procedura de demitere din funcţie a ministrului de Interne, iar dacă nu face nici lucrul ăsta să plece acasă, pentru că un premier care nu este în stare să demită un ministru recalcitrant care nu ascultă de premier în orice ţară civilizată pleacă acasă, nu aşteaptă să fie demis. Sunt convins că o va face şi fără să îi cerem noi, că Dragnea deja pune la cale cum să-l trimită acasă pe Tudose", a spus  Ludovic Orban, liderul PNL, într-o conferinţă de presă.


El a afirmat că România se află în pragul unei crize politice.

 

"Este incredibil ce a putut să facă PSD într-un an de zile. PNL atrage atenţia că suntem în pragul unei noi crize politice. La ora actuală, în loc să se ocupe de guvernarea ţării, coaliţia majoritară PSD-ALDE-UDMR are cu totul şi cu totul alte activităţi, asistăm la o răfuială între clanuri în stil mafiot în bătaia pentru controlul unor instituţii publice, pentru controlul unor pârghii politice şi nicidecum o activitate în beneficiul cetăţenilor. În timp ce creşte preţul la gaze, în timp ce leul o ia la vale, în timp ce salariile nu numai că nu cresc, ci multe dintre ele scad, în timp ce rata inflaţiei tinde spre 4%, în timp ce imaginea României se prăbuşeşte în plan extern datorită guvernării catastrofale a PSD, doi miliţieni - Dragnea de Teleorman şi Dragnea de Brăila - se răfuiesc pentru controlul MAI, aşa cum a făcut întotdeauna PSD", a arătat Orban.

 

El a susţinut că cetăţenii români sunt în pericol, deoarece instituţia care trebuie să aibă grijă de siguranţa lor nu mai este condusă.

 

"Nimeni nu mai are o autoritate, în momentul de faţă, asupra Poliţiei Române. Nu poate să aibă autoritate un şef al IGP care a fost propus de ministrul de Interne spre revocare, nu poate să aibă autoritate asupra Poliţiei şi în general asupra MAI un ministru de Interne care a propus revocarea şefului IGP şi a fost refuzat de primul ministru. În mod clar nu poate să aibă niciun fel de autoritate asupra poliţiei şi asupra MAI un premier care nu este ascultat de ministrul de Interne şi care plânge pe la televizor că nu mai vrea să lucreze cu acest ministru de Interne", a afirmat Ludovic Orban.

 

El a mai susţinut că preşedintele PSD, Liviu Dragnea, în loc să se implice în soluţionarea acestei crize guvernamentale, se "plimbă în Moldova încercând să mai câştige adepţi probabil pentru o nouă demitere a Guvernului

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22