Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Dezbinaţi la Centenarul Marii Uniri
Codrut Constantinescu - - - -
2018-01-16
Cultura
1

În noul său volum dedicat Marii Uniri, apelul final al lui Lucian Boia se îndreaptă către o Uniune Europeană unde oricum toţi suntem minoritari.

 

Cititorii fideli ai cărţilor lui Lucian Boia nu vor regăsi mari surprize în noul volum al pro­digiosului, mult atacatului şi in­vi­dia­tu­lui profesor bucureştean - În jurul Marii Uniri de la 1918. Naţiuni, frontiere, mi­no­rităţi (Humanitas, 2017). Ideea fun­da­men­tală a volumului, salutară, de altfel, este pu­nerea în context regional şi european a mo­mentului Marii Uniri din 1918 (de fapt, au fost trei, fără să punem la socoteală re­ve­nirea celor două judeţe sud-dobrogene, disputate intens cu o Bulgarie învinsă, ca­re-şi alesese tabăra greşit, spre deosebire de noi, în ciuda victoriei bulgare zdro­bi­toare de la Turtucaia). Nu înseamnă că Lu­cian Boia „aduce atingere“ măreţiei mo­mentului doar pentru că dezvăluie com­ple­xi­tatea situaţiilor şi realităţilor etnice din Eu­ropa Centrală şi Balcani, care, până prin 1940, erau dominaţi de un mozaic etnic greu de imaginat astăzi, în condiţiile în care, în timpul celui de al Doilea Război Mondial şi după, cuvântul de ordine în zonă a fost dat de epurările etnice. Tu stai de o parte, eu de cealaltă.

 

Relevant este recensământul ro­mâ­nesc din 1930, unul ade­vă­rat, netrucat, nemanipulat în scopuri politice, care dezvăluie că românii reprezentau aproape 72% din populaţia de 18 milioane de suflete cât avea România Mare. În mediul ur­ban, românii ajungeau la un decent pro­cent de 58,6%, dominând în schimb me­diul rural, cu 75,3%. În Muntenia, Oltenia şi Moldova elementul românesc domina fără concurenţă (doar în Moldova erau 6,5% evrei, mai ales în mediul urban). În­să în restul regiunilor istorice raportul în­tre români şi minorităţi era mult mai echi­librat. În Dobrogea (inclusiv Cadrilaterul) trăiau 44% români, dar şi 22% bulgari şi 18,5% turci, care au emigrat în masă în Turcia în urma unor acorduri cu guvernul de la Ankara, aliat, cel puţin teoretic, cu cel de la Bucureşti în cadrul Înţelegerii Bal­canice. În Basarabia românii erau ma­joritari, reprezentând 56% din populaţie, minorităţile fiind formate din ruşi cu 12,3%, ucraineni cu 11%, evrei cu 7,2% (dar 26,8% în mediul urban), precum şi o largă paletă de minorităţi mai puţin im­portante (germani, bulgari sau găgăuzi). În Bucovina (fostă provincie austriacă, re­censământul nu făcea distincţie între nor­dul Bucovinei şi sudul ei, care a rămas du­pă 1940 în cadrul graniţelor noastre) ro­mâ­nii numărau 44,5% din populaţie, ucrai­nenii 27,7%, germanii 8,9%, evreii 10% (dar în orașe erau deja 30%). În Tran­silvania, românii reprezentau 57,6%, ma­ghiarii 29,1%, germanii 7,9% iar în Cri­şana, Maramureş şi Banat, de asemenea, elementul românesc, chiar dacă majoritar, nu depăşea 54% (Banat) şi 60% (în Ma­ra­mureş şi Crişana). Să nu uităm că în 1919 atât Aradul, cât şi Oradea aveau majorităţi maghiare. Observăm varietatea mi­no­ri­tă­ţi­lor, de la maghiari şi saşi până la ruşi, ucrai­neni, evrei, bulgari şi turci, realitate care i-a îngrijorat până la paroxism pe unii în epocă, dar care nouă, acum, trăind în contextul Uniunii Europene, ne poate produce și nostalgie. Am rămas aproape numai noi între noi, e greu până şi să gă­seşti un ţap ispăşitor pe care să-l ex­ploa­tezi bine, ne-a rămas doar Soros, ceea ce-i cam puţin.

 

Din perspectiva Centenarului de anul acesta, ar trebui să în­ţe­legem şi durerea maghiarilor, care în 1920 au pierdut două treimi din teritoriul fostei Un­garii austro-ungare, iar mai bine de 3,3 milioane de unguri (o treime) au ajuns să tră­iască în alte state. Nu este ceva peste ca­re să treci uşor. Noi nu am făcut-o nici acum, după pierderea Basarabiei şi Bu­co­vi­nei de Nord, poate doar cu soarta Ca­dri­la­te­rului ne-am împăcat definitiv. „1918 a fost marele moment al naţiunilor. Im­pe­riile s-au prăbuşit aproape de la o zi la alta şi pe ruinele lor au răsărit ori s-au împlinit o mulţime de state-naţiuni. Drep­tul

https://revista22.ro/files/news/manset/default/carte-codrut-1451.jpg

LUCIAN BOIA - În jurul Marii Uniri de la 1918. Naţiuni, frontiere, minorităţi
(Editura Humanitas, 2017, 136 pag.)

natural (etnic) a prevalat asupra drep­tului istoric. Criteriul principal de ju­de­ca­tă a devenit numărul: aşa e în de­mo­craţie. Nu înseamnă că acesta e ul­ti­mul cuvânt al istoriei; dar deocamdată e faza istoriei în care ne aflăm.“ Este drept că avem tendinţa de a idealiza România Ma­re, dar aceasta se întâmplă doar pentru că, iată, după 27 de ani de la prăbuşirea co­munismului, România continuă sa fie do­minată de sindromul Manole: ceea ce se zideşte ziua este dărâmat noaptea (ca ho­ţii). Pe de altă parte, să nu uităm că nici guvernele de la Bucureşti de după 1920 nu puteau face minuni, în condiţiile distru­ge­rilor ample suportate de Vechiul Regat, a jafului practicat de puterile cen­trale, fără să mai punem la socoteală mor­talitatea foar­te mare a României, ca ur­ma­re a par­ti­ci­pării la război. „Ceea ce se poat­e im­puta României Mari a fost in­ca­pacitatea de a integra cu adevărat mi­no­ri­tăţile, eşec în bună măsură explicabil prin pon­derea importantă a acestora, ca şi prin faptul că unii minoritari fuseseră până mai ieri «dominanţi» şi continuau încă să fie «majoritari» în mediul ci­ta­din, ca şi în diverse sectoare eco­no­mi­ce.“ Greu de crezut că România re­pu­blicană pos­t­de­cembristă ar fi reuşit acolo unde au eşuat excepţionalele elite politice interbelice (com­parându-le doar cu cele actuale). Dar, din altă perspectivă, ob­ser­vând cât de integrată este elita politică ma­ghiară în jocurile politice de la Bu­cu­reşti, cât de mult timp a fost asociată la pu­tere după 1990 (chiar dacă a îmbrăţișat cu destul en­tuziasm corupţia endemică a elitei politice româneşti şi ura faţă de lup­ta anti­co­rup­ţie), poate că lucrurile ar fi stat altfel, mo­delul maghiar putând fi pre­lu­at de ce­le­lal­te minorităţi. Dacă elita po­litică maghiară a putut fi coruptă, cum am putea crede că cea rusă sau bulgară ar fi rezistat?

 

Lucian Boia adoptă şi de data aceasta o po­ziţie proeuropeană care deranjează un cu­rent deloc neglijabil al opiniei publice din România, dominată de un naţionalism ca­re îşi are originea în pseudo-istoriografia na­ţional-comunistă, predată ani la rândul în şcolile din RSR, care se bazează pe ex­cepţionalismul românesc, împletit cu o ati­tudine confruntaţională, care vede peste tot duşmani sau potenţiali duşmani şi care nu poate accepta pluralismul opiniilor. Într-adevăr, cum să se bucure maghiarii de 1 decembrie 1918? Chiar dacă și ei ar tre­bui să înţeleagă faptul că, dacă s-ar fi organizat cel mai cinstit plebiscit (adică referendum) în 1918, la care ar fi luat par­te toate naţionalităţile care locuiau în Tran­silvania, ei tot ar fi pierdut în favoa­rea electoratului român, care ar fi decis unirea cu Regatul Român. Minunatele hărţi etnografice reproduse în volum (din surse oarecum neutre, germane sau fran­ceze, din epocă) o dovedesc fără tăgadă. „Dacă românii şi-au alipit Transilvania în 1918, asta nu înseamnă că pot confisca şi conştiinţa istorică a maghiarilor.“

 

Apelul final al autorului se îndreaptă către o Uniune Europeană un­de oricum toţi sun­tem minoritari. Ne­mai­existând miza do­minaţiei, a maj­o­ri­tă­ţii, a impunerii, poa­te atunci şi UE va fi mai apropiată de Sta­tele Unite ale Eu­ropei, devenind o „ca­să în egală măsură primitoare pentru toţi locuitorii săi“. Asta chiar dacă sem­na­lele sunt mai degrabă descurajatoare. Căci „mi­za, pentru noi toţi, nu e trecutul, ci vii­torul“.

 

Centenarul României Mari de anul acesta are toate şansele să nu fie decât o acumulare de mici manifestări patriotarde, fără altă semnificaţie decât strict lo­cală, la care să se afişeze preşedinţii consiliilor județene şi primarii. În plus, anul 2018 riscă să găsească România încă şi mai divizată decât era înainte de 1 de­cembrie 1918. Mai grav, fracturile nu vor fi exterioare, ci în însăşi fibra ţării. În cadrul dezbaterii organizate de Centrul de Studii Memoriale şi Identitare, din 12 de­cem­brie 2017, răspunzând unei întrebări din public, Lucian Boia ne-a asigurat că, în ciuda faptului că sistemul comunist a murit, fără să mai aibă şanse de re­sus­ci­tare, putem sta liniştiţi, viitorul nu va fi fără surprize, chiar dacă istoria nu se re­petă. Ea nu s-a terminat, istoria o facem chiar noi, în prezent.

TAGS : LUCIAN BOIA În jurul Marii Uniri de la 1918 Naţiuni frontiere minorităţi Editura Humanitas 2017 136 pag.
Comentarii
CHARLIE 2018-01-27
Daca sindromul Manole intr'adevar exista pe scara nationala singura solutie este s'o tencuim pe una la guvern ca sal sustina. Credeti ca acesta este rolul nouei prim-ministru Dancila ?
Total 1 comments.
Mai multe din Cultura
3662
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22