Cum se încălzesc taberele Dragnea și Tudose înainte de întrunirea Comitetului Executiv de luni

Dora Vulcan | 14.01.2018

CEx al PSD de luni urmează să decidă dacă-i retrage sprijinul politic premierului Mihai Tudose. Cei care sunt de partea lui Dragnea acuză insubordonarea lui Tudose, în timp ce liderii și miniștrii care-l susțin pe Tudose cer mai multă independență și vorbesc de o democratizare în luarea deciziilor.

Pe aceeași temă

 

 

Noutatea constă în iritarea ambelor tabere față de conflictul președinte-premier, reeditare a celui cu Grindeanu. Cu toții înțeleg deficitul de imagine și riscurile la care se expune partidul. Cel mai probabil, în plină instanță se va merge pe o non-soluție, cu o amortizare a zgomotelor făcute din ambele tabere. Pe termen lung, însă, puterea lui Dragnea se erodează. Pentru că au intrat în joc baronii locali. Iar cea care a dat semnalul iritării a fost Firea, edilul de la Capitală. Care i-a tras de urechi și pe Dragnea și pe Tudose. Vorbind în numele celor care au responsabilități de administrare în plan local. Adică exact cei care aduc și votanți și bani pentru partid.

 

 

Premierul Mihai Tudose se intalneste, duminica, cu membrii PSD care il sustin in disputa cu liderul social-democrat, Liviu Dragnea, inaintea sedintei Comitetului Executiv, au declarat surse politice pentru Mediafax.  Potrivit surselor, Tudose va discuta cu aliatii sai despre sedinta de maine in care se va transa situatia sa, despre propunerea privind restructurarea Executivului si despre demisia ministrului de Interne, Carmen Dan.

 

Comitetul Executiv al PSD se va intruni, luni, de la ora 16:00, la sediul partidului din Kiseleff, liderii social-democrati urmand sa decida daca ii retrag sprijinul politic premierului Mihai Tudose, mai multi membri ai formatiunii solicitand aceasta intalnire. Ședința va fi una tensionată, potrivit declarațiilor liderilor PSD din ultimele zile. Se va discuta posibilitatea de demitere a Guvernului Tudose. Cei care sunt de partea președintelui PSD acuză insubordonarea lui Mihai Tudose, în timp ce liderii și miniștrii care sunt de partea premierului cer mai multă independență și vorbesc de o democratizare în luarea deciziilor, fie că e vorba despre demiterea unui ministru ori de o restructurare a Cabinetului.

 

 Potrivit informațiilor Digi24, se poartă negocieri intense până la începerea ședinței. Astfel, cel puțin 17 organizații județene sunt de partea lui Liviu Dragnea.

 

Comisarul.ro merge și mai departe și susține că, de fapt, la noapte, baroni importanți din tabăra Dragnea se vor întâlni cu baroni din tabăra neutrilor și cu cei din tabăra lui Tudose pentru a tranșa lucrurile. Dragnea nu va mai fi lăsat să ia decizii de unul singur deși nu poate fi dat jos imediat, însă i se va impune un comitet lărgit cu care să se consulte în legătură cu toate deciziile. Toate numirile și deciziile strategice privind acordarea finanțărilor se vor lua în acest comitet, spune sursa citată. Niciunul dintre baroni, nici chiar cei din tabăra Tudose, nu vrea umilirea lui Dragnea. Aceleași surse mai spun că de aceea Tudose n-a demis-o pe Carmen Dan. I-a sunat pe toți și le-a spus cum s-a întâmplat. Și că el nu vrea un război prostesc, dar că a fost atras în acest război.

 

Pe de altă parte, sunt și lideri din teritoriu doresc o împăcare între Liviu Dragnea și Mihai Tudose, pentru ca PSD să nu piardă guvernarea, să nu repete inclusiv scenariul cu demiterea lui Sorin Grindeanu și să ajungă să-și dea din nou jos propriul guvern prin moțiune de cenzură.

 

Un alt aspect important este faptul că, în acest moment, este foarte greu ca Liviu Dragnea să fie îndepărtat de la conducerea PSD. Ar fi nevoie de un congres și de modificarea statutului, pentru că acum președintele partidului poate fi revocat din funcție doar cu același număr de voturi cu care a fost pus în funcție, adică toți membrii PSD.

 

 

Confruntarea Dragnea-Tudose, tranșată luni, în CEx al PSD. Ce susținători are fiecare

 

 

Cu precizie de mecanism stricat, PSD intră din nou în bucla conflictului Dragnea-premier. De astă dată, el se numește Mihai Tudose.

 

 

Șendința CEx al PSD a fost convocată pentru luni. Cu o schimbare de ultimă oră a momentului convocării sale: de la 14.00 la 16.00. Cu tensiuni ca înaintea unei confruntări în ring între doi titani ai pumnilor. În acest moment două soluții sunt discutate în PSD: demiterea guvernului sau un armistițiu între Liviu Dragnea și premierul Mihai Tudose. Doar că e destul de greu de înțeles cum s-ar putea produce această împăcare în acest moment, într-un moment în care din tabăra lui Dragnea i se transmite premierului că trebuie să accepte că face parte dintr-o echipa, că trebuie să accepte că deciziile sunt politice, altfel pleacă acasă. Iar din tabăra premierului se cere o independența în actul de guvernare, remacră Digi 24.ro.  Susținerea pe care o are Dragnea este covârșitoare: 17 organizații sunte cel care îl susțin. Chiar și în afara unui conflict cu Tudose, Dragnea ar fi greu de îndepărtat de la conducerea partidului, din cauza statutului modificat chiar de el. Dragnea nu poate fi schimbat decât cu votul celor care l-au ales: membrii PSD. 

 

 

 

Pretextul și contextul  

 

 

Sunt date de confruntarea Tudose-ministrul de Interne Carmen Dan, protejată și om de încredere al liderului PSD, Liviu Dragnea, adusă la București din fieful său de origine, pe filiera Videle-Alexandria, adică Teleorman, județul care aproape se identifică nefast cu numele lui Liviu Dragnea. Care Carmen Dan nu s-a lăsat dusă din guvern deși Tudose i-a cerut demisia. Sub un pretext la fel de străveziu și de artificial construit cum a fost și cel în baza căruia ministrul a cerut demisia unui profesionist al domeniului criminalisticii, Radu Gavriș.

 

 

Comisarul îndrăznise să atragă atenția că, în cazul adoptării modificărilor la Codul penal și la Codul de procedură penală, în maniera dorită de șefii politici ai lui Carmen Dan, cercetarea penală se va întoarce în timp cu niște zeci de ani. Aceste modificări protejează, ca un făcut, infractorul - de tipul celor care au inițiat modificările și se află la conducerea coaliției de guvernare, o amintim noi, Radu Gavriș nu a spus-o - și nu victima, e ceea ce a mai punctat comisarul. Cu promptitudine de executant politic, luând criticile tehnice ale comsiarului ca un atac la liderul care a făcut-o din secretară subprefect, apoi prefect și acum ministru de Interne, Carmen Dan a sărit și l-a acuzat pe comisarul cel respectat în sistem și considerat o culme a domeniului, că face declarații pnolitice.

 

 

Cererea de demisie a lui Gavriș este făcută - pentru a contextualiza și prin raportare la viața țarii, dincolo de conflictele din PSD - în contextul soluționării în câteva zile a unui caz care se dovedește că a fost mușamalizat cel puțin zece ani: cel al polițistului pedofil Eugen Stan, după ce acesta a lovit din nou zilele trecute, în lift, asupra doi copii, un băiețel de 9 ani și o fetiță de doar cinci ani. Comisarul Radu Gavriș a fost cel care, împreună cu echipa, a soluționat cazul în termen record  (după ce a preluat dosarul care nu era de competența Serviciului Omoruri) după ce acesta a fost făcut pierdut în biroecrația sistemului, a adreselor cu număr de înregistrare și a rezoluțiilor pe actele care niciodată nu au fost finalizate, dar nici nu a fost verificată finalizarea lor de șefii care au dat rezoluții de cercetare a pedofilului-polișist, în ciuda insistenței cu care acesta loca, profitând din plin de faptul că era protejat, într-o proastă înțelegere a solidarității colegiale, dacă nu a fost cumva mai mult, pentru că abia se fac primele cercetări și au căzut primele capete din sistem. 

 

 

Pe fondul emoțional al unei cereri de demisie motivate grosier de ministrul Dan pentru pedepsirea nevolnicului care a îndrăznit să critice modificările dorite de șefii politici la legea penală, nimeni altul decât comisarul care a rezolvat cazul polițistului pedofil, la Ppachet cu o altă cerere de demisie, de fapt o tentativă de demitere chiar, fără a avea și pârghiile necesare înlăturării sale - vorbim aici de demiterea comisarului Bogdan Despescu, șef al Poliției Române, care are rang de secretar de stat, ceea ce face imposibilă demiterea sa din pixul de ministru, fiind atributul premierului - așadar, pe fondul acestor cereri de demisie, stingher și neinspirat justificate de ministrul Carmen Dan, a început conflictul ei cu Tudose.

 

 

Pentru că Dan a avut cel puțin proasta inspirație să ceară demisia criticului Gavriș, căruia aproape că i-a imputat trenarea cazului polițistului-pedofil, care nici că avea vreo legătură cu atribuțiile sale de la Omoruri, pentru că a vorbit de o prescriere a cazului care nu era de fapt prescriere, pentru că între timp a mai comis și câteva din vestitele sale gafe lingvistice, care denotă faptul că nu și-a asigurat nici măcar nivelul minim de cunoștințe necesare unei comunicări decente, accesibile unui școlar de ciclu primar, darămite unui ditamai ministru, repunând astfel în discuție pregătirea sa și un CV care nu lămurește prea bine nici ce școli a urmat și nici dacă le-a finalizat vreodată, Carmen Dan a intrat în atenția lui Tudose.

 

 

Care atât a așteptat. Și care i-a cerut demisia pe motiv că a fost mințit în față de ministru cu privire la intenția înlocuitorului lui Despescu de a-i prelua acestuia postul. Cătălin Ioniță, care dețina șefia Direcției Anticorupție din minister i-a spus, se pare fiecăruia, lui Tudose și lui Carmen Dan ceea ce au vrut să audă: lui Tudose că nu intenționează să-i preia postul lui Despescu iar lui Dan, că da. Chiar și cu țidulă asumată sub semnătură. La București, doamna Dan îi face în ciudă lui Tudose și îi spune că nu el a pus-o acolo ci partidul și că nu are niciun gând să-și dea demisia. Sincronizat cu declarațiile pupilei sale, din turneul moldovean, tătucul Dragnea îi transmite lui Tudose săgețele de avertisment privind viitorul lui Tudose în fotoliul de premier

 

 

 

Motivele conflictului

 

Țin de putere și control și își au resortul în incapacitatea lui Dragnea de a-și găsi marioneta perfectă care să-i execute ordinele în fruntea guvernului. 

 

 

 

Ultimul act 

 

S-a jucat sâmbătă, după ce mai multe voci sonore ale PSD, chiar din rândul vicepreședinților, au făcut noapte albă pentru a-și exprima nemulțumirile pe Facebook față de tensiunile dintre cei doi care s-ar cere urgent tratate și tranșate doar în CEx al PSD, forul de decizie al partidului. Precum scrisorile de susținere de altădată ale fiului iubit, au curs de la o oră la alta mesajele de susținere pe Facebook, menite a-i întreține imaginea de lider profund iubit a lui Liviu Dragnea, care mimează din ce în ce mai greu detașarea și că nu se lasă atras în acest conflict și în oricare altul, el fiind omul care, așa cum a și spus-o nu poartă pică deloc și e profund iubitor. Numai că voci precum cea a Gabrielei Firea au spus ferm că așa nu se mai poate, că orice rezultat al tranșării din CEx e mai bun decât menținerea conflictului,  știindu-se din start că meciul e unul cu rezultat anticipat în condițiile de control pe care și le-a asigurat Dragnea inclusiv din punct de vedere statutar, care fac imposibilă victoria oricărui contestatar. A fost, astfel, devansat termenul firesc programat pentru ședința Comitetului Executiv Național al PSD, care ar fi trebuit să se producă pe moldovenește, tihnit, undeva pe la sfârșitul lunii, după turneul făcut de Dragnea în Moldova pentru un test de palpare a susținerii pe care o are între liderii locali ai PSD din această zonă. 

 

  • Au cerut convocarea CEx și sunt de partea lui Dragnea

 

Gabriela Firea, vicepreședinte PSD, antrenată într-un conflict cu Tudose - „Privesc şi eu cu îngrijorare ceea ce se întâmplă în viaţa politică de câteva zile. Nu pot fi indiferentă, chiar dacă sunt preocupată primordial de problemele Capitalei. Observ că motoarele administraţiei publice centrale şi locale au încetinit. Este o reacţie organică la criza politică”, a scris Gabriela Firea pe pagina sa de Facebook.

 

Rovana Plumb, vicepreședinte PSD, demisă din guvern la presiunile lui Tudose -  „Fiecare zi care trece într-un astfel de climat este dăunătoare românilor. De aceea, consider că PSD trebuie să convoace cât mai rapid CExN - pentru a tranşa lucrurile şi pentru a ne întoarce la o stare de calm şi predictibilitate“, a postat Plumb pe pagina sa de socializare.  

 

Ecaterina Andronescu, vicepreşedintele PSD -  Ecaterina Andronescu susţine şi ea convocarea de urgenţă a Consiliului Executiv Naţional al PSD, considerând că situaţia trebuie tranşată rapid, pentru a nu fi grevată guvernarea. Ea spune că s-ar fi aşteptat ca în momentul apariţiei cazului poliţistului acuzat de pedofilie să aibă loc o discuţie între premierul Mihai Tudose şi ministrul Carmen Dan, care să ducă urgent la o anchetă, iar toţi cei responsabili din Poliţie să plece. Ecaterina Andronescu a declarat, sâmbătă, la Digi 24, că toată lumea din PSD aşteaptă ca lucrurile să fie tranşate şi să poată merge mai departe. 

 

 Dumitru Buzatu, lider PSD Vaslui – spune că este purtătorul de cuvânt al mai multor colegi de partid care  i-au cerut să-i solicite liderului PSD, Liviu Dragnea, convocarea imediată a CEX. „Nu sunt un fan al domnului Liviu Dragnea, sunt un fan al PSD. Nu cred că are nevoie de aliaţi în momentul acesta, ci de oameni conştienţi de situaţia care s-a creat în partid. Colegii m-au rugat să-i transmit domnului Dragnea solicitarea de a convoca imediat CEX în zilele următoare, luni, marţi, pentru a lămuri situaţia dn partid”, a declarat Dumitru Buzatu.

 

Claudiu Manda: - „Consider că trebuie convocat cât mai repede Comitetul Executiv National al PSD. Situaţia din ultimele zile nu poate aştepta până la CExN de la Iaşi. Românii aşteaptă de la noi predictibilitate şi stabilitate, aşteaptă punerea în aplicare a programului de guvernare asumat“, scrie Manda pe Facebook. 

 

Deputatul Cătălin Rădulescu - zis Mitralieră - a fost cel care a aruncat sămânța convocării CEx. După ce agenția națională de știri i-a publicat postarea, și-a dezactivat contul. "Bravo, Carmen Dan, şah mat! Ca membru vechi, al partidului meu, PSD , solicit întrunirea de urgenţă a CEX -ului, pentru a hotărî , dacă, după ieşirea necontrolată şi nestatutară a premierului Tudose, mai susţinem echipa Tudose -Ciolacu la guvernare, şi dacă dupa ieşirile repetate în mass-media, contrare poziţiilor partidului, şi insubordonarea faţă de deciziile partidului, mai pot fi menţinuţi în funcţie, aceşti doi colegi, care nu au înţeles nici în ultimul ceas, că nu au ajuns prin niciun concurs în aceste funcţii, ci au fost puşi acolo de către partid şi ca să realizeze programul partidului", a scris Rădulescu, deputat PSD, în mesajul postat joi seara pe pagina sa de Facebook, citat de Agerpres. El adaugă că echipa Tudose-Ciolacu a afectat imaginea PSD în rândul electoratului social-democrat. ​"Gravitatea susţinerii şefului Poliţiei Române, care e vinovat de foarte multe lucruri (care au culminat cu pedofilul poliţist, cunoscut de către acest domn Despescu ), asumat de colegul Ciolacu, mă determină să solicit CEX -ului cât şi colegilor parlamentari PSD retragerea sprijinului politic pentru echipa formată din colegii noştrii Tudose -Ciolacu, pentru afectarea imaginii partidului nostru în rândul electoratului PSD, pentru scandalurile repetate în spaţiul mediatic, pentru atacurile repetate împotriva unor colegi miniştrii (Rovana Plumb, Sevill Shaideh, Carmen Dan, Olguţa Vasilescu, Gabriela Firea ), pentru insubordonarea faţă de deciziile partidului şi faţă de Preşedintele partidului, pentru nedemiterea consilierului personal al premierului Tudose, domnul Piperea , care a cerut schimbarea preşedintelui Dragnea, şi pentru neasumarea legilor justiţiei. Nu am câştigat simpatia a milioane şi milioane de cetăţeni ai României , ca nişte colegi să ne facă să pierdem în fiecare zi şi să ne afecteze sistematic imaginea", mai spune deputatul PSD, tolerat în PSD în ciuda declarațiilor halucinante pe care le face pentru că este una din mâinile cu care Dragnea scoate din foc castanele fierbinți ale modificărilor la legile Justiției. 

 

 

 Radu Moldovan, lider PSD Bistrița-Năsăud: ”Consider că diferendele publice dintre anumiți lideri ai partidului din care fac parte și în care cred, trebuie să înceteze! Dacă noi nu vom da motive de slăbiciune, nimeni nu va putea să deturneze toată priceperea și atenția noastră de la guvernarea eficientă a României! Din acest motiv, consider obligatorie convocarea cât mai urgentă a unui Comitet Executiv Național al Partidului Social Democrat în care toate diferendele, disputele sau orgoliile să fie stinse în interiorul partidului! Odată încheiată această discuție, trebuie asumată o poziție comună a tuturor liderilor Partidului Social Democrat în cel puțin trei direcții strategice (...) Cine își va asuma alături de noi toți această poziție comună și ulterior va avea ”o nouă agendă”, nu va mai avea ce să caute în echipa noastră, a celor care vrem și putem să modernizăm România!”

 

Organizația PSD Sibiu - ” (...) cerem conducerii partidului convocarea de urgenţă a unui Comitet Executiv Naţional pentru clarificarea situaţiei apărute în interiorul partidului, conform statutului organizaţiei noastre. Considerăm că Partidul Social Democrat din România trebuie să se concentreze pe realizarea Programului de Guvernare pentru care românii ne-au acordat votul lor de încredere, iar anul 2018, anul în care marcăm Centenarul Marii Uniri, trebuie să fie un an încununat de realizări, un an în care să demonstrăm că suntem un popor unit şi prosper.”

 

Aurelia Fedorca, lider PSD Satu Mare: ”Consider că tensiunile din spațiul public nu fac bine României și trebuie să înceteze, iar toți factorii politici să se întoarcă la muncă pentru a putea implementa programul de guvernare pentru care românii ne-au acordat încrederea. Este nevoie cât mai rapid de o decizie în CEX al PSD care să reinstaureze un climat politic responsabil”

 

  • De partea lui Tudose

 

Ministrul Fondurilor europene, Marius Nica - a publicat pe Facebook un mesaj puternic pro Tudose, în care face referire la riscul pierderii a 1,5 miliarde de euro bani europeni din cauza instabilităţii guvernamentale şi arată că Executivul condus de Tudose a reuşit acreditarea unor Autorităţi de Management şi a primit deja bani din fondurile europene pentru perioada 2014-2020.

 

Preşedintele PSD Constanţa, Felix Stroe, care ocupă şi funcţia de ministru al Transporturilor - „Partidul suntem noi. Nu e normal să decidă doar o mână de oameni“, susţine Stroe. 

 

Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre - Dobre spune că premierul trebuie să aibă libertatea de a schimba miniştri, dacă aceştia nu corespund exigenţelor lui.  „Guvernul este unul politic, dar cred că premierul trebuie să fie în orice situaţie şeful guvernului – aşa cum este perceput de alegători, prezentat de mass-media şi acuzat, dacă este cazul, atunci când există eşecuri. Şeful Guvernului ştie cu ce miniştri poate lucra şi ce oameni nu corespund exigenţelor lui de lider, la fel cum se întâmplă într-o companie care trebuie să producă pentru a exista pe piaţa liberă. Dacă privim România ca pe o companie, trebuie să înţelegem necesitatea de a avea acea organizare care să ne ajute să o conducem spre atingerea obiectivelor pe care ni le dorim cu toţii“, a scris Dobre pe Facebook.

 

Senatorul PSD Adrian Ţuţuianu - Ţuţuianu, aflat la cuţite cu Dragnea, susţine că demisia premierului sau o nouă moţiune de cenzură împotriva propriului Guvern ar fi o dovadă de inconştienţă.

 

Petre Neagu, preşedintele CJ Buzău, unul dintre apropiaţii vicepremierului Marcel Ciolacu -  „Avem o Guvernare buna si un premier capabil sa implementeze programul de guvernare votat de romani! Guvernul Tudose are toata sustinerea mea! A demonstrat ca poate asigura o guvernare eficienta, ca echipa de guvernare are foarte multe realizari, bazate si pe o stransa colaborare cu administratia publica locală“, a scris Neagu pe Facebook. 

 

 

  • Indecișii sau care nu-și afirmă fățiș opțiunea  

 

Pe de altă parte, ministrul Economiei, Gheorghe Şimon, pare a se poziţiona neutru în lupta pentru puterea din partid dintre Tudose şi Dragnea. „Mă voi supune necondiţionat oricărei noi decizii care va fi luată de CEx al PSD“, spune Şimon într-un comunicat de presă transmis de ministeruol pe care îl conduce.

 

 La rândul său, ministrul Tineretului şi Sportului, Marius Dunca, a reacţionat şi el, sâmbătă, printr-un mesaj pe Facebook în care spune că PSD trebuie să ia decizii şi să dezbată soarta Guvernului "cu deplină responsabilitate, în cadrul Comitetului Executiv Naţional, nu în spaţiul public“.

 

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, se declară încrezător că în cadrul Comitetului Executiv Naţional "va fi luată o decizie înţeleaptă care va servi în mod obligatoriu interesul românilor de avea o guvernare solidă şi eficientă" şi le transmite colegilor săi că este nevoie de calm, responsabilitate şi unitate pentru a realiza munca pentru care au fost votaţi.

 

Şi ministrul Agriculturii Petre Daea a dat un mesaj pe Facebook. Ministrul Agriculturii susţine că analizele periodice în partid devin obligatorii şi necesare, iar convocarea Comitetului Executiv Naţional al PSD pentru luni "este o secvenţă a preocupării partidului privind buna desfăşurare a activităţii, în vederea ducerii la îndeplinire a programului de guvernare".

 

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22